Cristina Danilov: Eliberarea
Cristina Danilov, psiholog și scriitor de renume internațional
02.06.2025
Există cineva dintre noi care nu a experimentat nicio dramă ? Sau suntem cu toții, într-o măsură sau alta, în pace deplină cu rădăcinile noastre, cu copilăria noastră sau cu lecțiile dure pe care ni le-au oferit relațiile noastre de-a lungul vieții? Din punct de vedere psihanalitic, toți suntem răniți. Trauma nu este neapărat rezultatul unui accident, calamitate sau dezastru, ea poate fi cauzată și de un eveniment pe care nu l-am realizat mental sau pe care nu l-am trăit în mod real. Fie că a fost un eveniment prea grav –abuz sau agresiune, sau s-a întâmplat prea repede, cum ar fi o naștere prematură, fie că s-a întâmplat prea devreme, cum ar fi moartea unui părinte sau o trădare în dragoste în perioada adolescenței, sau nu a fost spus niciodată, ca în situația în care o mamă nu a spus copilului că este rezultatul unui viol, toate acestea sunt traume. Ceea ce ne traumatizează este ceea ce nu putem exprima. Și de care, prin urmare, nu putem scăpa atât de ușor, fiindcă acest ceva nedefinit rămâne undeva bine țintuit în interioritate, uneori fără știrea noastră.
Continuăm să suferim din cauza trecutului, să jucăm roluri în scenarii de care nu suntem conștienți și care ne controlează, fără să vrem, existența. A ne elibera de trecut înseamnă a ne restabili locul ca subiect în acele evenimente când eram un obiect căruia i s-a impus ceva. Revenirea la noi înșine începe cu faptul că ne câștigăm puterea de a spune:„Nu sunt de acord cu ceea ce trăiesc și trebuie să fac ceva în acest sens”.
O posibilitate de a acționa, care a fost eficientă în anii din urmă s-ar putea să nu mai fie optimă astăzi. Fiecare timp impune un anumit mod de a lucra cu tine însuți. Există, spun psihologii, trei stări ale ego-ului: în funcție de ceea ce experimentez, pot aborda realitatea cu gândurile, emoțiile și tiparele de comportament ale părintelui cu care mă identific, ale copilului care am fost sau ale adultului care am devenit. Un scenariu de viață, despre care de multe ori am scris aici, în rubrica noastră, este planul nostru bazat pe instrucțiunile părinților adresate copilului și deciziile pe care acesta le-a luat în copilărie. Când trecutul ne ia captivi, ne aflăm în postura unui copil. În mod inconștient, retrăim traumele copilăriei, interpretăm realitatea în același mod ca atunci și reacționăm în același mod. De exemplu, cineva boicotează instrucțiunile șefului său, deși înțelege că își riscă, astfel, locul de muncă. De fapt, se comportă ca în copilărie, când părinții îi interziceau sau, dimpotrivă, îi ordonau să facă ceva. Copil fiind, nu a îndrăznit să spună „nu” niciodată părinților săi, dar a ales sabotajul. O serie dintre deciziile lui sunt legate de aceasta: „dacă îți cere cineva să execuți ceva, sabotează-l”. Dar este evident că acum aceste decizii nu-i permit a trăi o viață plină și fericită. Este necesar să vedem acest tipar și evenimentele care l-au format pentru a reconsidera situația și a ne gândi ce decizii noi am dori să luăm în locul celor vechi. Slăbim partea traumatizată a copilului interior, iar aceasta nu ne mai controlează în prezent atunci când apare o situație care seamănă cu cea din trecut.
Suntem împovărați nu atât de faptele trecutului în sine, cât de semnificațiile și puterea cu care le înzestrăm. De asemenea, faptele sunt imprimate pe corp și pot spune multe. Principiul mens sana in corpore sano funcționează, e valabil. Reacțiile organismului sunt individuale, iar descifrarea lor poate fi, uneori, dificilă. În psihoterapie, mai ales în cea gestaltistă, se acordă întotdeauna atenție laturii fizice. De exemplu,vedem că atunci când vorbim despre ceva, o persoană se face, cum am spune, mică, își strânge pumnii sau respiră greu. Dar ce emoții se ascund în spatele ei – rușine, frică, tristețe? Poate că acesta este unul dintre tiparele caracteristice imprimate în el încă din copilărie? Acestea sunt întrebări la care trebuie să găsim răspuns. Iar răspunsul vine prin comunicare.
Pentru început, este important ca cineva să înceapă să fie conștient de viața sa corporală, fizică: senzații, mișcări, postură.Trecutul este „actualizat” în noi și, devenim astfel mai conștienți de urmele pe care le-a lăsat. Frica de a pierde controlul asupra vieții, a sănătății, a unei situații pe care o credeai stabilă poate provoca o anumită stare de amețeală, poate genera tumori, ulcer, boli cardiovasculare. Stresul poate declanșa afecțiuni precum psoriazisul, dermatita, eczemele și altele care au o componentă psihologică puternică. Uneori credem că ele provin din cauza muncii, a responsabilităților uriașe, dar în multe cazuri s-a dovedit că stresul a provenit din evenimentele pe care le credeam depășite și pe care nici nu ni le mai amintim peste ani sau nu mai au același impact psihologic, cum ar fi un divorț avut în urmă cu 10 ani, un examen dificil pe când eram studenți, o situație care a impus consum nervos cum ar fi o judecată pentru o bucată de teren sau ridicarea din temelii a unei case în urmă cu mulți, mulți ani.
Dacă vrem să ne eliberăm de trecut, va trebui să ne gândim la ce suntem dispuși să moștenim, să ducem mai departe și la ce am prefera să renunțăm. Desigur, nu-i ușor dar nici imposibil. Navigăm prin viață cu ajutorul diverselor instrumente, dintre care primul este limbajul, care ne permite să dam nume la tot ceea ce ne înconjoară. Acest instrument este imperfect pentru că conține toate influențele celor care ne-au învățat să vorbim. Deci, un copil nu va avea un limbaj care să descrie experiențele negative, dacă acest limbaj nu i-a fost dat de părinții săi. Dar ei – din cauza propriilor traume – adesea nu au ei înșiși un limbaj corespunzător. Sau nu consideră necesar să vorbească cu copilul, nu îl învață să vorbească despre sentimente și, prin urmare, să fie conștienți de ele. În schimb, comunică cu el folosind clișee. De exemplu, auzim des :„Băieții nu plâng” – și el, copilul, își păstrează experiențele pentru el toată viața, le înăbușă, și apoi suferă, la maturitate, de boală de inimă. Dar matur fiind, dacă vrea să aibă grijă de el, va trebui să-și pună întrebări: de ce, de fapt, bărbații nu ar trebui să plângă? Ce e așa de rău în asta? Lacrimile nu sunt pentru toți? Oare, prin lacrimi, nu mă eliberez, nu îmi înțeleg mai bine sentimentele? El, ca matur, trebuie să găsească un limbaj care să descrie vechile traume într-un mod nou, să le înțeleagă și să le trăiască. A ne elibera de trecut înseamnă a separa prețioasa moștenire care ni s-a transmis de valizele grele cu reziduuri.
Primul lucru de făcut este să realizezi și să accepți că trecutul s-a întâmplat deja și nu se va mai întâmpla. Nu poate fi schimbat, nu puteam avea altul, oricât am încerca. Face parte din viața noastră, rămâne acolo în acel timp, e baza experienței noastre de viață. Trecutul poate fi o sursă de bucurie, mândrie, recunoștință, dragoste dar și durere, regret, vinovăție, rușine. O persoană care a experimentat o situație traumatică sau dureroasă în trecut se poate întoarce la aceste evenimente din nou și din nou, deoarece nu poate face față amintirilor. Ele vin ca un tsunami. Îi este greu să se elibereze de furie, rușine, frică sau resentimente pentru că a permis să lase situația să se întâmple.
De exemplu, multe persoane care au experimentat pierderea unei persoane dragi sau un divorț cu scandal se întorc adesea la suferința lor. Emoțiile neprocesate, neexprimate se acumulează și se manifestă în anxietate, depresie și boli psihosomatice. Odată cu vârsta, o persoană începe să regrete ceea ce nu a făcut: nu a vorbit despre sentimentele sale, nu a îndrăznit să facă primul pas către o persoană pe care o iubea, nu și-a schimbat jobul cu unul mai bun. Sentimentele neexprimate și potențialul profesional nerealizat pot provoca regret mulți ani, crescând nemulțumirea și tristețea. Situația se înrăutățește atunci când incapacitatea de a observa noi perspective și de a stabili noi obiective se adaugă regretului pentru timpul pierdut. Atunci apare depresia.
Dezamăgirea profundă care conduce spre depresie vine și din cauza faptului că oamenii care se confruntă cu dificultăți în prezent tind să înfrumusețeze și să exagereze succesele trecute și să atribuie semnificații pozitive trecutului care nu au existat, de fapt. Idealizarea trecutului înseamnă a spune că lucrurile erau mai bune înainte. Această situație se caracterizează printr-o retragere în nostalgie soră cu depresia și o reticență de acceptare a condițiilor de viață în schimbare și adaptare la situațiile noi. Salariile erau mai bune inainte, viața era mai frumoasă înainte, înainte îmi permiteam să ies cu prietenii, în trecut mergeam în excursii, la coafor, la concerte etc. Și sub pretextul că toate lucrurile bune s-au petrecut doar în trecut, practic, nu fac nimic pentru prezentul deprimant, deși aceste lucuri se pot întâmpla și astăzi, la fel ca înainte.
Există, așa cum știm, destul de multe dependențe emoționale. Poate fi o dependență de dragoste față de o anumită persoană, de relația care s-a încheiat sau, dimpotrivă, nu se poate termina în niciun fel. Poate fi o dependență bazată pe simțul datoriei, atunci când, de exemplu, unei femei îi este frică să părăsească un dependent de alcool sau de droguri, pentru că el, crede ea, va muri fără prezența ei, iar ea se va simți vinovată de moartea lui. Poate fi o dependență bazată pe un sentiment de neputință proprie, atunci când subiectul simte o subordonare completă față de o altă persoană. Poate fi o dependență emoțională de o persoană care a murit deja, de la care cineva nu a putut să-și ia rămas bun. Un subiect poate suferi mulți ani de un sentiment care îl face dependent, uneori fără să-și dea seama, alteori resemnându-se cu el și alteori nedorind să se despartă de el. Toate aceste dependențe vin din trecut. Și dacă nu ne întoarcem în timp pentru a redeschide cartea trecutului, pentru a vedea de unde pornesc toate aceste dependențe, pentru a le înțelege și a ne împăca sufletește cu ele, vom continua să trăim fără nici un viitor. Așa cum scria Eminescu, în Memento mori : ” Vrei viitorul a-l cunoaște, te întoarce în trecut ”…
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
