
Daniel George
27.01.2025
Inițiativa „Calexit” (care prevede separarea Californiei de Statele Unite ale Americii) a fost autorizată. De acum se pot strânge semnături pentru punerea în aplicare a propunerii, transmite New York Post.
Dacă vor fi adunate semnăturile, la alegerile din în 2028 va fi organizat un referendum cu întrebarea: „ar trebui California să părăsească Statele Unite și să devină o țară independentă?”. Pentru ca măsura să treacă, va trebui ca peste 50% din votanții înregistrați să participe la referendum și peste 55% (mai mult de 500.000 de cetățeni) să voteze „da”.
Aceasta ar însemna „un vot de neîncredere în Statele Unite ale Americii” și „exprimarea voinței poporului din California” ca „Golden State” („Statul de Aur”) să devină o țară independentă.
Până atunci, va fi creată o comisie de 20 de membri care va studia viabilitatea Californiei funcționează ca stat independent în 2027 și va publica un raport în anul următor. Apoi întrebarea va apărea pe buletinul de vot în 2028.
Și dacă acest lucru este aprobat, propunerea ar declara un „vot de neîncredere în Statele Unite ale Americii” – fără a schimba guvernul statului sau relația acestuia cu SUA.The measure also calls for the U.S. flag to be removed from all state buildings.
Planul de secesiune a fost introdus de Marcus Evans, un activist politic din Fresno. El a lansat o ințiativă similară în primul mandat al președintelui Trump.
„Credem că acum este cel mai bun moment pentru Calexit – acum suntem mai bine situați decât în 2016”, a spus Evans pentru CBS News.
Operațiunea va costa statul cel puțin 10 milioane de dolari, sumă la care se adugă 2 milioane de dolari pe an pentru operarea comisiei.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com