Daniel George
22.05.2026
Economia României se află în impas, datoria publică situându-se la cote uriașe, astfel că o delegație a Fondului Monetar Internațional (FMI) va face în curând o vizită la București, previzionează Grigore Culian, fondator/editor New York Magazin – nymagazin.com și nymagazin.ro. În podcastul lui Marius Ghilezan, Culian a spus că aceasta ar însemna ca unele bogății sau resurse aparținând statului să fie preluate, România preluând astfel modelul Greciei, care a vândut Germaniei o parte din insule, pentru a evita falimentul. Ce soluții privind un nou guvern are în această situație președintele Nicușor Dan, pe care Ghilezan l-a denumit „harpaletele trecut la suveranism”?
Reproducem, în rândurile de mai jos, câteva pasaje din convorbirea celor doi jurnaliști.
Marius Ghilezan: Haideți să vedem cele patru scenarii pe care le are la dispoziție Nicușor Dan, harpaletele trecut la suveranism. Guvernul tehnocrat, o soluție de compromis care ar permite reașezarea scenei politice, ar impulsiona cât de cât încrederea oamenilor în partidele politice. Dar acest guvern este slab. Primul guvern tehnocrat a fost al lui Petre Roman, al doilea a fost a lui Dacian Cioloș. Cu toate fărâmiturile și cu toate adausurile de la serviciile secrete – s-a văzut, a fost un dezastru. Un guvern minoritar format în jurul PNL. În acest scenariu, președintele Nicușor Dan ar avea două variante. Un guvern cu frânturi din PNL, iar în funcția de premier să fie Cătălin Predoiu, sau un alt lider al PNL. Această variantă ar însemna o rupere a PNL-ului de Ilie Bolojan. Ar putea fi o altă variantă, în care Nicușor Dan desemnează un „iepuraș”, astfel încât să pice în Parlament și să vină a doua strigare. A doua va fi acceptată de Parlament în orice situație, pentru că parlamentarii nu vor să plece acasă. A patra variantă ar fi un guvern format în jurul PSD, cu Sorin Grindeanu premier sau cu un alt lider PSD. Sorin Grindeanu nu ar ține neapărat să ocupe funcția de premier. De aceea ar fi putut fi luați în calcul alți lideri PSD, cum ar fi Alexandru Rogobete, cel mai performant ministru din garnitura social-democraților. Printre altele, fie spus, bănățean de-al meu și crescut de Dodo Săndesc, de unul din prietenii mei vechi. Deci, care variantă ți se pare cea mai plauzibilă?
Grigore Culian: Marius, răspunsul meu e scurt. Nu, nu există nicio variantă. Este vorba de rotirea cadrelor. Asta se face de 36 de ani în România, pentru că această complicitate la jaf îi face solidari pe cei care conduc România. Este doar o aparență de democrație. Se pun pe masă tot felul de scenarii, care mai de care mai sofisticate, dar de fapt ei fac, sau încearcă să facă, rotirea cadrelor și singura soluție cât de cât acceptabilă ar fi alegeri anticipate corecte. Din nefericire, lucrul ăsta nu se poate întâmpla pentru că ăștia nu pleacă de la ciolan nici nici să-i pici cu ceară. Abia au pus mâna pe el și nu-l vor lăsa din mână până la următoarele alegeri. Deci România este într-o situație fără ieșire. Pe de altă parte, trebuie să spun că acum câțiva ani exista posibilitatea unei recuperări, în sensul că dacă am fi avut numai vreo 30-40 de miliarde datorie, s-ar fi putut îndrepta ceva. Dar acum, din cifrele mele, s-a ajuns la pestee 250 de miliarde datorie, și datoria va crește, pentru că guvernul actual nu face decât să plătească dobândă, în aceste condiții. Din informațiile pe care le am, foarte curând vom primi o vizită de la Fondul Monetar Internațional. Și nu vor veni cu sugestii, vor veni cu soluții impuse de ei. Ce înseamnă asta? Înseamnă preluarea anumitor bogății sau surse importante de venit care aparțin statului român după modelul din Grecia, care a ajunsacum câțiva ani în pragul falimentului și a fost nevoită să vândă insulele, sau o parte din ele, Germaniei, pentru a scăpa de insolvență. În situația asta este România acum. Și ca să fiu corect până la capăt, niciun prim-ministru nu poate face un miracol peste noapte, având în vedere această datorie uriașă. Suntem datori, și cei cărora le datorăm vor veni cu presiuni asupra oricărui guvern și asupra oricărui președinte.
Marius Ghilezan: Și atunci, de ce se mai înghesuie atâția să fie prim-miniștrii?
Grigore Culian: Ei nu se înghesuie. Sunt puși. Pur și simplu sunt puși, pentru că trebuie cineva să conducă măcar aparent România, să dea impresia că țara este sub control și se încadrează în normele Uniunii Europene. Dar din nefericire, realitatea ne arată cu totul altceva. Sau cel puțin așa văd eu, de aici, de peste ocean.
Marius Ghilezan: Păi și nu era momentul acum, ca acest „peste ocean” să-l nominalizeze, prin intermediul ambasadorului Darryl, căzut în brațele aliaților, foștilor ambasadori, care mai rămân pe aici să facă niște bănuți, să-l nominalizeze pe Călin Georgescu? Adică administrația Trump să-l nominalizeze pe Georgescu…
Grigore Culian: Nu, nu poate și nici n-o va face vreodată. Nu administrația Trumpneapărat, nicio administrație americană. Treaba administrației americane, oricare ar fi ea, este să apere și să consolideze interesul american. Asta este în fișa postului.America nu poate să vină să facă ordine în România, și nici n-o va face. În schimb,poate face înțelegeri. Și va face, va iniția acțiuni care să fie numai în folosul Americii, pentru că e normal să se întâmple așa.
Marius Ghilezan: Dar ăsta, Marin, despre care se discută pe la colțurile securistoide că ar fi impus de Fondul Monetar Internațional? Păi, FMI-ul nu-i tot din America?
Grigore Culian: Ba da, e din America, dar FMI-ul urmărește să-și recupereze banii în primul rând, și să facă un profit. Este o instituție care exploatează slăbiciunile altor state. Dar asta e o afacere. Nu trebuie nimeni condamnat pentru asta. Deși lucrurile sunt imorale. Sigur că e imoral să storci totul de pe un popor care abia mai respiră, și să-i dai lovitura de grație. Dar așa funcționează, din nefericire, societatea de azi. Este o junglă. Iar evenimentele internaționale arată clar că nu mai există nicio regulă, niciun tratat nu mai e respectat. Pur și simplu acționează legea bâtei, sau legea junglei.
Ascultați integral podcastul Dialog cu GRIGORE CULIAN: convertirea Harpaletelui la suveranism
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com

