Minciuna Kamalei despre inegalitatea rasială
Daniel George
03.09.2024
Kamala Harris glorifică eșecul autobuzelor școlare din Berkeley, care îi lasă pe studenții de culoare cu cinci ani în urma celor albi.
Candidatul democrat la președinție Kamala Harris este salutată drept Ioana d’Arc pentru că în 1969 a fost transportată cu autobuzul la o școală elementară pentru copii albi, din Berkeley, scrie James Bovard în The American Conservative.
James Bovard este autorul a 10 cărți, printre care Public Policy Hooligan, Attention Deficit Democracy, The Bush Betrayal. Cea mai recentă carte a sa este Last Rights: The Death of American Liberty. Bovard a scris pentru New York Times, Wall Street Journal, Washington Post, New Republic, Reader’s Digest și multe alte publicații. Este membru al Consiliului de colaborare al USA Today și un colaborator frecvent la The Hill.
La Convenția Națională Democrată de săptămâna trecută, Oprah Winfrey a susținut că acel transport cu autobuzul i-a insuflat lui Harris „o pasiune pentru dreptate, libertate și spiritul glorios de luptă necesare pentru a urma acea pasiune.”
Dar dacă transportul cu autobuzul școlar simbolizează de fapt prostia și necinstea decretelor progresiste cu pumn de fier care îi obligă pe alții să plătească orice preț pentru un miraj al egalității?
Harris a povestit experiența ei din 1969 în timpul campaniei pentru nominalizarea la președinție din 2020. Acea declarație a fost „poate cel mai mare moment al acelei campanii”, a informat duminică Washington Post. În 2019, Harris a vândut chiar și tricouri, în confruntarea ei cu Joe Biden, în timpul unei dezbateri a candidaților pe această problemă. Harris a declarat atunci că transportul forțat cu autobuzul este necesar „pentru că există momente în istorie în care statele nu reușesc să păstreze drepturile civile ale tuturor oamenilor” – astfel că guvernul federal trebuie să intervină. Harris a susținut legislația Senatului care prevede creșterea atributelor federale pentru desegregarea școlară.
Dar transportul cu autobuzul din Berkeley ilustrează de fapt nebunia de a-i lăsa pe politicieni să domine copiii și părinții în numele egalității.
În 1967, directorul școlii din Berkeley a propus un program amplu de transport cu autobuzul pentru a „să dea un exemplu pentru toate orașele Americii”. Primul pas a constat în disprețuirea legii federale, efectiv. Legea Drepturilor Civile din 1964 a specificat că „„Desegregarea” înseamnă repartizarea elevilor în școlile publice și în cadrul unor astfel de școli, fără a ține cont de rasa, culoarea, religia sau originea lor națională, dar „desegregarea” nu înseamnă repartizarea elevilor la școli publice pentru a depăși dezechilibrul rasial. Nu a existat o istorie de segregare mandatată de guvern în Berkeley. Dar politicienii au decis că nu mai pot tolera această situație: copiii de culoare mergeau școală în cartierele negre, iar copiii albi mergeau la școală în cartierele albe. Transportul copiilor cu autobuzul departe de casele lor a distrus școlile din cartier în numele egalității și a îngreunat mult mai mult implicarea părinților în educația copiilor lor.
La mai bine de 50 de ani după ce autoritățile din Berkeley au luat decizia cu autobuzele, școlile orașului au cele mai mari inegalități rasiale din SUA, cu excepția celor din Districtul Columbia. Studenții de culoare sunt în medie cu cinci ani în urmă față de studenții albi, în ciuda programelor și intervențiilor speciale nesfârșite pentru a reduce decalajul.
Cum răspund la această problemă politicienii și factorii de decizie politică? Reetichetând, pur și simplu, „decalajul de realizare” drept „decalaj de oportunități” – ca și cum vastele inegalități ar fi rezultatul exclusiv al diferențelor dintre serviciile pe care le-au primit copiii. Un ziar local din Berkeley a remarcat: „Decalajul de oportunități continuă să domine consiliile școlare din Berkeley, deciziile bugetare și prioritățile superintendentului, așa cum a făcut-o timp de decenii”.
Decizia cu autobuzele a generat liniște internă în Berkeley? Datele despre criminalitate nu inspiră încredere. Din 2014 și până anul acesta, numărul de agresiuni sexuale din Berkeley aproape s-a triplat (de la 35 la 97), atacurile agravate și furturile de mașini s-au dublat, iar incendiile au crescut de peste cinci ori. Într-un singur an, între 2022 și 2023, jafurile au crescut cu 32%, iar furturile de mașini și incendiile au crescut cu 62%.
Bilanțul lui Harris în educație și intervenție federală ignoră eșecurile guvernamentale și dincolo de Berkeley. În ultimele decenii, inițiativele federale, inclusiv „No Child Left Behind” și „Common Core”, au încercat să restrângă diferențele de teste între elevii albi și cei negri. Dar, în ciuda creșterii cheltuielilor guvernamentale, decalajul de realizare rasială „este acum cu 30% mai mare decât era acum 35 de ani”, potrivit profesorului de educație de la Universitatea Stanford, Linda Darling-Hammond.
Valorificarea experienței de transport cu autobuzul pe care a povestit-o Kamala este o încercare de a șterge recordul dezastrelor forțate cu autobuzele care au pătruns în zeci de zone urbane în ultimele decenii ale secolului trecut. Aceasta a fost cea mai mare cruciadă de diversitate, incluziune și echitate din istoria Americii.
Harris își prezintă experiența personală pentru a prezenta transportul cu autobuzul pentru desegregare ca un triumf moral. Dar orice program guvernamental care îi lasă pe studenții de culoare cu cinci ani în urma studenților albi nu este un model pentru națiune. Eșecul transportului forțat cu autobuzul ar trebui să fie un avertisment asupra pericolului pe care disprețul nemărginit al elitelor îl reprezintă pentru viețile și drepturile altor americani.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
