0 3 minute o lună

Bogdan Alexandru Duca, analist politic

07.02.2025

Elon Musk și echipa sa au declanșat un proces de-a dreptul revoluționar, prin controlul asupra instituțiilor statului. Însă care va fi reacția sistemului?

Elon Musk, devenit ”funcționar guvernamental special”, este, alături de echipa sa de oameni aleși din rândul corporațiilor sale, vârful de lance al revoluției MAGA. Departamentul de Eficiență Guvernamentală, cunoscut ca DOGE, a luat la țintă diverse agenții. Cea mai celebră acțiune a lor este, desigur, cea de la USAID, dar practic sunt semne că nicio instituție guvernamentală nu va scăpa verificărilor.

Însă și sistemul se apără. O decizie a instanței a interzis Departamentului Trezoreriei să permită DOGE accesul la datele financiare. Doar doi membri ai echipei lui Musk, Tom Krause și Marko Elez au primit acces să citească, fără să poată copia în nicio formă, informațiile. Este suficient? Nu. Pentru niciuna dintre părți.

De aceea războiul din interiorul instituțiilor statului american abia stă să înceapă.  Iar miza posibilă în acest moment, indică o analiză de pe The National Interest, pare a fi subminarea încrederii lui Donald Trump în Musk.

De aceea se sugerează mult în presă că Musk joacă roluri neacoperite instituțional și că ar urmări să transforme DOGE într-un veritabil ”stat paralel”, ”stat peste stat”. Musk însă insistă că tot ceea ce face, face cu acordul explicit și după discuții purtate cu președintele Statelor Unite.

Un alt scenariu este acela al unei ”greve” mascate a sistemului care să blocheze practic funcționarea statului federal până când președintele nu va ”cuminți” sau chiar elimina din sfera puterii pe Elon Musk.

Jocurile se anunță interesante la nici 3 săptămâni de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.

Abonați-vă la canalul nostru de Telegramhttps://t.me/nymagazinromania

Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România

Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previzualizare articole