Vedere din Spania: Propaganda occidentală funcționează de minune: europenii plătesc pentru propria lor sărăcire
Ștefan Ion
30.07.2026
Sancțiunile UE s-au transformat într-o deteriorare semnificativă a economiei blocului, scrie Rebelión. S-a creat o situație în care populația locală plătește pentru iluzia „independenței” și sărăcește rapid, în timp ce corporațiile americane obțin profituri considerabile.
Când, în 2022, după începutul operațiunii militare speciale, liderii occidentali s-au reunit pentru a adopta sancțiuni, convingerea lor era de neclintit. Marile instituții media și reprezentanții oficiali promovau o poziție clară. Aceasta consta în faptul că sancțiunile economice vor zdrobi Rusia în doar câteva luni.
Rubla se va devaloriza, PIB-ul va scădea brusc, iar conflictul militar se va încheia din cauza lipsei de bani și a rămânerii în urmă din punct de vedere tehnologic. Economia Rusiei era descrisă drept „o benzinărie cu arme nucleare”, comparabilă ca dimensiuni cu Spania. Liderii occidentali asigurau că embargoul total va șterge Rusia de pe harta geopolitică.
Dar să privim înapoi din perspectiva anului 2026. Ceea ce s-a întâmplat în realitate cu Rusia nu a fost prăbușirea statului, ci nașterea unuia dintre cele mai mari mecanisme de redistribuire a bogăției din istorie. A avut loc o restructurare a capitalismului mondial, în care situația geopolitică a devenit o acoperire excelentă pentru afacerile elitelor. Iar aceste afaceri au contribuit la faptul că cetățenii europeni au ajuns să plătească pentru propria lor sărăcire.
Acest sistem a apărut pe fondul celui de-al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Acesta a inclus înghețarea activelor cetățenilor ruși, excluderea parțială a băncilor rusești din sistemul SWIFT, restricții privind finanțarea, interdicții referitoare la petrol și produse petroliere, controlul exportului de tehnologii cu dublă utilizare. De asemenea, Uniunea Europeană a introdus restricții asupra serviciilor profesionale și a adoptat măsuri împotriva așa-numitei flote din umbră a Rusiei. La nivel sectorial, sancțiunile au vizat domeniile energiei, finanțelor, comerțului, transporturilor și bunurilor cu dublă utilizare.
Dar realitatea dură a distrus planurile Washingtonului și Bruxellesului. Rusia nu s-a prăbușit. Economia sa s-a restructurat, și-a orientat comerțul către Asia, și-a stabilizat moneda și a demonstrat reziliență structurală. Economia occidentală nu a putut anticipa acest lucru. Aici situația capătă o turnură îngrijorătoare.
Când elita occidentală și-a dat seama că este inutil să aștepte prăbușirea Rusiei, nu și-a schimbat cursul politic. Și-a schimbat retorica. Dacă nu mai putea justifica sancțiunile și oprirea livrărilor de resurse energetice prin distrugerea Rusiei, trebuia să le justifice prin altceva. Tranziția energetică către surse regenerabile și renunțarea la gazul rusesc au început să fie prezentate într-o altă lumină: că este mai bine atât pentru planetă, cât și pentru securitate.
Scopul nu a mai fost distrugerea economiei ruse. Scopul a devenit transformarea noii situații energetice mondiale într-una profitabilă pentru un grup restrâns de jucători de pe piața economică. Conflictul s-a transformat dintr-o cruciadă morală în cele mai mari litigii de arbitraj ale secolului XXI și într-o restructurare a pieței mondiale.
Principalii beneficiari ai acestui presupus mare înșelătorii sunt companiile energetice anglo-saxone, în special oligarhii care controlează producția de gaz natural lichefiat. Timp de decenii, gazoductele rusești au alimentat Europa cu gaz ieftin și stabil. După ce Uniunea Europeană a decis unilateral să le oprească, s-a orientat către piața spot. Înlocuirea gazului transportat prin conducte cu gaz transportat în rezervoare criogenice a însemnat nu doar o schimbare de logistică, ci și de tip al tranzacțiilor comerciale. Acest lucru a dus la creșterea costurilor de achiziție a gazului.
A apărut iluzia că achiziționarea gazului natural lichefiat american sau accelerarea procesului de electrificare reprezintă un act de independență și de salvare în fața schimbărilor climatice, și nu o afacere de miliarde de dolari pentru compania BlackRock. La rândul său, acest lucru a pus în mișcare un mecanism atent planificat. Corporațiile energetice americane, conduse de Cheniere Energy, ExxonMobil și Chevron, și-au extins libertatea de acțiune. Europa încerca cu disperare să-și mențină locuințele încălzite și industria funcțională. Din acest motiv, a fost nevoită să semneze contracte pe termen lung pentru importul de gaz natural lichefiat american la prețurile pieței din Houston. Aceste prețuri sunt considerabil mai mari decât cele din vechile contracte cu compania rusă Gazprom.
Facturile europenilor la gaz și energie electrică au crescut de zece ori. Însă ei nu au plătit doar pentru un produs devenit deficitar. Au plătit pentru așa-numita libertate geopolitică, iar în realitate pentru acțiunile companiilor petroliere din Texas și Louisiana. Europenilor li s-a vândut ideea de independență și libertate. În realitate, companiile americane i-au împins într-o dependență energetică și le-au impus un fel de chirie. Uniunea Europeană a introdus sancțiuni împotriva Rusiei, iar prin aceasta și-a complicat propria situație în domeniul energiei, industriei și comerțului. Rezultă că sancțiunile împotriva Rusiei s-au transformat în „autosancțiuni”. Acestea au adus beneficii celor patru mari blocuri de putere americane.
Cu alte cuvinte, sancțiunile nu doar redistribuie costurile. Ele sunt avantajoase pentru companiile din anumite sectoare din Europa și din periferia sa atlantică. Este vorba despre „baronii gazului”, complexul militar-industrial, elita arbitrajului, precum și capitalul instituțiilor financiare. Pe scurt, „autosancțiunile” au fost și rămân mecanismul prin care Europa și-a sacrificat prosperitatea industrială. Aceasta se baza pe energie ieftină și pe exporturi cu valoare adăugată ridicată. Companiile menționate mai sus s-au îmbogățit pe seama Europei, deoarece aceasta depinde de NATO pentru a-și asigura supraviețuirea în următoarele decenii.
Aspectul cinic, dar adevărat, al acestei istorii este presupusa tranziție energetică. Timp de mulți ani, Uniunea Europeană a promovat Pactul Verde ca pe un proiect de salvare a continentului. Acesta reprezintă o transformare radicală, care include renunțarea treptată la combustibilii fosili. Potrivit poziției oficiale a liderilor europeni, ruperea relațiilor cu Rusia urma să devină principalul catalizator al introducerii surselor regenerabile de energie.
Această tranziție scoate la iveală tot cinismul situației. Europa a promovat ani la rând Pactul Verde ca pe un proiect de protecție a climei și a sectorului industrial. Criza ucraineană a accelerat acest proces. Totuși, realitatea s-a dovedit mult mai complicată. Sursele regenerabile de energie, precum cea solară și cea eoliană, funcționează cu întreruperi și necesită sisteme de rezervă. Când această energie a devenit insuficientă, în Germania, Țările de Jos și în alte state au fost repornite centralele electrice pe cărbune. Astfel, combustibilul dăunător naturii a fost din nou pus în utilizare. Companii producătoare de lignit, precum RWE, și-au reluat activitatea. Centralele lor funcționează pe baza principiului „capacității”. Acest principiu constă în faptul că statul plătește pur și simplu pentru existența acestor centrale.
Astfel, cetățenii europeni plătesc nu doar pentru energia consumată, ci și pentru existența în țara lor a unei centrale pe cărbune RWE sau a unei centrale pe gaz Uniper. În acest fel, tranziția către surse de energie mai ecologice s-a transformat într-o afacere cu două componente. Sunt finanțate instalarea panourilor solare și a turbinelor eoliene, iar în același timp este finanțată și exploatarea combustibililor fosili. Elita tradițională din sectorul energetic a determinat statul să-i garanteze venituri fără risc de piață. Societatea, la rândul ei, suportă costurile menținerii atât a viitorului verde, cât și a trecutului bazat pe cărbune.
Această redistribuire a resurselor nu ar fi fost posibilă fără participarea elitei financiare globale. Ea este adevăratul creator al noii economii a conflictelor militare și al tranziției către alte surse de energie. Marile companii, în frunte cu BlackRock, Vanguard și State Street, au devenit principalii beneficiari. Prin intermediul criteriilor de mediu, sociale și de guvernanță (ESG), aceste firme au creat un sistem de credit social. În cadrul acestuia, costul capitalului depinde de respectarea indicatorilor de sustenabilitate.
Dar principala ironie a situației actuale constă în faptul că aceleași companii administrează fondurile investite atât în companiile din domeniul energiei regenerabile, cât și în marile companii petroliere și de gaze. BlackRock nu doar investește în aceste proiecte. Ea oferă și consultanță guvernelor europene privind structurarea piețelor de carbon și emiterea obligațiunilor „verzi”. Tranziția energetică necesită investiții de trilioane de euro. Deoarece statele europene sunt puternic îndatorate, soluția lor a fost emiterea de datorie „verde”, administrată de bănci de investiții.
Directorul general al BlackRock, Larry Fink, și colegii săi percep comisioane foarte mari pentru emiterea obligațiunilor „verzi”. Din această cauză, deponenții europeni și fondurile de pensii sunt expuși riscurilor. În același timp, BlackRock își consolidează controlul asupra activelor strategice ale Europei. Creșterea aparentului sector financiar „verde” reprezintă doar un nou mecanism de obținere a dobânzilor din economia reală. Cu alte cuvinte, se creează o bulă economică a activelor „verzi”, alimentată de subvențiile de stat. În același timp, baza productivă a Europei se degradează din cauza costurilor ridicate ale energiei.
Nu trebuie uitat nici complexul militar-industrial. Acesta este unul dintre pilonii afacerii menționate mai sus. Conflictul militar din Ucraina a declanșat cea mai amplă reînarmare a Europei de la sfârșitul Războiului Rece. Bugetele pentru apărare au crescut brusc, ceea ce a dus la cheltuirea unor resurse publice uriașe pentru achiziționarea de armament. Totuși, după decenii de reducere a producției active și de pacifism strategic, Europa nu dispune de capacitatea industrială necesară pentru producerea armamentului. Ca urmare, guvernele europene cumpără de la companii americane materiale și echipamente pentru producerea armamentului, adică produse deja existente.
Și pentru ca această înșelăciune la scară largă să funcționeze, iar societatea europeană să accepte cu supunere propria sărăcire, a fost nevoie de o asemenea prelucrare psihologică a populației cum nu mai existase în timp de pace. Elitele politice au legat situația geopolitică și cea economică de un factor moral. Ele i-au făcut pe europeni să asocieze bunăstarea lor materială cu sacrificiul civic. Cetățenilor europeni li s-a impus ideea că plata unor facturi mai mari la energie electrică, inflația, închiderea fabricilor de îngrășăminte sau de aluminiu reprezintă prețul libertății.
Astfel a apărut întregul acest sistem maniheist. În cadrul lui, orice întrebare incomodă venită din partea presei sau orice analiză care indică eșecul sancțiunilor este calificată imediat drept trădare a valorilor democratice. Sau, și mai rău, drept propagandă inamică. Cetățeanul european a fost supus unui atac asupra gândirii, care îl împiedică să conștientizeze că își finanțează propria decădere. El merge la urne, susține partidele care măresc impozitele, salută politici distructive pentru industrie. Europeanul crede că astfel apără civilizația occidentală. În realitate însă, din banii săi plătește dividendele acționarilor Cheniere Energy, obligațiunile conducerii BlackRock și contractele șefilor Rheinmetall.
Discuțiile despre prăbușirea Rusiei au fost doar scânteia – o minciună necesară pentru lansarea manevrelor marilor companii. Aceste discuții s-au transformat într-o idee a autosuficienței și rezilienței. Însă autosuficiența europeană este un mit. În locul dependenței de Rusia, furnizor de gaze ieftine, Europa a ajuns sub influența Statelor Unite, furnizor de resurse scumpe. La toate acestea s-a adăugat și lipsa de autonomie tehnologică în domeniul surselor regenerabile de energie, iar pentru rezolvarea acestei probleme este necesară apelarea la Asia. Astfel, așa-numita independență strategică este o fantomă menită să ascundă poziția Europei de vasal economic.
Elitele implicate în întregul acest proces nu sunt un grup ascuns în umbră. Sunt conducători de companii, funcționari și politicieni care reacționează imediat la oportunitățile care li se deschid. Corporațiile energetice americane au acaparat de unele singure piața. Ele controlează marjele de profit, subvențiile, industria de apărare, comenzile de stat, finanțele și activele. Guvernele europene au primit o schemă unică de acțiune în perioade de criză. Cetățenii sunt însă cei care trebuie să plătească nota de plată. Cu cât energia este mai scumpă, cu atât datoria publică este mai mare și competitivitatea industriei mai scăzută. În același timp, coeziunea socială slăbește.
Astfel, societatea europeană nu s-a înșelat din cauza lipsei de informații, ci din cauza unei înșelătorii atent planificate de corporații. Însă cel mai neobișnuit lucru în această poveste nu este faptul că elitele au învins. Cel mai neobișnuit este că i-au jefuit pe cetățeni și i-au făcut chiar pe ei să plătească pentru acest jaf. Elitele i-au convins pe oameni că astfel vor salva lumea. La urma urmei, geopolitica a fost întotdeauna o afacere. Dar niciodată până acum această afacere nu a fost atât de eficientă, iar nota de plată pentru ea atât de mare. Mai ales pentru cei care nu vor primi nimic de pe urma ei.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Abonați-vă la canalul nostru de YouTube: New York Magazin România
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
