Daniel George
09.12.2025
„România și China au o istorie îndelungată. Lăsând politica deoparte, ne interesează cooperarea și investițiile”, a declarat Pan Feng, președinte al Consiliului de Cooperare Economică și Dezvoltare Europa–China (ECECDC), citat de website-ul Casa Româno-Chineză.
Declarația a fost făcută în cadrul vizitei oficiale organizate de Casa Româno-Chineză în județul Prahova.
Prima oprire oficială a delegației CEATEC în România a fost la Camera de Comerț și Industrie Prahova. Aproape 30 de antreprenori din energie, turism, agricultură și industria petrolieră au avut dialog direct cu potențiali investitori chinezi. Discuțiile s-au desfășurat într-un cadru deschis și orientat spre rezultate, punând accent pe oportunități reale de colaborare.
În mesajul transmis mediului economic, Pan Feng a vorbit franc despre contextul bilateral, punând accentul pe nevoia de dialog politic între România și China, întrucât, cele două state „au o istorie îndelungă”. Însă, „din cauza unor politicieni fără viziune, am ajuns aici”, consideră Pan Feng.
La rândul său, Viorica Dăncilă, președinte al Casei Româno-Chineze, a remarcat interesul mediului economic prahovean pentru cooperarea cu China și a încurajat „continuarea discuțiilor aplicate, dincolo de barierele birocratice”.
A doua etapă a vizitei a avut loc la Parcul Industrial Ploiești, unul dintre cele mai dinamice centre de dezvoltare industrială din regiune. Cu aproximativ 60 de companii rezidente, o infrastructură modernizată constant și acces facil la rețele rutiere și feroviare, parcul continuă să atragă investiții semnificative în producție, logistică și servicii industriale. Administrarea profesionistă și extinderea facilităților fac din Parcul Industrial Ploiești un punct de referință pentru investitori naționali și internaționali.
În cadrul discuțiilor, Pan Feng a atins un subiect sensibil, dar esențial pentru încrederea investitorilor: lipsa unei linii aeriene directe China–România. „O astfel de conexiune se va realiza atunci când liderii celor două state vor sta la masa discuțiilor”, a afirmat acesta.
Președintele ECECDC a punctat și o altă realitate: „Faptul că liderii nu se întâlnesc sădește neîncredere în rândul oamenilor de afaceri și investitorilor”. În contrast, Feng a amintit vizita recentă a președintelui francez Emmanuel Macron la Beijing: „Chiar dacă ei spun că Republica Chineză nu este prietenoasă, faptele lor demonstrează contrariul”, a concluzionat președintele Consiliului de Cooperare Economică și Dezvoltare.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com

