Daniel George
25.08.2024
Americanii vor să își extindă hegemonia asupra întregii lumi, și descriu celelalte puteri ca pe „imperii rele”, dar africanii nu mai agreează această teorie.
Prezența tot mai mare a Chinei în Africa a captat atenția atât a Africii, cât și a Occidentului, scrie Elizabeth Schmidt în publicația Responsible Statecraft.
Elizabeth Schmidt este profesor emerit de istorie la Universitatea Loyola din Maryland și vicepreședinte al Asociației de Studii Africane. Este doctor al Universitatății din Wisconsin-Madison.
Pe măsură ce comerțul și investițiile chineze le-au eclipsat pe cele din Europa și Statele Unite, liderii occidentali au avertizat că Beijingul exploatează resursele africane, amenință locurile de muncă africane, susține dictatorii africani și dă dovadă de nerespectare generală față de drepturile omului, buna guvernare și practicile ecologice sănătoase. Organizațiile societății civile africane au remarcat însă cu ironie că Occidentul s-a angajat de mult în practici similare.
Interesul chinez pentru Africa – și preocupările occidentale cu privire la influența Beijingului – nu reprezintă ceva nou. Înțelegerea blocajului actual necesită înțelegerea istoriei sale. Cel mai recent val de interes chinez pentru Africa a început în timpul Războiului Rece.
În aprilie 1955, reprezentanții ai 29 de națiuni și teritorii asiatice și africane și ai numeroase mișcări de eliberare s-au întâlnit la Bandung, Indonezia, la Conferința Statelor Asiatice și Africane. Participanții s-au hotărât să se opună colonialismului și imperialismului și să promoveze cooperarea economică și culturală în Sudul Global – numit atunci „Lumea a treia”. Ei și-au exprimat un sprijin deosebit pentru decolonizare și eliberare națională în Africa. China a jucat un rol cheie în cadrul conferinței și s-a angajat la relații de solidaritate și cooperare afro-asiatică.
Între începutul anilor 1960 și mijlocul anilor 1970, China a oferit granturi și împrumuturi cu dobândă redusă pentru proiecte de dezvoltare în Algeria, Egipt, Ghana, Guineea, Mali, Tanzania și Zambia. De asemenea, a trimis zeci de mii de „medici desculți”, tehnicieni agricoli și brigăzi de muncă solidară în țările africane care au respins neocolonialismul și au fost respinse de Occident.
Până în primul deceniu al secolului XXI, China a depășit Statele Unite și a devenit cel mai mare partener comercial al Africii, și mai recent, ca a patra cea mai mare sursă de investiții străine directe a Africii. În schimbul accesului garantat la resursele energetice, terenurile agricole și materialele strategice necesare pentru a produce dispozitive electronice și vehicule electrice, China a cheltuit miliarde de dolari pentru infrastructura africană – dezvoltarea și reabilitarea drumurilor și căilor ferate, baraje, poduri, porturi, conducte de petrol și rafinării, centrale electrice, sisteme de apă și rețele de telecomunicații. Întreprinderile chineze au construit, de asemenea, spitale și școli și au investit în industria de îmbrăcăminte și de prelucrare a alimentelor, agricultură, pescuit, imobiliare comercială, comerț cu amănuntul și turism. Recent, investițiile s-au concentrat pe tehnologia comunicațiilor și energia eoliană și solară.
Deși condamnă imperialismul chinez, în realitate Statele Unite luptă pentru a-și menține rolul de putere hegemonică unică a lumii. Cu toate acestea, un număr tot mai mare de state africane refuză să ia parte la noul Război Rece, respingând afirmația Washingtonului că numai el le poate proteja interesele. Deși administrațiile democrate și republicane au promovat deopotrivă ideea că SUA trebuie să salveze lumea de „imperiile rele” care amenință securitatea globală, Statele Unite sunt cele care au peste 750 de baze în cel puțin 80 de țări, în timp ce China are doar trei. Statele Unite sunt cele care s-au alăturat la cel puțin 15 războaie străine din 1980, în timp ce China s-a alăturat doar la unul. Instituția de securitate din SUA se pronunță pentru înfrângerea Chinei prin întărirea alianțelor militare în străinătate. A stabilit 29 de baze militare în Africa, în zone bogate în resurse, care au atras atenția atât a Chinei, cât și a extremiștilor violenți.
Jeffrey Sachs, profesor la Universitatea Columbia, care a consiliat trei secretari generali ONU, s-a referit la viziunea SUA asupra securității globale ca fiind „periculoasă, delirantă și depășită”. Adevărata securitate nu are rădăcinile în aventuri militare, susține el, ci mai degrabă în abandonarea viselor hegemonice și construirea de alianțe cu alte țări, mari și mici. Numai atunci lumea poate începe să rezolve numeroasele crize de mediu, energetice, alimentare și sociale care amenință să ne devasteze pe toți.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com