Cristina Danilov: Vâsla lui Bombard
Cristina Danilov, psiholog și scriitor de renume internațional
20.10.2025
Un doctor francez pe nume Alain Bombard, autor al unei cărți intitulate „În barcă, după bunul plac”(după traducerea mea) a fost stagiar într-o clinică dintr-un oraș de pe coasta Atlanticului, unde a studiat victimele naufragiilor. În urma studiilor sale, despre care am citit și eu pe internet, a concluzionat că victimele nu mureau întotdeauna din cauza înecului, așa cum s-a crezut inițial. Când o navă se scufundă, afirma el, unei persoane i se pare că întreaga lume se scufundă odată cu nava sa, când scândurile pardoselii îi dispar de sub picioare, în același timp tot curajul și toată inteligența îi dispar odată cu ele. Și chiar dacă găsește o barcă de salvare în acel moment, el nu este, încă, salvat. Pentru că îngheață în ea de frică, copleșit de nenorocirea care l-a lovit. Învăluit în întunericul nopții, atras de curent și de vânt, tremurând în fața valurilor și speriat de liniștea care plutește în largul apelor, în doar trei zile, afirma medicul, omul va muri. Bombard a decis să experimenteze, să găsească ceea ce trebuia să schimbe cursul lucrurilor și să salveze, astfel, prin descoperirile sale multe vieți. A făcut mai multe călătorii pentru a demonstra că naufragiații puteau trăi mult timp pe mare fără hrană sau apă, mâncând, sporadic, doar ceea ce aveau la îndemână, dacă aveau, pește crud sau algele care plateau pe valuri. Însuși Bombard a traversat singur Oceanul Atlantic cu o mică barcă de cauciuc, în 65 de zile. În tot acest timp, a mâncat exclusiv pește crud, a băut doar apă de ploaie și de mare. Ce l-a salvat? Nu peștele, nici algele, nici apa de ploaie. Ci, ne spune el, ambiția sa de a supraviețui, ambiția sa a estompat frica.
Uneori, greșelile oamenilor ambițioși se plătesc scump, mult mai scump decât greșelile oamenilor obișnuiți. Operațiunea din Dardanele a lui Winston Churchill de a captura Constantinopolul și de a deschide o rută maritimă către Rusia a costat o treime din întreaga sa flotă și a șters de pe fața pământului aproximativ 120.000 de oameni. Obiectivele mari sunt determinate de credința unei persoane în sine și în scopul său, iar acest lucru, în unele cazuri, se datorează mândriei sporite, alteori, frustrărilor și suficienței personale. Pe de altă parte, există oameni care cred că este greșit să trăiască o viață liniară, golită de substanță, au ambiții de a evolua. Aceștia sunt oameni care ridică stafeta la maximum pentru că iubesc viața și se respectă pe sine. Dar astăzi nu vom discuta despre acest tip de ambiții, ca cele ale lui Bombard, nici de ambițiile pozitive cu care suntem convinși că sunt înzestrați cititorii noștri.
Dacă ar trebui să definim ambiția în cuvinte simple, putem să ne folosim de o glumă: ”Ambiția este atunci când mergi la un examen, crezi că știi de un 2, speri la un 3, iar când îți dau un 4, ești indignat că nu ai primit 5.” Din nefericire, multe din greșelile ambițioșilor se traduc, adeseori, în acte de deznădejde care pot afecta chiar și sănătatea mintală. Să vedem, dacă așa este…Când și-a învins adversarii și, în sfârșit, și-a îndeplinit visul, totul a fost minunat – dar, doar pentru o clipă. Dar a fost bântuit curând de trecutul său și de nemulțumirea față de poziția pe care o atinsese. Până la urmă, ceea ce și-a dorit de la bun început s-a dovedit a fi spre distrugerea lui. Scenariul de mai sus sună ca intriga unei drame dintr-un reality show. Cu toate acestea, este de fapt cea mai iconică poveste despre ambiții, Macbeth al lui William Shakespeare. Deși este puțin probabil să îl depășim pe rege în căutarea succesului, oricine a fost mânat de dorința de a fi primul într-o competiție va putea recunoaște nemulțumirea pe care a simțit-o Macbeth când și-a atins, în sfârșit, scopul. Este enigma clasică care se ascunde în spatele ambiției care e generată de concurență: adesea atingerea a ceea ce credeam că ne va face fericiți, prin declasificarea celuilalt, are un cost prea mare pentru liniștea noastră. Pentru că distrugerea celuilalt, prin declasificarea lui în lupta noastră, devine mai important decât scopul.
Lecția primită de Macbeth, pe care am amintit-o aici, nu e departe de rezultatele cercetărilor recente în domeniul stiințelor sociale care privesc ambiția negativă. Deși este util să avem un scop în viață, ba chiar și mai multe, să nu uităm că un ego umflat, care este adesea însoțit de pretenții diverse, peste care mai picură și câteva frustrări, îi expune pe oameni la un risc crescut ajungând să dezvolte, dacă ambițiile sunt prea mari, așa cum spuneam, chiar tulburări de personalitate. Între timp, comparându-te mereu cu ceilalți,”dacă celalalt a putut, pot și eu”, ”ce are ea și nu am eu?”, unul din declanșatoarele ambiției, fără să ții cont de abilitățile tale, de contextul în care te afli, de pregătirea ta, de capacitatea ta intelectuală, nu faci decât să îți scazi, atunci când intri în competiție cu altul, din ambiție, propria stimă de sine, precum și sentimentul sincer de bine pe care e posibil să-l trăiești și să nu fi conștient de el. Studiile au arătat că, în loc ca succesul în carieră să ducă la fericire, este, de fapt, în foarte multe cazuri, opusul – pe de o parte, ambiția te poate conduce la succes, la o funcție demnă de invidiat, dar și la nemulțumire de sine. S-a întâmplat multora ca să se simtă nefericiți chiar dacă au ajuns directori, șefi de proiect sau șef de sală, nu a fost important doar că au ajuns acolo, acest statut a trebuit permanent întreținut. Ori, a întreține ceva presupune perseverență, muncă, implicare activă, responsabilitate, calități pe care mulți nu le au sau pe care nu le-au avut în vedere atunci când au intrat în competiție . În timp ce mulți dintre noi ne spunem că vom fi fericiți odată ce, în sfârșit, ne vom atinge obiectivele și ne vom satisface propriile ambiții, realitatea, după cum vedem, ne oferă opusul. Atunci când realizăm ceea ce ne dorim, există întotdeauna un nou punct de plecare, următorul reper care trebuie atins. Acest lucru implică un efort uriaș pe care nu-l avem în vedere de multe ori, iar faptul că nu suntem pregătiți pentru a depune un nou efort ne poate aduce o scădere a stimei de sine. Am cumpărat terenul, am avut ambiție, dar trebuie construită și casa, mi-am dat întâlnire cu bărbatul de care sunt îndrăgostită dar trebuie să-l determin și pe el să vadă în mine femeia visurilor lui. În această situație, este posibil să dezvolți, prin ambiție, o relație mai puternică nu cu bunăstarea ta, ci cu vanitatea ta. Asta pentru că nu ai calculat corect ce presupune ambiția ta.
Dr. Sheri Johnson, psiholog la Universitatea din California, care a studiat efectele psihologice ale dorinței de putere, susține că există două tipuri diferite de ambiție.Prima este vanitatea exterioară, motivată de dorința de a avea mai mult sau de a depăși alți oameni, de exemplu, având un statut social mai bun sau o avere mai mare decât a altora. Cerințele mari pot contribui la anxietate și depresie, a spus psihologul. Acest lucru duce la deteriorarea sănătății mintale, generând tulburare bipolară. La polul opus, oamenii cu aspirații interne ridicate tind să fie mai fericiți.Împlinirea interioară nu depinde, în cazul lor, de competiția cu ceilalți. Că vreau să urmez un curs pentru dezvoltarea mea profesională, că vreau să îmi cumpăr o casă mai spațioasă în care să mă simt bine, să-mi cumpăr o geantă de firmă fiindcă s-ar potrivi cu rochia mea nouă, aceste scopuri nu intră în competiție cu realizările celorlalți. Dar că vreau să-mi cumpăr o casă ca să-i demonstrez prietenei mele că am la fel de mulți bani ca ea sau vreau să am o geantă, o ținută de seară cu care s-o eclipsez, aici ambiția devine o problemă. O problemă e și atunci când îți folosești ambiția pentru a ajunge într-o funcție, călcând cadavre, mituindu-i pe toți, doar ca să faci un rău altcuiva. Dar deja intrăm în patologic.
În schimb, oamenii de știință au descoperit că practicarea compasiunii conștiente crește sentimentele de bunăstare. O astfel de atitudine favorabilă față de noi înșine ne încurajează să ne acceptăm așa cum suntem, cu dragoste, iar atenția și îngrijirea de sine ne ajută să găsim sprijin și ajutor în momentele în care avem un scop de îndeplinit. Atitudinea favorabilă față de noi ne împiedică să avem ambiții provocate de concurență, fiindcă scopurile noastre sunt pentru a acoperi nevoile noastre, nu împlinirile altora.
Un cunoscut care cultivă ideile unei școli filosofice indiene, spunea unei doamne la o lansare de carte : ”Oamenii nu sunt capabili să se mulțumească doar cu ceea ce le oferă Universul, lumină, vibrații, energie… Sunt niște păcătoși, adulatori ai întunericului, prinși în lucruri lumești, mărunte, fasole și cârnați. Scopuri mici. Ce e o carte? Cartea Universului le cuprinde pe toate… Singurul lucru care te aduce la energia primordială din care face parte si ființa noastră este lipsa ambiției de a îndeplini scopuri lumești” E o naivitate, am spune, în a crede că cel care caută iluminarea în acest mod e scutit de efectele ambiției . Pentru că, după un timp, căutarea acestui tip de fericire interioară, ca destinație unică și finală, în detrimentul altor scopuri care ne construiesc existența, poate deveni o altă formă de vanitate, apropiată cu cea generată de ambiție. O vanitate amestecată cu ipocrizia. Comparația constantă cu ceilalți care nu s-au ridicat la nivelul scopului lor i-a făcut să fie vanitoși, să dea gaslighting, să se simtă superiori. Deoarece fericirea într-un context de masă este adesea definită ca o căutare individuală a iluminării sinelui, cercetările au arătat că tratarea acesteia ca pe o unică sarcină care trebuie îndeplinită ne determină , de fapt, să rămânem singuri. Dacă ambiția presupune izolarea de ceilalți, însingurarea, scăderea stimei de sine, lupta cu morile de vânt pentru a dovedi altuia ceva, ar trebui să ne oprim puțin din avânt și să ne regîndim strategiile și uneltele de luptă. În povestea călătoriei pe mare a lui Bombard, ambiția e vâsla care salvează un destin, nu o armă cu care sfărâmi barca altuia. Și ar fi bine să rămână doar atât.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
