Global Times: China nu a fost niciodată adversar al Europei
Bogdan Alexandru Duca, analist politic
29.04.2026
Vinerea trecută, președintele francez Emmanuel Macron, vorbind la Atena alături de prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis, a făcut o afirmație frapantă: SUA, Rusia și China sunt acum „adversari” în relația cu europenii.
Cuvintele au rezonat rapid în presa internațională. Dar, la o examinare atentă, ecuația care plasează China alături de Rusia și SUA este eronată din punct de vedere logic și greșită din punct de vedere factual, atrage atenția publicația chineză Global Times.
Încadrarea evocă o narațiune dramatică a Europei asediate din toate părțile. Cu toate acestea, cele trei cazuri sunt fundamental diferite. Conflictul Rusia-Ucraina a readus spectrul conflictului armat pe continentul european – un atac direct asupra ordinii de securitate de care depinde UE.
Între timp, SUA au folosit alianța ca armă. Chiar în timp ce Macron își făcea remarcile, a apărut vestea că administrația Trump amenința că va suspenda apartenența Spaniei la NATO și că va reconsidera sprijinul american pentru revendicarea britanică asupra Insulelor Malvine, se pare ca răspuns la reticența Londrei și Madridului de a sprijini acțiunea militară a SUA împotriva Iranului.
Nu este o rivalitate, ci o constrângere: folosirea intereselor naționale fundamentale ale unui aliat ca pârghie pentru a impune respectarea. Este o presiune hegemonică evidentă și ne spune ceva important – puterea care dăunează cel mai vizibil intereselor europene în acest moment sunt SUA.
Așadar, ce a făcut exact China pentru a merita eticheta de „direct împotriva” europenilor? China nu a lansat un război comercial împotriva Europei. Dimpotrivă, secvența a decurs invers: UE a fost cea care a impus pentru prima dată tarife mari vehiculelor electrice chinezești, invocând presupuse subvenții nedrepte. Contramăsurile ulterioare ale Chinei au fost un răspuns proporțional, nu o salvă de deschidere. Din punct de vedere militar, China nu a amenințat niciun centimetru de teritoriu european. Din punct de vedere politic, China nu a intervenit în afacerile interne europene, nu a finanțat partidele politice europene și nici nu a dat prelegeri guvernelor europene despre cum să-și conducă țările.
Poziția declarată a Beijingului a susținut în mod constant autonomia strategică europeană și o ordine internațională multipolară – o postură care contrastează puternic cu obiceiul îndelungat al Washingtonului de a trata Europa ca pe o dependentă strategică.
Dacă există o tensiune reală între China și Europa, este vorba de concurență industrială, nu de confruntare. Este vorba de presiune, nu de rău. Această distincție contează enorm.
Povestea OMODA & JAECOO, o sub-marcă a producătorului auto chinez Chery, ilustrează bine acest lucru. Luna aceasta, marca a intrat oficial pe piața franceză, semnând 100 de reprezentanțe în câteva săptămâni și vizând 130 de puncte de vânzare până la sfârșitul anului. A înființat un centru de cercetare și dezvoltare la Paris, l-a numit pe îndrăgitul actor francez Jean Reno ambasador al mărcii sale și și-a stabilit sediul operațional european la Barcelona.
Consumatorii europeni votează cu portofelul. Nu se întreabă unde a fost fabricată o mașină; se întreabă dacă are un raport calitate-preț bun, este bine proiectată și electrificată corespunzător. Acest lucru pune presiune asupra producătorilor auto francezi și asupra industriei auto europene în sens larg. Dar această presiune decurge din concurența de pe piață și din alegerea modului de cooperare.
Venirea lui Chery în Franța aduce investiții în cercetare și dezvoltare, locuri de muncă locale, rețele de dealeri și o gamă extinsă de opțiuni pentru consumatori. Acest lucru este categoric diferit de rachetele rusești sau de amenințările tarifare americane.
Întrebarea mai dificilă pentru Europa este următoarea: De ce au rămas producătorii auto francezi cu o generație întreagă în urma tranziției electrice? Acesta este un eșec strategic european, nu un complot chinezesc.
Când Macron se opune încadrării, există o logică politică internă – deturnând frustrarea internă, justificând măsurile protecționiste și mobilizând un sentiment de scop european colectiv împotriva amenințărilor externe. Dar retorica nu restabilește competitivitatea industrială, iar identificarea greșită a problemei face mai dificilă rezolvarea acesteia.
Natura fundamentală a relației China-UE constă în modul de a crește împreună. Asta o diferențiază atât de dinamica UE-Rusia, cât și de cea UE-SUA.
Există un spațiu enorm pentru dialog și colaborare în domeniul energiei verzi, al lanțurilor de aprovizionare cu vehicule electrice, al producției avansate și al accesului pe piață. China are nevoie de profunzimea tehnologică a Europei, de prestigiul mărcii și de experiența sa în elaborarea de legi. Europa are nevoie de amploarea producției, de eficiența costurilor și de vasta piață de consum a Chinei.
Ceea ce are nevoie Europa nu sunt mai mulți dușmani. Are nevoie de o gândire mai clară și de un cadru mai pragmatic pentru gestionarea relației sale cu China. China nu reprezintă amenințarea Europei. China este o forță cu care Europa trebuie să învețe să concureze, să interacționeze, să construiască și, acolo unde este posibil, să coopereze. Aceasta este adevărata întrebare strategică a secolului XXI, subliniază Global Times.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
