Vedere de la Washington: Franța și Germania – la o lună distanță una de cealaltă, ambele și-au văzut guvernele prăbușindu-se
Georgiana Arsene, director New York Magazin România
08.12.2024
Prăbușirea guvernului din Franța și a coaliției de guvernare din Germania înseamnă crize continue – și să nu credeți că războiul nu are nimic de-a face cu asta, scrie „The Responsible Statecraft”.
Două lecții principale trebuie trase din căderea guvernului lui Michel Barnier în Franța.
Prima este că a vorbi despre reînarmarea masivă a Europei și înlocuirea Statelor Unite ca principal susținător al Ucrainei, menținând în același timp nivelurile existente de asistență medicală și securitate socială, este o idioțenie. Banii pur și simplu nu există. În al doilea rând, efortul instituțiilor „principale” de a exclude partidele populiste de la guvernare este sortit eșecului pe termen lung, iar pe termen scurt este o rețetă pentru crize politice repetate și paralizia tot mai mare a guvernului.
Două țări sunt esențiale pentru Uniunea Europeană, economia europeană, apărarea europeană și orice speranță de autonomie strategică europeană: Franța și Germania. La o lună distanță una de cealaltă, ambele și-au văzut guvernele prăbușindu-se din cauza luptelor privind modul de reducere a deficitelor bugetare în creștere. În ambele cazuri, dificultățile lor fiscale au fost agravate drastic de o combinație de stagnare economică și presiune asupra bugetelor de asistență socială, cu noile costuri ale reînarmării și sprijinului pentru Ucraina.
În ambele cazuri, criza fiscală a alimentat decăderea partidelor politice principale care au alternat la putere timp de generații – un fenomen care poate fi observat în întreaga Europă (și în SUA, în măsura în care Trump reprezintă o revoltă împotriva establishmentului republican). Această decădere este alimentată de reacția din ce în ce mai puternică împotriva dictaturii UE și NATO, care are loc în mari părți ale Europei, scrie RS.
În alegerile prezidențiale franceze din 2017 și 2022, Emmanuel Macron a învins Frontul Național (acum Rassemblement National) al lui Marine Le Pen, reunind în esență rămășițele tuturor partidelor centriste într-o mare coaliție în spatele său. Cu toate acestea, problema cu astfel de mari coaliții de centru este că nu lasă opoziției altă cale de urmat decât extremele de dreapta și de stânga.
În cazul Franței, stagnarea economică și rezistența față de piața liberă și măsurile de austeritate ale lui Macron au condus, în luna iunie a acestui an, la o înfrângere zdrobitoare a blocului său în alegerile parlamentare europene. Macron a convocat apoi alegeri parlamentare franceze anticipate, în speranța că teama de Le Pen și de stânga radicală îi va îngrozi pe alegătorii francezi și îi va reda sprijinul. Rezultatul a fost însă că Le Pen a obținut majoritatea voturilor și, deși înțelegerile electorale cu stânga au oferit blocului lui Macron o pluralitate de locuri, acesta este puternic depășit numeric de deputații de dreapta și de stânga.
Macron a renunțat apoi la aliații săi de stânga și a încheiat un acord prin care Le Pen ar susține un guvern centrist-conservator condus de Michel Barnier, în schimbul unor concesii privind politica de imigrație și alte probleme. Cu toate acestea, în mod bizar, acest acord a fost combinat cu continuarea „luptei juridice” împotriva Rassemblement National, cu urmărirea penală a lui Le Pen pentru presupusa deturnare a fondurilor parlamentare ale UE pentru a sprijini deputații partidului său.
Având în vedere șirul de înfrângeri pe care le-a suferit Macron (și amintindu-ne că mult mai marele de Gaulle a demisionat în 1969 după o înfrângere mult mai mică), ar fi logic ca Macron să demisioneze. Acest lucru ar conduce, cel mai probabil, la o președinție a Rassemblement National; dar, din nou, acest lucru este, de asemenea, probabil dacă alegerile prezidențiale vor avea loc conform calendarului în 2027.
Politica germană o urmează în anumite privințe pe cea franceză, dar cu câțiva ani în urmă. Nu cu mult timp în urmă s-ar fi spus cu o generație în urmă, dar schimbările politice europene se accelerează în mod clar. După alegerile generale din 2021, scăderea sprijinului pentru Partidul Social Democrat și ascensiunea formațiunii populiste de dreapta Alternative fuer Deutchland (AfD) și a formațiunii populiste de stânga Sahra Wagenknecht Alliance (BSW) au forțat social-democrații să intre într-o coaliție dificilă cu doi parteneri profund opuși din punct de vedere ideologic, liberalii (FDP) și Verzii.
Pe măsură ce situația economică a Germaniei se înrăutățea, luptele interne privind bugetul s-au înrăutățit și ele, până când coaliția s-a prăbușit în cele din urmă. Sondajele de opinie indică faptul că, creștin-democrații conservatori de centru se vor clasa pe primul loc în alegerile din februarie, dar vor fi departe de a obține majoritatea absolută. Rezultatul va fi o mare coaliție cu social-democrații; dar dacă nici aceasta nu va obține majoritatea absolută, iar liberalii nu vor reuși să treacă pragul de cinci procente pentru a intra în parlamentul german, atunci (presupunând o determinare continuă de a exclude AfD și BSW), Verzii vor trebui să fie incluși.
Acest lucru nu numai că va reproduce slăbiciunile și diviziunile interne ale ultimei coaliții, dar va însemna că, în cazul în care dificultățile economice ale Germaniei continuă și popularitatea partidelor din coaliție scade, AfD și BSW vor fi singurul loc în care alegătorii nemulțumiți se vor putea duce.
Între timp, o mare parte a instituțiilor externe și de securitate europene scriu și vorbesc ca și cum nimic din toate acestea nu s-ar întâmpla; ca și cum, de fapt, aceste instituții ar fi fost numite permanent în funcțiile lor de Ludovic al XIV-lea și de Frederic al II-lea și ar fi primit de la acești suverani un drept nelimitat de a-și impozita și recruta supușii.
Astfel, într-un articol publicat săptămâna aceasta în Foreign Affairs, Elie Tenenbaum de la Institutul Francez de Relații Internaționale din Paris și un coleg declară că, drept răspuns la alegerea lui Trump și pentru a bloca un acord de pace dezavantajos pentru Ucraina și „a impune condiții proprii”, Europa trebuie „să forțeze intrarea la masa negocierilor”. O forță europeană de coaliție formată din „cel puțin patru-cinci brigăzi multinaționale” ar trebui desfășurată în estul Ucrainei pentru a garanta împotriva unei noi agresiuni ruse. Patrule aeriene de luptă europene ar putea fi desfășurate „în timp ce războiul este încă în desfășurare”. Iar „dacă Rusia rămâne neclintită, Europa trebuie să suporte cea mai mare parte a asistenței financiare pentru a sprijini Ucraina într-un conflict prelungit”.
Nu se indică nicăieri de unde vor proveni banii și sprijinul public pentru un astfel de program.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
