Eutanasia medicală: poate statul decide când viața nu mai e viață?
Stelian Iordache
09.04.2025
„Nu este nevoie să fie un catolic reacționar pentru a fi împotriva eutanasiei”, spunea cunoscutul romanicer francez, Michel Houellebecq, tot mai izolat însă pentru pozițiile sale politice normale.
Chestiunea eutanasiei medicale revine în discuție în legislativul francez, fiind unul din subiectele la care stânga progresistă franceză se pare că nu are cum să renunțe.
Progresismul nu se vrea a fi oprit. Progresismul ideologic, desigur, care nu are nicio treabă cu progresul.
Această mentalitate permite unui guvern care arată ca un administrator de faliment să insiste să meargă înainte, căci, comentează Gabrielle Clouzel, într-un articol pentru Boulevard Voltaire, agenda ideologică este mai importantă, se pare, decât agenda reală.
PMA pentru toți, constituționalizarea avortului și, acum, eutanasierea sunt considerate semnele progresului.
Înainte, progresul însemna trimiterea unei rachete în spațiu sau vindecarea unei boli anterior incurabile: astăzi este vot în Parlament pentru validarea unor găselnițe ideologice. Pentru a îmbunătăți viața, să administrăm moartea.
Nu este nevoie de oameni de știință mari sau de ecuații complicate pentru acest tip de „progres”. Michel Houellebecq consideră că eutanasia este o „regresie a civilizației”. Dacă, la celălalt capăt al vieții, acest mod de bază de raționament ar fi fost aplicat durerilor de naștere, femeile ar fi fost sfătuite să nu procreeze.
Când, în urmă cu puțin peste un an, pe 11 martie 2024, Gabriel Attal a anunțat că guvernul său va aduce chestiunea legalizării eutanasiei medicale în Adunare, a avut aceste cuvinte: „Uneori, grija nu mai este suficientă. Uneori, în ciuda angajamentului și dăruirii îngrijitorilor noștri, viața nu mai este cu adevărat viață.˝
Toate bune și frumoase, cine va decide acel uneori? În ce moment „nu va mai fi viața, viață cu adevărat”? Aceasta este întrebarea, eminamente subiectivă, ce dă fiori pe șira spinării. În întâlnirea sa de ieri, același Attal a atacat „Internaționala reacționară” căreia i se opune forțelor progresului.
Reacționar este numele pe care îl dăm cuiva pe care vrem să-l descalificăm. Acesta era deja cazul încă de pe vremea comunismului. Raymond Aron, în 1955, în L’Opium des intellectuelles, scria: „Radicalii și socialiștii au convenit cu adevărat doar împotriva unui inamic evaziv, a reacțiunii.”
Știm dinainte că oricine încearcă să se opună acestei legi privind „sfârșitul vieții”, așa cum se spune modest, va avea această etichetă infamă aplicată pe frunte: reacționar. Dar ar fi o onoare prea mare să numim tabăra adversă „progresistă”. Ea este doar regresistă și….barbară.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
