0 3 minute 7 luni

Bogdan Alexandru Duca, analist politic

26.10.2024

Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir este unul din cei mai iubiți sfinți ai Balcanilor, fiind ucis pentru credința sa creștină în timpul ultimei mari persecuții, din timpul împăratului Dioclețian.

 Dimitrie nu era un oarecine în societatea romană. Dintr-o familie de patricieni romani, viitorul martir creștin urcase în ierarhia socială și politică a Imperiului,devenind chiar proconsul al Ahaiei.

Cu toate acestea, el a ales să sacrifice totul pentru credința în Iisus Hristos, renunțând la gloria demnităților din Imperiu și alegând mai degrabă moartea, decât să se lepede de credință.

Curajul și sacrificiul său a devenit o sursă de inspirație pentru creștinii din toate timpurile, devenind din Evul Mediu un model pentru tinerii ofițeri și nobili bizantini. Însă nici poporul de rând nu l-a uitat, multe minuni fiind asociate cu osemintele sale, păstrate la Salonic. Poate cea mai importantă dintre ele este faptul că sunt izvorâtoare de mir.

Pe lângă această minune, s-a adăugat credința că Dimitrie ar fi un bun protector al agricultorilor, sărbătoarea sa căzând la sfârșit de octombrie și la sfârșitul culesului recoltelor. Această credință, ca și credința că prin rugăciunile sale am putea fi feriți de cutremure de pământ, are legătură și cu credințele străvechi ale locului. Numele de Dimitrie este un nume ce era înainte de creștinism asociat cu zeița Demetra, o zeiță a pământului, protectoare a agricultorilor și care, coborând în cele mai de jos ale pământului, devenise și o zeiță protectoare în fața teribilelor cutremure.

De aceea, printr-un proces de tranzlație, multe elemente ale cultului Demetrei s-au transferat în cultul creștin al sfântului Dimitrie. Astfel că sărbătoarea a fost încărcată cu multe superstiții populare. De sfântul Dimitrie nu se spală rufe, nu se lucrează pământul și nu se împrumută bani. De asemenea, oamenii erau atenți la cum e vremea în ziua sfântului pentru a putea face prognoze despre cum va fi iarna: mai blândă sau mai aspră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previzualizare articole

Vamos!

2 minute 10 luni