Réseau International: Succesul euroscepticilor în Germania nu este o coincidență
Bogdan Alexandru Duca, analist politic
26.03.2025
Privind harta distribuției rezultatelor votării pe circumscripții electorale, mulți comentatori se concentrează asupra eșecului politicii de reunificare și împărțirea Germaniei în două părți: Occidentul, susținând CDU, și Estul, votând pentru Alternativa pentru Germania. Dar merită să simplificăm atât de mult situația?
Era o glumă în Germania la începutul anilor 2000: „Dacă ar fi să reconstruim Zidul Berlinului, cine ar face-o mai repede, cei din est sau cei din vest?”. Dar ultimele alegeri au marcat ruperea vrajei în jurul ideii Germaniei reunificate atrage atenția o analiză publicată de Reseau International.
Odată unită, țara nu reușise să șteargă consecințele unor istorii foarte diferite. Reunificarea a fost costisitoare, fără ștergerea granițelor simbolice. De asemenea, sunt câteva aspecte de luat în considerare:
O privatizare catastrofală Reunificarea trebuie analizată din trei unghiuri: managementul întreprinderilor de stat de către Treuhand, investiția în infrastructură și, în final, politica sau non-politica implementată pentru reconstituirea unui popor.
Treuhand, autoritatea înființată pentru a privatiza întreprinderile de stat est-germane, a fost, un dezastru. Autoritatea socialistă a alocat datorii întreprinderilor de stat, contabilii occidentali le-au înregistrat la egalitate și au adăugat datorii de mediu pentru a face povara insuportabilă. Companiile din Est au dat faliment, finanțatorii occidentali le-au putut cumpăra și s-a stabilit superioritatea capitalismului asupra socialismului.
Problema infrastructurii: promisiuni nerespectate ale Vestului pentru Est.
Morala poveștii este că managementul catastrofal al unei restructurări excesiv de violente a distrus rețeaua de afaceri din est și a lăsat populația masiv fără muncă. Șomajul și deprivarea socială au înflorit și acestea sunt suficiente pentru a explica un vot răzbunător în favoarea AfD-ului în est.
Strategia unificării a fost mai degrabă absorbția decât reunificarea. Pariul/calculul/strategia a fost ca țesutul antreprenorial să fie reconstruit grație libertății aduse de Occident după dictatura comunistă și noile infrastructuri.
Aceste proiecte majore au creat cu siguranță câștigători, dar printre aceștia nu a fost și contribuabilul vest-german care a avut onoarea să plătească pentru reunificare. Nici muncitorul est-german, prea des forțat să plece pentru a-și face o viață în Occident. Harta structurilor de vârstă din Germania arată procentul extraordinar de persoane cu vârsta de 60 de ani și peste din Germania de Est.
Dacă Berlinul a redevenit simbolic capitala, legile, regulile, totul a fost luat din RFG, fără cel mai mic efort de adaptare. Nici o recunoaștere a eforturilor, a muncii unui întreg popor, RDG în era comunistă nu a fost luată în considerare.
Est-germanii s-au trezit astfel străini în propria lor țară, devalorizați simbolic, tratați ca învinșii unui război într-o perioadă în care li se vorbea despre frățietate. Această devalorizare a imaginii lor, fără îndoială, nu a ajutat și aici, din nou, este explicată poziția AfD în Germania de Est.
AfD: un vot național, nu doar regional.
Totuși, trebuie să ne ferim să nu tragem concluzii prea ușoare. De exemplu, votul lui Die Linke este în mare măsură centrat pe Germania de Est, în acest sens partidul este moștenitorul vechiului partid comunist și vechile simpatii pot explica persistența acestuia. Doar harta AfD diferă. În timp ce AfD a obținut cele mai bune rezultate în Germania de Est, scorul său național este aproape de scorurile sale din Est. Matematic imposibil fără rezultate bune în Occident.
Harta voturilor AfD și harta progresului AfD se suprapun și arată că chiar și în Germania de Vest, partidul face progrese și devine un actor important în peisajul politic.
AfD: un jucător important în landurile bogate- Bavaria, Baden-Württemberg și Renania de Nord-Westfalia, care sunt state bogate și populate.
AfD își datorează succesul unei atitudini tenace, în care nu a făcut compromisuri cu privire la pozițiile sale. Alice Weidel este cu siguranță responsabilă pentru a oferi partidului o imagine prezentabilă, dar în spatele fostului bancher/lesbiană/care a trăit ani de zile în China, rămâne politicianul combatant.
Pe scurt, ea nu își cere scuze, nu își cere iertare și refuză să facă compromisuri. Tenacitatea ei îi câștigă respectul multor oameni care nu sunt de acord cu programul AfD. În timpul alegerilor, partidul a revenit la rădăcini cu un program cu siguranță anti-imigrație, popular din cauza dificultăților economice, dar a reușit să revină și la DEXIT, ieșirea din Uniunea Europeană, tema care a stat la originea partidului.
Nu există nicio garanție a valorii unui cancelar AfD, dar deși s-ar putea să avem încă îndoieli, nefiind văzut la putere, partidul conduce cel puțin lupta în serios.
Lecții pentru Franța: Militanța politică
Dacă votul pentru Alternativa pentru Germania este de natură națională și nu este un efect secundar al reunificării nu foarte reușite a țării, atunci acest rezultat poate fi extrapolat și în Franța. Sau, mai exact, pentru a o evita, pentru că este o lecție politică.
Compară opiniile lui Alice Weidel cu cele ale [liderilor Raliului Național Francez] Jordan Bardell sau Marine Le Pen. Nu numai prin conținut, ci și prin stil. Weidel este în permanență la atac, greu de dat jos din șa, iar când presa îl menționează pe bunicul ei nazist (uite, am reușit să-l dezgropăm), ea răspunde că nu-l cunoștea, dar familia ei a fost nevoită să fugă din Silezia, unde greutățile părții [germane] a populației au fost mult timp interzis să se vorbească, notează sursa citată.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
