Colonelul (r) SRI Tudor Păcuraru, EXCLUSIV pentru New York Magazin România: Cu ochii la curcubeul zilei de mâine
Tudor Păcuraru, Colonel (r) SRI
16.05.2024
Un fenomen ciudat bântuie unele licee bucureștene: elevii de prezintă la cursuri deghizați în măgari, vulpi sau pisici și refuză să interacționeze cu colegii sau profesorii altfel decât… animalier. Ecourile pe rețelele de socializare iau amploare. Ce se întâmplă?
Roluri și identitate. În viața de zi de zi, fiecare dintre noi își asumă o serie de roluri-statut. Iată, astăzi dis-de-dimineață m-am coborât din pat și m-am dus să fac o cafea, până iese nevasta de la baie – încercând să-mi asum rolul de soț atent. Apoi m-am bărbierit, masându-mi cu grijă ridurile – mi-am asumat rolul de bărbat trecut de 60 de ani. Și m-am așezat la masa de lucru, pentru a munci la articolul de săptămâna viitoare – am intrat în rolul de jurnalist. Fiecare dintre noi face, de-a lungul zilei, exact la fel: își asumă cu mai multă sau mai puțină pricepere o serie de roluri, de la cel de bucătar amator la cel de conferențiar. Sunt roluri-statut, care ne permit să dialogăm cu societatea: simt că cititorii mei percep că, în acest moment, îmi asum rolul de jurnalist, iar nu cel de bucătar amator! Dibăcia cu care fiecare își asumă aceste roluri determină statutul social care-i este recunoscut de societate.
Evident, pentru a dialoga cu societatea trebuie să avem un limbaj comun: rolurile pe care ni le asumăm pot fi înțelese de cei din jur fiindcă sunt codificate social. Mai precis, repertoriul de roluri al fiecăruia dintre noi se formează încă din primele zile de viață, în cursul procesului de socializare care dă formă identității noastre. De cum deschide ochii spre lume, copilul vede că cineva se ocupă de el: familia. După o săptămână-două, începe să înțeleagă că familia e alcătuită din persoane diferite, cu rol diferit, și încetează să mai caute țâța bunicii. Privind afară, peste marginea leagănului, în curtea bunicilor, vede pisica vecinului și începe să înțeleagă că oamenii nu sunt singuri, ei împart lumea cu animalele – unele prietenoase, altele de care trebuie să te ferești, că zgârie dacă le superi.
Astfel, prin contactul direct cu rolurile asumate de cei din jur, copilul își constituie treptat identitatea familială, identitatea de gen, identitatea culturală, identitatea națională, cea civică, spirituală… Este un proces îndelungat, care construiește identitatea fiecăruia dintre noi și-i permite integrarea socială, dialogul cu ceilalți.
Accidentele de rol. Sociologii știu bine, publicul mai puțin: indiferent de atitudinea permisivă sau represivă a societății, între 4 și 7% dintre bărbați au tendințe homosexuale. Adică, minte de femeie în trup care impune un rol social de bărbat. Este un accident de rol. Din fericire, identitatea socială a fiecăruia dintre noi este definită de multiple raportări, nu doar de identitatea de gen: numeroase exemple ne arată că poți depăși cu succes asemenea limitări, poți fi LGBT și totodată poet de geniu sau cântăreț de succes.
Accidentele de rol, inclusiv cele care afectează identitatea de gen, nu grevează, sau grevează prea puțin identitatea culturală, civică sau națională a persoanelor afectate. Dacă ești stângaci, asta nu înseamnă că nu poți fi bun român. Și mai devreme sau mai târziu va trebui să admitem că nu afectează, de fapt, nici identitatea spirituală. Iar aici mă gândesc în mod special la un fost ambasador american în România, homosexual declarat, care a dus la bun sfârșit restaurarea Bisericii din Densuș. Cu unele corecții – cum ar fi dezincriminarea homosexualității și o mai bună educație – lucrurile ar fi mers înainte de la sine, așa cum au mers înainte în ultimele decenii. Dar… s-au aflat în treabă politicienii!
Mutilarea identitară. În ultimii ani, societatea în care trăim a evoluat atât de repede, încât politicienii au renunțat s-o mai înțeleagă. Azi, politicianul rar coboară în stradă și, fără microfonul de la tribuna Parlamentului, nu se simte în largul său să vorbească în public. În schimb, politicianul tipic al zilelor noastre recurge la profesioniști pentru a pricepe cine sunt și ce vor votanții care-l susțin. Și astfel, psihologii și sociologii au ajuns să determine în mare măsură cursul politicii, care azi se definește în funcție de sondaje, iar nu din convingeri profunde și din interacțiunea zilnică, cu alegătorii. S-a ajuns, pas cu pas, la dezideologizarea politicii: partide care se intitulează ”liberale” dar în realitate sunt creștin-democrate; candidați incapabili să explice esența doctrinară a partidului pe care îl reprezintă și așa mai departe.
Mai grav este că, la rândul lor, și profesioniștii au renunțat să mai înțeleagă societatea în care trăim! În locul contactului direct cu publicul, ei recurg la diferite instrumente sociometrice și, din ce în ce mai des, la sondajul telefonic. Ori, subiectul își asumă un rol atunci când răspunde la telefon și cu totul alt rol în cabina de vot. Această evoluție provoacă erori sistematice de evaluare: grupuri militante restrânse, dar gălăgioase ajung să fie considerate drept puncte de condensare a opiniei publice, prin absolutizarea studiului interacțiunilor pe Net. Iar agenda politică, care s-ar dori reprezentativă pentru electorat, ajunge să fie centrată pe subiecte promovate de medii militante marginale, cum ar fi renunțarea la agricultură, traiul în grup sau drepturile bărbaților gravizi. În contrapartidă, interesele și preocupările unor segmente ample ale electoratului real ajung să fie ignorate, agendele politice nu le mai reprezintă – ceea ce duce la surprize gen Brexit.
Profesia de militant. Și mai este un fenomen adesea trecut cu vederea: profesionalizarea militantismului marginal. Odinioară circula un banc: „Bulă, ce vrei să te faci când vei fi mare? Musafir!”. Azi, nepotul lui Bulă ar răspunde, fără ezitare: „Animal de companie!”
Mutilarea identității, în scopul promovării profesionale, nu este o noutate. În secolele trecute, unii părinți se îngrijeau de viitorul profesional al băieților lor, castrându-i: li se deschidea astfel în față o frumoasă carieră muzicală. Azi e cam la fel: vrei să ai o șansă la Eurovision? E neapărat nevoie să fii ”non-binar”. Asta cere sacrificii: părinții trebuie să-și educe feciorul, din fragedă pruncie, cum să poarte cu eleganță o fustă mini, cum să danseze pe toace, cum să lupte cu vitejie împotriva Bisericii, cum să combată familia ”tradițională”. Se construiește și se impune astfel, mai mult sau mai puțin voit, un rol artificial, care nu-și propune dialogul cu societatea ci, din contră, să șocheze pe cei din jur.
Demolarea identității sociale a unui tânăr și ”reconstruirea” ei șuie cere pricepere: trebuie să știi ”ce va cere piața” militantismului marginal, peste un an, peste cinci. Înainte de pandemie erau în vogă militanții gândacului-de-fag: politicienii le dăduseră pe mână programul de autostrăzi, să-l facă harcea-parcea. Și l-au făcut! Scandalul era mare, pe Internet vânzoleala era în toi, sociologii raportau cu mândrie că gândacul-de-fag constituie principala preocupare a românului. Iar apoi totul s-a dezumflat, subvențiile au secat, azi cine-și mai aduce aminte de ei? Modele trec repede, în mediul militant marginal.
Ca să continui să faci bani, ca formator de opinie sau blogger militant, trebuie să te reorientezi rapid. Cazul clasic: ți-ai educat fiul să militeze pentru liberalizarea drogurilor, dar iată că un accident oribil la Vama Veche fâsâie subiectul, chiar și contesa trasului-pe-nas ajunge în arest! Atunci trebuie să te reorientezi – spre exemplu, spre zoofilie. Greu și cu zoofilia: trebuie antrenament susținut, nu glumă! Și echipament de import: un costum ”fursuit”, de măgar, vită sau alt patruped. Încet-încet, dacă te străduiești îndeajuns, îți demolezi identitatea umană și intri în rolul de ”furson”: precum acea tânără din Arad, ajungi să fugărești câinii prin parcuri, mieunând războinic. Mai trec un an-doi și ajungi să fugărești motanii, mieunând drăgostos: se cheamă că te-ai integrat pe deplin comunității ”fursona”. Chiar dacă nu convingi motanii, creezi scandal pe Net și banii curg gârlă. Ba chiar, mai devreme sau mai târziu, în baza cotelor de audiență FaceBook și Tik-Tok, vreun partid te și bagă pe liste, considerând că zoofilia e principala preocupare a românilor!
Din păcate asumarea de roluri-statut deviante, în scop lucrativ, nu e o carieră sustenabilă. E ca și cu tatuajele: la tinerețe îți tatuezi un trandafir pe bucă, să dea bine la plajă. Treizeci de ani mai târziu, trandafirul s-a lăbărțat, s-a decolorat – seamănă a varză. Ce era odinioară sexy, ajunge stigmat care-ți îngreunează recalificarea în ”traiul în grup”. Deci, fie că e vorba de liberalizarea drogurilor, traiul în grup, renunțarea la agricultură ori zoofilie, trebuie să fii vigilent, să afli din vreme ultimele tendințe ale modei, să fii pregătit pentru orice!
Ciudați din toate țările, uniți-vă: cu ochii pe azilul de nebuni, ca să nu ratăm curcubeul zilei de mâine!
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
