0 7 minute 4 luni

Daniel George

03.06.2024

Altădată „ultima speranță a omenirii”, America lui Roosevelt a devenit o țară divizată în două „religii”, una având ca „lider spiritual” un bătrân senil, iar cealaltă – un sentimental fără ideologie.

„O, Lorien! Vine iarna, Ziua goală și fără frunze;

Frunzele cad în pârâu, râul curge departe.

O, Lórien! Prea mult timp am locuit pe acest țărm, de aici

Și într-o coroană decolorată s-au împletit elanorul de aur.

Dar dacă din corăbii aș cânta acum, ce corabie ar veni la mine,

Ce corabie m-ar duce vreodată înapoi peste o mare atât de largă?”

Aceste versuri sunt din poemul „Cântecul lui Galadriel”, scris de J.R.R. Tolkien, celebrul autor al cărții „Stăpânul inelelor”.

Este întotdeauna emoționant să contemplăm legiunile care au murit pentru bunăstarea și siguranța Statelor Unite ale Americii, dar niciodată mai mult decât într-un an electoral, când în viața publică fiecare acționează pentru el însuși și foarte puțini par să se gândească la binele comun pentru care eroii și-au dat viața.

Aceasta este opinia lui Charles A. Coulombe, editorialist la The Catholic Herald, autorul cărții „Blessed Charles of Austria: A Holy Emperor and His Legacy” (TAN Books, 2020).

„Anul acesta, însăși natura țării face parte din dezbatere. Într-adevăr, nu mă pot abține să mă gândesc – așa cum trebuie adesea un american din Europa – la identitatea țării mele și la relația ei cu Continentul Mamă”, meditează Coloumbe, așternându-și gândurile în The European Conservative, într-un editorial intitulat „Moare America lui Roosevelt?”.

„În anumite privințe, noi americanii, o rasă de exilați, nu putem fi niciodată cu adevărat mulțumiți. Tânjim inconștient după o completare, o integralitate, care de multe ori ne scapă, fie că suntem imigranți recent naturalizați sau descendenți ai generației Mayflower”, reflectează editorialistul.

Cântecul „The Girl I Left Behind Me” („Fata pe care am lăsat-o în urmă”) a fost adus peste Atlantic în secolul al XVII-lea. La fel ca și Ashokan Farewell, o piesă mai recentă, dar tot cu referire la Războiul Civil din America, acel cântec surprinde perfect acest dor. Acum americanii pot traversa oceanul oricând au chef (și o fac adesea), dar între timp a apărut un ocean de timp și spațiu care îi separă de originile lor. Chiar și America pe care ei ocaută, mai conștient, ca să o recâștige, este tot mai îndepărtată.

America a devenit o putere mondială odată cu victoria asupra Spaniei în războiul din 1898 și intervenția (pe termen lung) dezastruoasă în Primul Război Mondial. Din 1865 până în 1941, cultura americană a produs o serie de „Epoci de Aur” în industria de entertainment: Broadway, radio, Hollywood, benzi desenate, polițiști, science fiction etc. Începută în secolul 19, maniera americană de a celebra sărbătorile s-a glorificat în această epocă. Au înflorit concepe precum credința civică și consensul moral. Acompaniat muzical de George M. Cohan și Irving Berlin și reprezentat de Norman Rockwell, sfârșitul acestei republici a început odată cu alegerea lui Franklin Delano Roosevelt (FDR) și introducerea New Deal-ului său, în 1933.

În ciuda schimbărilor cheie aduse societății americane și guvernării inițiate de FDR și administrația sa, o mare parte din producția artistică a programelor New Deal –proiectele guvernamentale pentru artiști, teatru, muzică, scriitori, pentru așezăminte și lucrări de artă — a fost în multe privințe un omagiu adus Statelor Unite așa cum fuseseră ele și cum erau în acel moment anume. Dar prin extinderea Guvernului Federal la o dimensiune nemaivăzută și prin eliminarea țării din Standardul de Aur, FDR a revoluționat țara. Intrarea Americii în al Doilea Război Mondial și ieșirea din acesta ca partener principal într-o ordine mondială sovieto-americană a semnalat un nou rol, acela de „arsenal al democrației”. A doua republică făcuse loc Imperiului American.

Dar în zilele noastre, lucrurile nu mai stau deloc ca pe vremuri.

De la „ultima speranță a omenirii” și „orașul strălucitor de pe un deal începărtat”, America devenit cea mai diabolică națiune care a fost vreodată, fondată pe genocid și construită numai cu sclavie. Intrată într-o separare ideologică fără precedent, țara a fost împărțită în două țări, ghidate de aceste două „religii civile” diametral opuse. Blocajul COVID din vara arzătoare a anului 2020, alegerile aprinse din același an și rezultatul lor pus sub semnul întrebării, „insurecția” din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliu, au cristalizat separația dintre aceste două țări. Figurina unuia este un bătrân senil după modelul președintelui german Hindenburg, în timp ce liderul celuilalt este o figură asertivă, cu o dragoste sentimentală de țară, dar fără o bază ideologică (după cum arată acordul său cu oponenții bazinului său electoral în chestiuni. precum căsătoria între persoane de același sex și avortul).

Imperiul American de după 1945 este pe cale de dispariție, iar protectoratele ei de odinioară vor trebui să se schimbe din ce în ce mai mult pentru ele însele.

Pentru Europa, care are propriul ei set de probleme grave și conducători nelegitimi, aceasta prezintă încă un set de probleme. Direcționarea atenției SUA asupra propriilor conflicte interne înseamnă că națiunile Europei vor trebui își înfrunte singure propriile. Conflictul cu Rusia, amenințarea internă islamistă, implozia demografică — toate acestea necesită o nouă conducere, dacă se dorește o rezolvare eficientă.

De un lucru sunt sigur: în situația în care Continentul-mamă reușește să formeze noi elite, care să facă față acestor provocări, țările fiice, printre care Statele Unite și Rusia, vor beneficia, și ele, de aportul acestor elite.

Abonați-vă la canalul nostru de Telegramhttps://t.me/nymagazinromania

Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România

Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previzualizare articole

Vamos!

2 minute 3 luni