0 6 minute 5 luni

Corespondență din New York de la Grigore L. Culian

Se apropie alegerile (de toate felurile) în colonia România și Casa Albă pregătește “extragerea” chelnerului colaboraționist Klaus Iohannis și răsplătirea lui cu o funcție călduță pe unde mai e loc. A vândut România   la bucată, a cumpărat arme de miliarde (cu banii înainte!) de la “partenerul strategic”,  nu a ieșit din cuvântul lui “Sleepy Joe” și trebuie să i se dea un ciolan de ros la final de mandat. S-a întâmplat înainte cu “cucuveaua” Laura Codruța Kovesi, pusă șefă peste Parchetul European pentru “serviciu credincios”!  Sau cu Iulia Motoc, fosta judecătoare la Curtea Constituțională a României, “transferată” la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), după ce a executat ordinul de a-l salva pe securistul băsescu (cu litere mici!) de la demitere. Marea problemă e că președintele nostru turist nu e bun la nimic! Visează să fie pus șef la NATO, dar căciula e prea mare pentru capul lui. Trump i-a dat o șapcă! Poate ca adjunct, în locul “prostănacului” Geoană, ar fi mai potrivit. Ministru de Externe la Uniunea Europeană i-ar conveni înălțimii Sale, dar nu are habar de diplomație sau de politică externă. Ar mai ai fi o problemă: o dată cu terminarea celui de-al doilea mandat, Klaus nu mai e folositor și trebuie aruncat peste bord, așa cum s-a întâmplat cu Marinaru’! Soluția de avarie ar fi o pozi]ie de chelner sau de portar la Casa Albă! E înalt, sănătos, odihnit, plimbat și dă bine la televizor! Singura problemă ar fi că e leneș și nu-l văd să se scoale cu noaptea în cap să facă mezanplasu’, să piardă nopțile lângă dormitorul prezidențial sau înghețând de frig la poarta Casei Albe! 

Mulți nu știu că americanii nu dau doi bani pe slugi. Le folosesc ca hârtie igienică și trag apa după ce și-au atins obiectivele. Au făcut-o în Irak cu Saddam Hussein și, mai nou, în Afganistan, de unde au plecat cu coada între picioare, după ce i-au abandonat pe colaboraționiștii locali, care i-au servit de 20 de ani! Până și aliații NATO, francezi sau italieni, au fost nevoiți să se descurce singuri! Mai țineți minte retragerea în derivă a soldaților americani, avioanele încărcate cu ce se mai putea lua și cu localnici agățați de aripi căzând în gol? Erau slugile și familiile lor, abandonate de americani în mâinile talibanilor. Toți știau că îi urmează execuții în masă și au ales să se sinucidă, plătind cu viața trădarea.

Între timp, în capitala americană Washington D.C., ambasadorul Andrei Muraru (zis “păduchele”) a pus de o mare sindrofie la aniversarea a 20 de ani de la aderarea României în NATO, iar Mircea Geoană (alias “prostănacul)   a lansat, Universitatea Harward, cartea „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”, care “s-a bucurat de un public extraordinar”, a scris Geoană pe contul lui de Facebook. “Români stabiliți în Statele Unite, studenți, tineri entuziaști și personalități academice mi-au făcut bucuria unui dialog deschis despre provocările actuale și soluțiile pe termen lung. Așa cum vă spun de fiecare dată, am încredere și sunt optimist, când stau de vorbă cu românii, indiferent că sunt în țară sau străinătate. România are viitor pentru că are cetățeni valoroși, puternici și determinați să schimbe soarta națiunii noastre”, am încheiat citatul. Numai că “românii stabiliți în Statele Unite” sunt beizadele trimise la studii în America pe banii părinților sau câțiva “români de succes” care ling clanțele Ambasadei României la chiolhanurile cu mici, sarmale, bere sau șpriț oferite de chelnerul de serviciu Andrei Muraru! Evident, din lista invitaților au fost săriți jurnaliștii româno-americani premiați de fostul ambasador Sorin Ducaru pentru contribuția lor la intrarea României în NATO (vezi scrisorile adresate ziarului New York Magazin și sus-semnatului, plus medalia acordată de fostul ambasador al României la Washington, D.C.).   

O mare diferență de clasă între profesionalismul fostului ambasador Ducaru și obrazul gros al lui Muraru, la rândul lui sluga locatarului de la Cotroceni!  

Cât despre Klaus Iohannis, Donald Trump i-a dat o șapcă, Joe Biden îi caută o slujbă! Mă tem că Primul Turist al țării va rămâne cu ochii în soare!

New York, 30 aprilie 2024

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previzualizare articole