Marea Britanie: ofensiva electorală a Islamului
Bogdan Alexandru Duca, analist politic
20.05.2026
Rezultatul catastrofal al Partidului Laburist la alegerile locale de săptămâna trecută a mutat, în mod previzibil, atenția către Westminster, unde prim-ministrul britanic Keir Starmer se agață – deocamdată – de putere. Cu toate acestea, ar fi o greșeală să trecem cu vederea alegerile care l-au împins pe Starmer spre prăpastie sau să le privim doar prin prisma îngustă a problemelor Partidului Laburist, atrage atenția o analiză publicată de platforma Spiked.
Alegerile locale de joia trecută au fost extrem de semnificative dintr-un alt motiv – au fost dominate, ca niciun alt scrutin de până acum, de nemulțumiri sectare islamice. Au fost, pentru a împrumuta o expresie de la Starmer însuși, întru totul alegerile de tip „insula străinilor”, subliniază Spiked.
Conform analizei realizate de Henry Jackson Society, 572 de candidați „sectari musulmani” au fost aleși în 58 de consilii locale din Anglia. Aceștia sunt definiți ca fiind candidați care au subliniat „în mod repetat și pronunțat” „nemulțumirile comunității musulmane” și „problemele musulmane transnaționale” în timpul campaniei lor. Două organizații, Muslim Vote și Vote Palestine, au fost forța motrice din spatele acestor campanii. După cum reiese dintr-un nou raport al Policy Exchange, Muslim Vote a considerat alegerile locale ca o salvă de deschidere într-un „plan electoral cu cinci alegeri care se întinde pe 25 de ani” pentru a stabili islamul politic în inima democrației britanice.
Birmingham a fost unul dintre epicentrele cutremurului islamic. Aici au fost aleși 19 membri ai Verzilor, alături de 13 independenți musulmani care au făcut campanie sub steagul Alianței Independente. Succesul acesteia din urmă a dus la scene de extaz pe străzile din Birmingham, deși nu de genul celor pe care te-ai aștepta să le vezi după alegerile consiliului din Anglia. Noul ales Harris Khaliq a fost împodobit cu flori și condus pe un cal de către ceilalți musulmani în sunetul tobelor pe o stradă rezidențială.
În Greater Manchester, am văzut scene similare. Baggy Khan, un nou consilier al Partidului Verde, a postat un videoclip în care conducea un Lamborghini Huracán Spyder portocaliu aprins, consumator de benzină – ceea ce este un aspect ciudat pentru un reprezentant al presupusului partid al mediului.
La Londra, lucrurile nu stăteau mult mai bine. În Tower Hamlets, partidul Aspire al lui Lutfur Rahman – o organizație exclusiv musulmană din Bangladesh, susținută de votul musulman – a câștigat 33 din 55 de locuri, Rahman revenind la primărie cu o majoritate de 16.000 de voturi. În orașul vecin Newham, „Independenții din Newham” – la fel ca Aspire, o mișcare politică alcătuită mai mult sau mai puțin în totalitate din musulmani din Bangladesh și, de asemenea, susținută de votul musulman – a câștigat 24 de locuri în consiliu. Votul musulman a susținut Partidul Verde în Hackney și Waltham Forest, obținând un succes semnificativ în ambele.
Acestea sunt victorii clare pentru diviziunea sectariană. Atât Aspire, cât și Independenții din Newham sunt aproape exclusiv bărbați, din Bangladesh și musulmani. Alianța Independentă din Birmingham este aceeași, singura diferență fiind că candidații săi sunt în principal de origine pakistaneză. Ambele partide au candidat – și au reușit cu – ceea ce era practic o platformă pro-Gaza, „antisionistă”.
Acestea nu sunt partide politice sau coaliții organizate în jurul unor interese comune care depășesc diviziunile culturale și etnice. Sunt mișcări care răspund în mod explicit intereselor anumitor grupuri identitare religioase și etnice.
Unii dintre candidați nici măcar nu erau cetățeni britanici. În Scoția, unde au avut loc alegerile pentru Holyrood în aceeași zi, Q Manivannan a fost ales pe lista Partidului Verde în Edinburgh și Lothians. Manivannan, auto-descris ca fiind „imigrant tamil queer”, este un student universitar în vârstă de 30 de ani care locuiește în Scoția abia din 2021, anul în care a sosit din India. Ca și cum situația nu ar putea deveni mai absurdă, Manivannan poate lucra doar 20 de ore pe săptămână în conformitate cu termenii vizei sale de student, care urmează să expire în orice caz înainte de sfârșitul mandatului său parlamentar de cinci ani.
Politica britanică poate fi dominată de ascensiunea Reform UK și de declinul Partidului Laburist. Dar există și alte forțe în joc – și acestea amenință să divizeze națiunea britanică în societăți paralele, separate de limbă, religie și etnie.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
