Vedere din Asia: „dezvoltarea liniștită” care zguduie puterea Americii
Daniel George
19.11.2024
O dată cu revenirea uimitoare a lui Donald Trump ca președinte, aliații Americii se încurcă.
În spatele mesajelor lor sobre de felicitare, se află o anxietate palpabilă generată de teama că Washingtonul îi va trata în curând ca pe niște pioni de pe tabla de șah globală. Ar fi o schimbare destul de mare. Sub conducerea președintelui Biden, Statele Unite – ascuțindu-și rivalitatea cu China și încercând să contracareze invazia Ucrainei de către Rusia – au acordat mare atenție întăririi alianțelor și parteneriatelor, scrie Sarang Shidore în The New York Times.
Sarang Shidore este directorul programului Global South la Institutul Quincy.
Sunt multe elemente care sugerează că Biden a avut succes în aceste demersuri. NATO, condusă de Statele Unite, s-a adunat energic împotriva Rusiei. Europa se face acum ecoul armelor comerciale ale Americii împotriva Chinei. Japonia, prin creșterea cheltuielilor militare, alăturarea sancțiunilor împotriva Rusiei și modelarea legăturilor mai puternice cu Coreea de Sud, s-a apropiat de trend. Filipine, după o perioadă de înstrăinare, a început să creeze un front comun împotriva Chinei. Și India a rămas un partener apropiat. „Suntem mai puternici ca niciodată”, s-a putut lăuda Biden, în mod plauzibil, la cea de-a 75-a aniversare a NATO în această vară.
Dar haideți să privim mai de aproape. Vom vedea că apare în liniște o alt trend. Aliații și partenerii americani și-au acoperit pariurile, căutând din ce în ce mai mult acorduri alternative cu țări care nu se află pe orbita Occidentului. Această dezvoltare, cea mai puternică în Sudul Global, este condusă mai puțin de liderii individuali decât de structura sistemului internațional. Într-o lume din ce în ce mai marcată de multi-aliniere și tranzacționalism, America nu mai poate depinde de loialitatea prietenilor săi. Acest lucru se întâmplă deja și are foarte puțin de-a face cu domnul Trump, spune Sarang Shidore.
De câțiva ani încoace, doi aliați ai americanilor din lumea în curs de dezvoltare – Turcia și Thailanda – au făcut un pas în spate, oscilând între America și rivalii săi. Turcia, un membru NATO de lungă durată, implicat de partea opusă Rusiei în războiul civil sirian, a condamnat cu fermitate invazia rusă a Ucrainei, mai scrie autorul, care subliniază că Turcia nu s-a alăturat sancțiunilor conduse de SUA, ci și-a adâncit legăturile comerciale și energetice cu Moscova și a acționat pentru ca atât Rusia, cât și Ucraina, să încheie un acord de export de cereale pentru piețele globale, acord care a durat până în vara trecută.
În Thailanda, eforturile de a căuta un angajament mai strâns cu China s-au accelerat. Neavând dispute teritoriale cu Beijingul și intenționând să gestioneze deversările din războiul civil din Myanmar-ul vecin, Thailanda și-a întărit legăturile economice cu chinezii, și-a consolidat exercițiile militare și acum cumpără peste 40% din armele sale din China. Anul acesta, parcă pentru a sublinia detașarea lor față de America, Turcia și Thailanda s-au alăturat, ca state partenere, grupului BRICS non-occidental, condus de Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud.
Referitor la India, summitul BRICS de luna trecută a servit drept spațiu pentru prima întâlnire de efect din ultimii cinci ani, între Narendra Modi și Xi Jinping. Prin deplasarea trupelor la două puncte de aprindere a graniței, India ar putea crea începuturile unei detensionări cu China, căreia îi oferă o nouă pârghie în relația cu Statele Unite. Relațiile Indiei cu America rămân puternice, desigur. Dar în același timp se cimentează și relația Indiei cu Rusia. Iar venirea la putere a unui guvern pro-Washington în Bangladesh, care este în contradicție cu India, îndepărtează India de SUA.
În Europa, partidele anti-establishment au crescut. În linii mari, aceste voci pun la îndoială politica americană față de Ucraina și sunt sceptice față de viziunea generală a SUA despre NATO ca obligație sacră. Italia sub Giorgia Meloni arată că venirea la putere a unor astfel de forțe nu trebuie să slăbească alianța. Totuși, efectul noii politici este de a pune o presiune din ce în ce mai mare în sensul că Europa trebuie să reconsidere prioritățile Americii asupra Rusiei și, eventual, a Chinei. Ungaria sub Viktor Orban și Slovacia sub Robert Fico joacă deja în ambele direcții. În timp, viziunea lor s-ar putea răspândi și în alte țări europene.
Ce explică atracția tot mai mare de a avea relații bune cu Sudul Global? În primul rând, incertitudinea viitoarei ordini mondiale. În al doilea rând, intuiția că lumea unipolară, în care America a condus globul timp de trei decenii, dispare.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
