Cristina Danilov: Experimente
Cristina Danilov, psiholog și scriitor de renume internațional
13.10.2025
Să presupunem că mergi la culcare și începe să te supere puțintel stomacul. Când te așezi în pat, în loc să dormi, așa cum ți-ai dori, o durere surdă mocnește tăcut în înteriorul tău, suficient pentru ca mintea ta să nu-ți permită să te pierzi fericit în țara viselor. Ești îngrijorat, deși, în mod obiectiv, nu există niciun motiv de îngrijorare, ți-ai făcut analizele săptămâna trecută și nu aveai nici o problemă. Dar nu ești obișnuit cu această stare a corpului, așa că începi să cauți motivul în timp ce-ți tragi plapuma peste cap, – ”Ce este, oare, în neregulă cu mine?”, te întrebi. „Poate o fi din cauza sucului? La urma urmei, am făcut abuz…nu trebuia să beau înainte de culcare. Nimănui nu-i face bine asta…De mâine, gata! Fără băuturi carbogazoase!” Toată această poveste urmează traseul nașterii unui experiment, să presupunem, unul dedicat studierii efectului acidului din suc asupra unui anumit organ. Procesul descris are toate datele unui experiment – o ipoteză, o alegere a metodei, o evaluare a cunoștințelor existente, controlul procesului, elaborarea unui plan. Iar dacă individul care a decis să renunțe la sucul acidulat este și o persoană responsabilă cu propria sănătate, atunci putem spune că avem deja o analiză a rezultatului și acceptarea sau refuzarea ipotezei.
Tot așa se întâmplă și cu experimentele psihologice. Au toate aceste componente de care spuneam anterior. Unele dintre experimente par amuzante pentru publicul larg, dar rezultatele care au fost obținute în urma acestora au ajutat la rezolvarea a numeroase probleme. Pe lângă experimentele care dezvăluie manifestări sociale neobișnuite, cercetările psihologice acordă atenție, în special, mecanismelor psihicului. Uneori, selecția lor, acuratețea sau puritatea implementării nu este chiar ideală. Se întâmplă ca acestea să nu fie efectuate nici măcar de psihologi. Ele nu sunt publicate în reviste de specialitate, nu sunt pomenite de indivizi celebri, nu fac obicetul studiilor pentru doctorate, dar este util să aruncăm peste ele o privire mai atentă, fie și doar pentru a vedea imaginația de care au dat dovadă unii îndrăzneți. Astăzi, ne oprim la câteva dintre ele.
În 1959, psihologul american Milton Rokeach a decis să lucreze cu trei pacienți internați la psihiatrie. Unul dintre pacienți s-a prezentat la clinică a fi drept Dumnezeu. Al doilea a susținut că el a fost, de fapt, creatorul a tot ceea ce este divin, inclusiv a lui Dumnezeu. Al treilea pacient susținea că e Iisus din Nazaret. Când cel din urmă a fost întrebat dacă își cunoștea „rudele”, bărbatul nu le-a recunoscut. Ulterior, au fost plasați în aceeași cameră. Scopul studiului a fost simplu: plasarea pacienților într-o situație de paradox inevitabil. Se vor întreba despre propria lor identitate sau a celuilalt? Va ajuta această metodă în tratamentul lor? Din păcate, Rokeach s-a confruntat cu un eșec: niciunul dintre pacienții de origine „divină” nu s-a îndoit de ei înșiși și de divinitatea lor. Este curios că „dumnezeii” nu au fost deloc în conflict, în ciuda dezacordurilor evidente la nivel psihologic și existențial.
Conform unui experiment din 2007, s-a ajuns la concluzia că momentele artistice care se desfășoară în spații neconforme cu arta nu sunt apreciate, cu excepția acelora programate special de organizatori și făcute cunoscute din timp publicului. Mai precis, experimentul a avut în vedere aproximativ 1000 de navetiști care treceau printr-o stație de metrou din Washington, navetiști care au fost întâmpinați cu un concert gratuit oferit de muzicianul de renume mondial, Joshua Bell. Bell a cântat aproximativ 45 de minute interpretând șase piese clasice. Chiar dacă a cântat la o vioară Stradivarius, iar biletele la concertul său din Boston, ce urma să aibă loc a doua zi, se epuizaseră încă din ziua în care au fost puse pe piață, din cei 1000 de navetiști doar șase s-au oprit să-i asculte muzica. De asemenea, 20 dintre ei i-au dat bani, crezând că e vreun cerșetor, și, din păcate, nimeni nu a aplaudat și nici nu a venit să-i mulțumească pentru eforturile sale. Drept urmare, Bell ar fi câștigat 30 de dolari în 45 de minute, în condițiile în care un bilet la concertele sale era de cel puțin, să zicem, 100 dolari. De fapt, nimeni nu a observat că unul dintre cei mai buni muzicieni din lume a cântat o piesă cu un grad înalt de dificultate la o vioară neprețuită. Experimentul a sugerat că în medii obișnuite și în momente nepotrivite suntem mai puțin receptivi la frumusețea artei.
Într-un alt experiment realizat de agenții de marketing ai fabricii de bere Carlsberg, subiecții, care nu știau că se desfășura un experiment în care ei sunt protagoniști, au mers la un cinematograf pentru a viziona un film. La sosirea în sală, aceasta era deja ocupată, locurile lor, pe mijlocul sălii, fiind înconjurate de indivizi corpolenți, tatuați, cu figuri dure, care îi priveau într-un mod suspect. Practic, unele cupluri speriate de cele văzute au părăsit sala renunțând la film, altele, însă, n-au dat atenție aspectului spectatorilor, căutând să ajungă la locurile lor. Aceștia au fost aplaudați. Un bun exemplu că nu trebuie să judeci omul după aparențe. Cum nici berea, firește, căci experimentul a fost, de fapt, advertising.
Atunci când ne aflăm într-un grup mare de oameni, ne uităm unul la celălalt pentru a ne ghida comportamentul. Despre efectul bystander spune și experimentul lui Latane și Darley, din anii 60. Aceștia au constatat că în situații de urgențe, cu cât sunt mai multe persoane pe lângă cea care necesită ajutor, cu atât mai mult există posibilitatea ca victima să nu fie salvată. Tendința noastră naturală este de a râmâne pasivi și de a aștepta ca alții să riposteze, să intervină, astfel că responsabilitatea se diluează în mulțime.
Să presupunem că ai cinci ani și mama îți oferă o bombonică, dar condiția ei este să nu te atingi de aceasta pănă nu îți va spune ea să o manânci. Apoi mama iese din cameră și lipsește exagerat de mult, motivând că are de spălat vasele din chiuvetă, în vreme ce tu ești lăsat singur în fața delicioasei bomboane. Modul de a răspunde tentației, va arăta nivelul de autocontrol al copilului care, odată cu trecerea timpului, așa cum au demonstrat studiile longitudinale, va dovedi responsabilitate, relații sociale bune și o stare de sănătate mai bună decât a altora la maturitate.
Autoritățile unui orășel din Belgia erau îngrijorate de problema poluării mediului dat fiind că în cele două parcuri destinate copiilor se adunau zilnic mormane de gunoaie, inclusiv în insulițele de apă în care pluteau, printre nuferi, rățuștele sălbatice. Cei mici obișnuiau după ce mâncau snacsuri sau beau suc să arunce pungile și sticlele din plastic pe unde apucau. Mai mult, pentru toată lumea era clar că a le explica celor mici despre poluarea mediului ar fi avut rezultate nesatisfăcătoare, copiii veneau în parc să se joace, nu să li să țină cursuri. Drept urmare, toate containerele obișnuite de gunoi au fost înlocuite cu containere sub formă de clovni cu gura deschisă, clovni dornici să „mânânce gunoaie”. Parcul a devenit mai curat, copiii au fost bucuroși să hrănească clovnii iar ideea că jocul și imaginația pot fi o cale de a educa un copil este, după cum vedem, productivă.
În China, niște agenți de marketing au sfătuit o companie aeriană să posteze în aeroport cateva afișe publicitare, scopul fiind de a crește vânzările de bilete pentru respectiva companie. Afișul publicitar prezenta mesajul „Soțul meu se va întoarce acasă cât mai repede posibil”, arătând o gospodină frumoasă, purtând un șorț, aflată în fața unei mese încărcate cu bunătățuri. Ulterior, la ceva timp de la folosirea acestui afiș, specialiştii în marketing au constatat , în urma studiilor, că bărbaţii care începuseră să folosească serviciile acestei companii erau căsătoriţi cu femei care nu lucrau și care aveau grijă de gospodărie şi de copii. Și în Franța, s-a întâmplat ca într-un magazin să nu se vândă prea bine vesela de porțelan. Decizia proprietarilor a fost neobișnuită – au început, sfătuiți de un psiholog, să-și poziționeze produsul ca mijloc de a scăpa de stres: „Fragilitatea produselor noastre este cheia relației voastre puternice”. Vânzările au crescut, probabil și numărul de cioburi care aduc fericire.
Prin studii puțin cunoscute publicului, s-a demonstrat că a căsca și a te ”întinde”la serviciu în timp ce lucrezi va crește timpul productiv, „zgomotul alb”, care amintește de sunetul bătăilor inimii unei mame, pe care copilul îl aude în timpul dezvoltării fetale, ajută la calmarea copiilor din orfelinate .
Efectul Halo este un fenomen psihologic foarte interesant. Acest termen se referă la influența primei impresii asupra atitudinii față de acea persoană. De exemplu, dacă vezi că o persoană este drăguță și toată lumea o place, atunci cel mai probabil vei concluziona că persoana este inteligentă și de succes. Nisbett și Wilson au vrut să afle dacă oamenii sunt sau nu susceptibili la influența acestui fenomen și, de asemenea, să afle cât de conștienți sunt de influența acestui fenomen psihologic în viața lor. Câțiva elevi au fost invitați să participe la experiment, ei au fost nevoiți să urmărească o înregistrare a unei prelegeri ținute de un lector renumit și să evalueze, ulterior, lectorul după mai multe criterii. Elevii au fost împărțiti în două grupuri, fiind prezentat un videoclip diferit, dar cu același lector: în primul videoclip, el a ținut o prelegere într-o manieră prietenoasă și caldă, în timp ce în al doilea, deși a avut aceeași prelegere, s-a comportat necuviincios. După vizionare, elevii au fost rugați să evalueze lectorul pe următoarele criterii: comportament, prezența sau absența accentului și aspectul fizic. Mulți dintre ei au fost foarte surprinși când și-au dat seama cum natura videoclipului în care lectorul se comportă necuviincios le-a afectat evaluările și impresia bună privind prelegerea. Acest experiment are legătură cu inbound marketing. Vedete din showbiz sau, pur și simplu, oameni influenți dacă sunt asociați cu un produs sau un serviciu, atunci valoarea acestor produse va crește semnificativ în ochii clientului. De exemplu, dacă vindeți mingi de tenis, ar fi grozav dacă ar apărea în reclamă Serena Williams sau Simona Halep, poate chiar prințesa Kate. Dacă ar apărea un politician corupt, cu siguranță acestea nu vor avea cumpărători.
În 1968, când rasismul era încă răspândit în Statele Unite, profesoara Jane Elliot a decis să ridice problema prejudecăților și discriminării chiar în clasa ei și apoi să le demonstreze elevilor săi ce înseamnă să te simți discriminat.,Elliot a luat drept punct de plecare culoarea ochilor. Ea a declarat că, din acel moment, copiii cu ochi albaștri vor fi superiori celor cu ochi căprui și, prin urmare, vor beneficia de diverse privilegii. De exemplu, copiii cu ochi albaștri ar putea sta mai aproape de tablă, pot primi micul dejun suplimentar și ar putea petrece mai mult timp în recreație. Copiii cu ochi albaștri au fost încurajați să comunice doar între ei. La început copiii nu au înțeles ideea, dar după o săptămână și-au intrat bine în rol – au început să-și bată joc de cei cu ochi căprui, să-i disprețuiască și să spună că ei sunt mai buni decât ceilalți. Cei care au suferit discriminare s-au simțit deprimați, indeciși și nesiguri de răspunsurile lor la ore. Au început chiar să obțină rezultate mai proaste la teste, deși cunoștințele lor erau aproximativ aceleași.
Ești bun la multitasking? Poți controla mai multe acțiuni simultane? Indiferent ce tip de persoană ești, atenția selectivă este caracteristică fiecărei persoane. Cel puțin o dată pe zi ne concentrăm asupra unui lucru și ignorăm tot ce se întâmplă în jurul nostru în acel moment. Christopher Chabris și Daniel Simons au decis să afle modul în care atenția selectivă afectează percepția umană în anumite situații. Participanții la experiment au fost rugați să vizioneze un videoclip cu un grup de oameni purtând tricouri alb-negru care-și trimit o minge de baschet unul altuia. Înainte de vizionare, subiecților li s-a pus o întrebare: de câte ori vor trece mingea unul altuia jucătorii în tricouri albe? Odată ce videoclipul s-a încheiat, participanților li s-a pus din nou aceeași întrebare. Răspunsul a fost: de 15 ori. Și apoi au fost întrebați dacă au văzut, în videoclip, o gorilă. De fapt, la jumătatea videoclipului, un bărbat în costum de gorilă a trecut printre jucători. Marea majoritate a subiecților nu l-au observat pe bărbatul în costum de gorilă – fenomenul atenției selective a provocat orbire temporară prin participarea la experiment. În viața de zi cu zi, trecem cu vederea neintenționat multe lucruri și nu ne dăm seama de acest lucru.
În 1961, cercetătorul Fantz a efectuat un experiment simplu, dar ingenious care privea sugarii. Fantz a pus în fața copilului o tablă cu două fotografii. Unul dintre ei arăta un taur, iar celălalt o schiță a unui chip uman. A descoperit astfel că un copil de două luni se uită mai des la chipul uman. Înainte de acest experiment, se credea că bebelușii nu distingeau chipurile în lumea haotică din jurul lor. Ca rezultat al acestui studiu și al unor studii similare ulterioare, psihologii au sugerat că ne naștem cu o anumită tendință de a privi fețele umane care se manifestă încă de la naștere.
În 2012, Facebook a manipulat fluxurile de știri a peste 650.000 de persoane , acordând prioritate știrilor cu conținut emoțional negativ. Cercetătorii au urmărit apoi postările pe care subiecții le-au făcut pe paginile lor pentru a vedea dacă au fost influențati de informațiile citite. S-a dovedit că fluxul de știri negative pot face oamenii mai triști. Emoțiile exprimate de prietenii virtuali ne afectează, de asemenea, propria dispoziție. Aceasta este așa-numita „contagiune emoțională”.
Încheiem cu un experiment controversat, care și astăzi, după aproape 100 de ani, este pomenit în galeria experimentelor odioase, cel al celebrului psiholog John Brodes Watson având ca subiect un copil de un an pe nume Albert. Datorită faptului că Watson a pus comportamentul, și nu conștiința, în prim-plan, experimentul a amintit oarecum de celebrele experimente ale lui Pavlov în studiul reflexelor incluse. Studiind copiii, Watson a observat că zgomotele puternice și neașteptate le stârneau frică și a sugerat că această reacție este, de fapt, înnăscută. Watson a decis să verifice dacă o emoție negativă poate fi transferată unui obiect în legătură cu care nu a apărut inițial. Mai simplu spus, este posibil, sunetul să-l facă pe copil să se înfricoșeze privind o jucărie sau pe Moș Crăciun? Psihologul a testat reacțiile de bază ale micuțului Albert: i s-a permis să se joace cu un iepure, un șobolan de companie, un câine, cu niște gheme, copilul a reacționat pașnic. Băiatului îi plăcea în special șobolanul alb – a devenit obiectul principal cu care se juca. Dar, într-o zi, de îndată ce a atins șobolanul, s-a auzit în spatele lui un sunet metalic ascuțit – era experimentatorul care lovea cu un ciocan o grindă de fier. De câte ori atingea șobolanul, se auzea sunetul strident, băiatului, la scurt timp, a început să-i fie frică de șobolan, deoarece îl asocia cu sunetul respectiv. În același mod, băiatul a fost „învățat” să se teamă de iepure și chiar de Moș Crăciun . La vârsta de 1 an, Albert a fost luat de mama lui și au părăsit orașul, astfel că experimentul s-a încheiat. Dar părțile întunecate ale experimentului au început să fie dezvăluite mai târziu. În primul rând, s-a dovedit că Albert a fost supus experimentului fără acordul mamei. Era o simplă asistentă care locuia în spital, Watson a lucrat cu copilul în timpul zilei, în timp ce mama era ocupată cu munca. Al doilea punct important a devenit public mult mai târziu , la o jumătate de secol după moartea celebrului psiholog. Copilul, al cărui nume real era Douglas Merritt, suferise de hidrocefalie congenitală, adică era de fapt oligofren, ceea ce punea sub semnul întrebării toate cercetările lui Watson. Douglas, se pare, a murit la vârsta de șase ani, fără să învețe niciodată să vorbească sau să înțeleagă lumea din jurul său.
Dacă micuțul Albert nu a reușit, poate că toate aceste experimente, ca multe altele din toate domeniile, ne vor ajuta să înțelegem mai bine și în folosul nostru, nu doar omul, natura și complexitatea lui, ci și lumea, uneori de neînțeles, în care trăim.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
