0 5 minute o lună

Daniel George

18.02.2025

De la propunerile lui Trump privind Ucraina până la discursul lui JD Vance de la Munchen, este clar că SUA vor să se comporte ca un imperiu, scrie Bruno Maçães în site-ul The New Statesman.

Bruno Maçães a fost ministru portughez pentru Europa din 2013 până în 2015. El este, de asemenea, autorul cărții „Geopolitics for the End Time: From the Pandemic to the Climate Crisis”.

Donald Trump și secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, i-au oferit lui Vladimir Putin exact ceea ce își dorește atunci când vine vorba de Ucraina: nici o apartenență ucraineană la NATO, nicio cizmă americană în teritoriu, iar Rusia poate să păstreze tot pământul ucrainean pe care l-a acaparat până acum.

În acești termeni, despre care Trump a sugerat că au fost discutați cu Putin într-un apel telefonic din 12 februarie, poate exista chiar un acord pentru a pune capăt războiului. Ucraina nu va fi înclinată să o accepte, din moment ce nu este nimic pe masă pentru Kiev. Dar Trump a sugerat apoi că acesta va fi un acord încheiat între ruși și americani. După cum se tem mulți dintre aliații occidentali ai Kievului, acum se pare că ucrainenii ar putea fi lăsați în afara negocierilor, în urma cărora soarta lor urmează să fie decisă, sau poate compromisă. Un nou Munchen, doi mari lideri care doresc să aibă pace și se pregătesc să încheie o înțelegere peste capetele unei țări îndepărtate.

Hegseth a spus că Europa trebuie să-și asume responsabilitatea pentru propria sa securitate. Această declarație oferă o serie de indicii importante. După cum a spus oficialul american la 12 februarie, vorbind cu miniștrii apărării la o întâlnire de la Bruxelles, America nu mai este „garantul principal al securității în Europa”. De aici nu trebuie să tragem concluzia că europenii trebuie să devină mai independenți de puterea americană. America ar putea plănui să retragă trupe din Europa, dar asta nu înseamnă că plănuiește să se retragă din Europa. Prezența SUA în Europa – și dependența Europei de SUA – sunt două realități care pot deveni chiar mai pregnante în mandatul lui Trump. Dacă Trump va reuși să ajungă la o înțelegere cu Putin, rezultatul va fi un nou aranjament de securitate în care trupele europene garantează securitatea Ucrainei. Va rezulta o Ucraină diminuată și aflată în permanentă amenințare din partea Rusiei. În același timp, interesele economice americane vor beneficia de creșterea vânzărilor de arme și de acces privilegiat la resursele naturale ucrainene. Reconstrucția unei Ucraine distruse va fi plătită doar de Europa. Nu va exista nicio negociere în acest sens.

Administrația Trump speră să prezinte un acord cu Ucraina ca pe o victorie pentru americani, deoarece sarcina oneroasă de a securiza granițele istorice încărcate dintre Vest și Est, Europa și Asia, va reveni de acum, în exclusivitate, contribuabilului european. Și dacă înțelegerea nu rezolvă niciuna dintre problemele fundamentale de securitate responsabile de războiul din Ucraina, cu atât mai bine pentru SUA. Asta înseamnă că europenii vor rămâne foarte dependenți de conducerea americană.

Momentul nu poate fi mai critic, pentru că Europa trebuie să pună bazele independenței sale acum, când simte mai multă nevoie de puterea americană. Trebuie să parcurgă o cale îngustă și periculoasă și trebuie să o facă singură. Trebuie să salveze Ucraina de la distrugere acum, când se simte incapabilă să se ferească de pericol. Dar nu trebuie să se clatine, pentru că ambele obiective se unesc în cele din urmă: o înfrângere a Rusiei în Ucraina îi va face pe europeni mai puțin dependenți de protecția americană și, în cele din urmă, mai liberi să-și făurească destinul.

Abonați-vă la canalul nostru de Telegramhttps://t.me/nymagazinromania

Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România

Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previzualizare articole

Vamos!

2 minute 8 luni