Moștenirea Biden
Bogdan Alexandru Duca, analist politic
18.07.2025
SUA continuă discuția despre validitatea sau invaliditatea grațierilor emise sub semnătura automată a președintelui SUA, în cazul acesta, al invalidului care a fost găzduit la Casa Albă timp de aproape patru ani, Joe Biden, atrage atenția un editorial publicat de The American Thinker.
Actele care utilizează o semnătură prezidențială includ scrisori și proclamații. Nimeni nu sugerează serios să parcurgem această grămadă de lucruri pentru a le invalida cumva. Proclamațiile sunt ceremoniale, iar scrisorile sunt – ei bine – scrisori. Ele se încadrează în categoria para-legală „Cui îi pasă de astfel de nimicuri retorice?”.
Următorul grup de documente semnate de un președinte sunt ordinele executive. Acestea sunt ordine către ramura executivă a guvernului de a face un lucru sau altul și pot fi ușor anulate de următorul președinte cu o singură lovitură de pix. Reamintim că Biden a emis șaptesprezece ordine executive în prima sa zi de mandat, majoritatea anulând inițiativele lui Trump. Patru ani mai târziu, Donald Trump i-a întors favoarea, cu un val de ordine executive din prima zi.
Prin urmare, dacă nu discutăm despre presupusa retragere „irevocabilă” a terenurilor și a fundului mării din explorarea petrolului și gazelor, ordinele de grațiere nu reprezintă o problemă: pot fi revocate. Atunci apare întrebarea cu privire la cine ar putea avea dreptul să se opună revocării lor de către Trump, dar orice „prejudiciu concret, particularizat” ar fi neapărat pură speculație, ceea ce înseamnă că ordinele lui Trump vor rămâne în vigoare.
Grațierile sunt foarte posibil invalide, expunându-i pe oameni precum Anthony „Eu sunt știința” Fauci la răspundere penală pentru mărturie mincinoasă. Senatorul Rand Paul crede evident că da, din moment ce l-a trimis pe Fauci la Departamentul de Justiție pentru urmărire penală – din nou. Dar ce se întâmplă cu numirile lui Biden? E vorba de judecători. Ei sunt clasa de ofițeri numiți care rămân după schimbarea gărzii la fiecare patru ani.
Interviul lui Biden de la NYT indică o problemă cheie în auto-semnătură- semnarea automată a unor documente, fără ca acestea să fie cu adevărat asumate de președinte. Este posibil să le fi dat subordonaților săi instrucțiuni de bază despre ce ar trebui făcut. Această instrucțiune generală a fost transmisă de la un sicofant la altul în ceea ce poate fi cel mai bine descris ca un joc de-a „telefonul fără fir”. Relația dintre intenția inițială și execuția finală a fost cel puțin fragilă. În ultimii doi ani de mandat Biden, șeful său de cabinet, Jeffrey Zients, a creat ordinea reală pentru fiecare semnătură.
Acest lucru este diferit de practica corectă. În primul rând, aprobarea finală nu a venit din partea președintelui. Din jurisprudență, încă de la Constituție, reiese clar că semnătura președintelui este „ultimul act” care indică intenția reală a președintelui (Marbury v. Madison, Constituționaliștii conservatori Edwin Meese și Josh Blackman susțin că este necesară o implicare personală strictă. Clauza de numiri stabilește că președintele trebuie să facă o declarație clară că o anumită persoană este numită într-o funcție de judecător (sau că i s-a acordat o grațiere etc.). Nu permite unui secretar, asistent sau șef de cabinet să exercite această autoritate.
Astfel, odată ce alegerea unui judecător este sugerată de personalul președintelui, acesta trebuie să dea aprobarea acelei persoane. Apoi, numele poate fi trimis Senatului pentru confirmare. Nu este clar dacă acest lucru s-a întâmplat pentru toate nominalizările judiciare ale lui Biden.
Însă nu toți judecătorii care poartă război acum cu Trump sunt numiți de Biden. Judecătoarea Indira Talwani de la Tribunalul Districtual din Massachusetts i-a spus președintelui că trebuie să trimită bani către Planned Parenthood, chiar dacă Congresul nu a alocat niciunul. Acest jurist neștiutor a fost numit de Obama, nu de Biden.
Judecătoarea Myong Joun, tot din Boston, a declarat că Trump nu poate concedia angajați din Departamentul Educației. Această judecătoare numită de Biden tocmai a fost criticată de Curtea Supremă. Judecătoarea Maame Ewusi-Mensah Frimpong din Los Angeles, din cauza Bimbo-ului din cazul Biden, ar putea avea de fapt un oarecare sens juridic prin ordinul său de a interzice ICE să facă raziete aleatorii pe baza aspectului fizic și a abilităților verbale doar în spaniolă. Din păcate pentru reclamanții ei, ICE a fost prea ocupată să urmărească informații despre unde se află imigranții ilegali, în special imigranții criminali violenți. Acestea nu sunt operațiuni ilegale de raid.
Există un răspuns simplu pentru aceasta în doctrina „funcționarului de facto”. Această lege consacrată prevede că, chiar dacă un funcționar nu a fost promovat și instalat în mod corespunzător în funcție, actele acelui „non-funcționar” rămân oficiale. Noul judecător, nominalizat și confirmat în mod corespunzător, ar audia apoi cazurile care urmează. Orice acte eronate ale judecătorului anterior ar trebui anulate în cursul normal al apelurilor.
Din păcate, această schiță simplificată a posibilelor probleme trebuie să îndeplinească un standard de probă semnificativ. Fără un lanț clar de dovezi care să arate că Biden nu a numit un anumit judecător, instanțele vor constata probabil că numirea a fost validă. Dar dacă există mai multe dovezi este posibil ca instanțele să găsească un model conform căruia, în absența unei confirmări directe a intenției prezidențiale, un anumit judecător este în funcție în mod necorespunzător și trebuie demis. Nu putem decât să sperăm, concluzionează, Ted Noel, în articolul menționat.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
