0 3 minute 2 ani

Bogdan Alexandru Duca, analist politic

11.07.2024

Coaliția de guvernare de la Berlin vrea să renunțe și la ultimele elemente care ar presupune o ”obligativitate” pentru serviciul militar, în contextul în care, pe de o parte, societatea germană se opune, pe de altă parte, armata germană atrage atenția că este nepregătită în caz de conflict armat.

FDP (Partidul Liber- Democrat), membru al coaliției de guvernare, solicită reformularea legislației astfel încât să fie exclusă orice aluzie la obligativitatea serviciului militar german, conform Die Welt.

Propunerea inițială vorbește de recrutarea unei părți a populației eligibile de serviciu militar- dar cu condiția ca cei recrutați să își fi exprimat intenția inițială de a participa la serviciul militar obligatoriu. Însă, atrag atenția liberalii, acest lucru poate duce la crearea unui precedent periculos pentru viitor.

Berlinul se gândește să introducă o formulă de serviciu militar obligatoriu în contextul în care comandanții armatei germane spun că țara nu este pregătită de perspectiva unui război.

Legea propusă se bazează pe un așa numit ”model scandinav”- după o lege în uz în Suedia, spune o analiză publicată în The European Conservative. Conform acestei legi, toți tinerii de 18 ani din Germania vor fi obligați să se înregistreze și să își exprime intențiile într-un chestionar.

Dintre tinerii care s-ar arăta dispuși să facă serviciul militar, Ministerul german al Apărării va selecta în fiecare an un mic contingent, pentru examinare medicală și 6 luni de serviciu militar ce va putea fi extins până la 17 luni.

Conform ministrului german al Apărării, Pistorius, partea de „obligativitate” din legislație ar fi ”neglijabilă”, în contextul în care mobilizarea se va face doar între tinerii ce și-au exprimat intenția de a face armata. De asemenea, cel puțin inițial, vor fi recrutați aproximativ 5000 de de tineri, în fiecare an, o cifră mică.

Abonați-vă la canalul nostru de Telegramhttps://t.me/nymagazinromania

Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România

Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previzualizare articole