Programul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor cuprinde numai echipe care au jucat cel puțin o finală în ultimii 20 de ani, toate cele opt combatante figurând în Top 15 cele mai bogate cluburi.
Daniel George
Ultima finală „exotică” a fost în 2004. Atunci, trofeul suprem a fost disputat între Porto și Monaco, două echipe care nu fac parte din elita cluburilor europene superbogate. Porto s-a impus cu 3-0, iar după ce arbitrul a fluierat sfârșitul partidei, avea să înceapă o perioadă pe care puțini ar fi prevăzut-o pentru istoria competiției.
O perioadă de 20 de ani în care acced în finală numai 15 echipe. Atât. Dacă vom conspecta raportul Deloitte Football Money League 2024, vom constata că aceste 15 nume se regăsesc cu exactitate în Top 15 cluburi cu cele mai mari venituri anuale.
Sursa: Deloitte
Iar dacă privim tabloul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor de anul acesta, vom observa că la 1 iunie, pe stadionul Wembley din Londra, acolo unde se va juca meciul cu trofeul pe masă, nu vom avea parte de ceva inedit. Oricare ar fi cele două combatante, niciuna dintre ele nu va reprezenta o nouă figură. Toate cele 8 formații calificate în sferturi au jucat cel puțin o finală în intervalul 2005-2023. Iată care este programul, în paranteze fiind trecute locurile ocupate în Topul Deloitte.
Sferturile de finală al Ligii Campionilor
- Arsenal (10) – Bayern Munchen (6)
- Atletico Madrid (15) – Borussia Dortmund (12)
- Real Madrid (1) – Manchester City (2)
- PSG (3) – Barcelona (4)
Cea mai bogată echipă de fotbal din Europa și din lume este Real Madrid, cu venituri de 831 milioane de euro pe an. Aceasta este și cea mai titrată formație, câștigătoare a trofeului suprem de 14 ori, cinci dintre titluri fiind adjudecate în perioada menționată, 2005-2023. La polul opus în Top 15, cu 364 milioane de euro venituri, se situează „rivala mai săracă” din acel oraș, Atletico, niciodată câștigătoare a trofeului, având numai trei finale jucate, două dintre acestea pierdute în acești ultimi 20 de ani, ambele în fața lui… Real Madrid. Poate nu întâmplător, Atletico a intrat anul acesta în sferturi după ce în optimi a eliminat la mare luptă, după executarea loviturilor de departajare, pe Inter Milano, ocupanta locului… 14.
Top 15 cele mai bogate echipe din Europa reunește șase echipe din Anglia (Manchester City, Manchester United, Liverpool, Tottenham, Chelsea), trei din Spania (Real Madrid, Barcelona, Atletico Madrid), trei din Italia (Juventus, Milan, Inter), două din Germania (Bayern Munchen și Borussia Dortmund) și una din Franța (PSG).
Aceste rezultate dau apă la moară celor care se pronunță pentru o viitoare „Superligă a fotbalului”, la care să participe numai cluburile cu forță financiară ridicată. Criticii inițiativei afirmă că o astfel de întrecere, odată oficializată, ar pune capăt definitiv frumuseții și romantismului în sportul rege. Dar partizanii ideii invocă istoricul ultimelor două decenii, care arată că acel romantism deja a apus.
Finalele Ligii Campionilor din ultimii 19 ani
2005 Liverpool – Milan 6-5 d.p.
2006 Barcelona – Arsenal 2-1
2007 Milan – Liverpool 2-1
2008 Manchester United – Chelsea 7-6 d.p.
2009 Barcelona – Manchester United 2-0
2010 Inter – Bayern 2-0
2011 Barcelona – Manchester United 3-1
2012 Chelsea – Bayern 5-4 d.p.
2013 Bayern – Borussia 2-1
2014 Real – Atletico 4-1 (prel.)
2015 Barcelona – Juventus 3-1
2016 Real – Atletico 6-4 d.p.
2017 Real – Juventus 4-1
2018 Real – Liverpool 3-1
2019 Liverpool – Tottenham 2-0
2020 Bayern – PSG 1-0
2021 Chelsea – Manchester City 1-0
2022 Real – Liverpool 1-0
2023 Manchester City – Inter 1-0
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
In loc de Cuvant inainte! Site-ul nymagazin.ro este varianta pentru Romania a ziarului „New York Magazin”, cea mai veche publicatie romaneasca, tiparita si online, in activitate la New York, in SUA, fondata pe 4 aprilie 1997 de catre Grigore L. Culian si fiica sa, Andreea Maria Culian. Acest proiect jurnalistic este condus in Romania de catre doamna Georgiana Daniela Arsene, director, si isi propune sa ofere cititorilor o viziune diferita, independenta, asupra modului de a face presa intr-o societate libera. Nu avem „sponsori”, nu primim comenzi de la „organe”, sediul nostru este la New York, in Statele Unite, functionam dupa legile presei americane, corporatia noastra fiind inregistrata in statul New York. Iata cateva elemente care ne dau credibilitate si ne deosebesc fundamental de mass-media corupta din tara, unde, totusi, exista exceptii cu care avem in vedere o colaborare viitoare. Va multumesc si sper sa nu va dezamagim. Ne puteti contacta la telefoanele (718) 896.8383, (347) 268.5616 (in Statele Unite) sau prin email la contact@nymagazin.ro. Cu prietenie, Grigore L. Culian, editor/fondator New York Magazin.