Cristina Danilov: Regula fără excepții
Cristina Danilov, psiholog și scriitor de renume internațional
10.08.2026
” Fumați?”, te întreabă medicul după ce ai trecut în revistă toate simptomele pe care le-ai avut în ultimele două luni. Iar tu, care fumezi, recunoști cu jumătate de gură: Da, desigur, cam un pachet pe zi. Aha, spune medicul, de acolo vi se trage, de la țigări! Cum să fumați un pachet, chiar sunteți inconștient?!Vreți să muriți așa tânăr? Și îi vei răspunde că nu moare nimeni de la un pachet pe zi, ba, revoltat, îi explici că ai avut un bunic care a fumat toată viața Mărășești, două pachete, și a trăit nouăzeci de ani, chiar a avut o sănătate bunicică, e drept, mai tușea, dar ce fumător nu tușește? Și e adevărat, bunicul a murit de moarte bună, dar nu înseamnă că este și adevărul privind fumătorii, că toți fumătorii mor de moarte bună ca bunicul tău. Medicul are și el adevărul lui, combate cele afirmate de tine, a avut și el un bunic, tot fumător, care a murit pe la șaizeci de ani, ba și o grămadă de pacienți care au sfârșit-o rău, iar povestea lor despre suferințele îndurate va fi și ea adevărată, astfel că, în cazul lor, rezultatul a fost diferit. După cum vedem, pot exista multe adevăruri pentru o singură situație, dar adevărul are ceva în comun pentru toate. De exemplu, acest comun poate fi o regulă conform căreia fumatul este, în general, dăunător sănătății, indiferent de modul în care afectează viața unei persoane. Poate ucide pe cineva, desigur, dar altul poate nu va fi atât de afectat de consumul nicotinei încât să moară din asta, dar pentru toți oamenii va fi adevărat un singur lucru: că fumatul le va dăuna, într-o măsură mai mare sau mai mică, sănătății. Nu există excepții aici, ceea ce înseamnă că acesta este un adevăr. Dacă cunoaștem excepții de la această regulă, dacă există dovezi că fumatul nu dăunează sănătății și chiar o îmbunătățește, te protejează împotriva bolilor sau chiar regenerează celulele ficatului, atunci acest adevăr poate fi contestat. Desigur, e un adevăr până în momentul în care industria farmaceutică, în goana ei după profit, va ”arunca” pe piață un adjuvant, care în combinație cu tutunul, îți va putea prelungi viața, iar acest adevăr, că tutunul e nociv, va dispărea ca multe alte adevăruri din istoria omenirii.
Dacă cineva susține că în această lume răul este întotdeauna pedepsit, după legea nescrisă a karmei sau conform legii bumerangului, sau după alte legi universale complexe, această afirmație nu mai pare adevărată, deoarece este destul de dificil să fie verificată. La urma urmei, cunoaștem o mulțime de exemple când răul a rămas nepedepsit, cel puțin în timpul în care noi am avut sub observație persoana care ne-a făcut rău. Și o persoană care a comis multe răutăți, nu numai că nu a putut fi pedepsită pentru asta, ci trăiește și astăzi liniștită, a obținut, poate, un anumit succes, recunoaștere, respect. Sunt multe astfel de cazuri, fiecare dintre noi a întâlnit o astfel de persoană care, după ce ne-a călcat în picioare, desigur, la figurat, karma a uitat de ea. Prin urmare, o astfel de teorie, că cel care face rău va fi răsplătit cu rău de karmă nu poate fi un adevăr. Cineva suportă pedeapsa pentru răul făcut, dar altcineva vedem că nu, iar adevărul nu poate avea excepții. Deci, teoria karmei e relativă, nu e o teorie care certifică adevărul, nu e literă de lege, se întâmplă sau nu. Și nici măcar nu știm cu certitudine dacă cel care pățește rău i se întâmplă pentru că ne-a făcut nouă rău sau că și-a făcut singur rău de-a lungul vieții sale.
Ne vom baza pe cea mai simplă și logică definiție a adevărului, conform căreia, aceasta este o regulă care nu are excepții. Ce altceva poate fi considerat adevărat? Adevărat, de exemplu, este afirmația că toți oamenii sunt muritori. Omul acela este muritor. Eu sunt muritoare, tu ești muritor. Această afirmație indică legea absolută necondiționată a vieții, o regulă în care nu există excepții. Pentru că nu există oameni care ar trăi pentru totdeauna. Toată lumea moare, unii mai devreme, alții mai târziu, dar nimeni nu trăiește etern. Prin urmare, regula conform căreia omul este o ființă muritoare este un adevăr. Ei bine, să ne gândim câte astfel de adevăruri cunoaștem, adevăruri care nu implică excepții. Câte reguli știm care vorbesc mereu despre aceleași tipare în viață? Dacă cunoașteți o mulțime de astfel de reguli, atunci vă puteți considera o persoană educată, instruită, citită, ca să zicem așa. Și o astfel de educație ar trebui să vă ofere o mare încredere în sine. De ce? Pentru că spre deosebire de alții probabil cunoașteți mai multe adevăruri despre lume decât ei.
„Îmi spune psihologul meu tot adevărul? ” o întrebare care apare adesea printre clienții psihologilor și, cred, ai psihoterapeuților. Spun ”cred” pentru că eu sunt psiholog, nu și psihoterapeut, așa că nu știu ce se întâmplă în ograda altuia, pot doar presupune. Apoi, apare întrebarea: „Ce este „adevărul”?”, apoi altele – „adevărul poate fi același pentru toată lumea?”, „există situații în care adevărul spus de un psiholog poate dăuna unui client?” Iar tu, ca psiholog, înainte de a spune ceva unui client, trebuie să te întrebi: „cum îl va ajuta pe clientul meu acest adevăr?”, ”ceea ce eu îi transmit este adevăr sau doar speculație?” Oamenii, după cum știm, au atitudini diferite față de greșelile lor: unii le recunosc cu ușurință și încep imediat să facă schimbări în viața lor, în timp ce, pentru alții, este dureros, atât de dureros adevărul, încât pot deveni închiși în sine, revoltați, depresivi. Prin urmare, uneori este dificil să-i arăți clientului inconsecvențele sale, folosindu-te de adevăr. Adevărul spus de altul doare dacă nu suntem pregătiți să-l primim. Sau dacă nu-l găsim potrivit situației în care ne aflăm. Și, desigur, dacă nu vă place exemplul cu psihologul, atunci să luăm ca exemplu cel mai bun prieten, câte relații n-au fost distruse în urma adevărurilor spuse brut și fără menajamente? Și câte din aceste adevăruri au fost ”adevăruri” și nu doar reflecția oglinzii lor interne ridicate la rang de adevăruri absolute?
Cu toate acestea, credem ar fi o greșeală să spui unei persoane brut și deschis, pe față, că este constructorul propriei nenorociri. Nu toată lumea este pregătită pentru o asemenea sinceritate spusă la rece, nici măcar atunci când vine din partea unui specialist care, să zicem, ar cunoaște unele lucruri, darămite când vine din partea unui prieten! Frica de judecată și respingere ne împiedică să ne vedem acțiunile noastre în adevărata lumină, indiferent de cine e spus acesta. Frica este motivul principal pentru „surzirea” noastră și lipsa dorinței noastre de a înfrunta adevărul. Practic, oricine va sublinia cu duritate greșelile celuilalt, provoacă furie și durere. Și prima întrebare pe care și-o pune celălalt este dacă el, indiferent că e psihologul, prietenul lui bun sau medicul, deține adevărul, mai precis, dacă punctul său de vedere nu e doar o opinie personală transformată în adevăr suprem la care omul este raportat și după care, ulterior, judecat și dezgolit până la esență, lăsându-i-se să i se vadă vulnerabilitatea.
De obicei, oamenii se referă la propria experiență sau la experiența unor oameni pe care îi cunosc bine, puțini la număr, vorbind despre niște tipare pe care le-au învățat, dar nici măcar nu se gândesc la faptul că alți oameni au alte tipare în viață și în exact aceleași condiții. Ca, de exemplu, unii pot spune că ai două case pentru că sigur ai furat, nu e posibil să ai două case într-o viață doar din muncă cinstită. Ei știu pe unii care au furat, zic ei, și și-au făcut o casă, deci și tu, sigur, ai făcut asta. Dar și pentru că ei înșiși au încercat să facă ceva în acest sens și n-au reușit, ceea ce înseamnă că toate acestea nu funcționează. Dacă nu a funcționat pentru ei, evident, nu funcționează pentru nimeni, așa că experiența lor indică adevărul, adevărul lor. Da, există eșecuri, în orice afacere. Dar nu toată lumea le are. Unii oameni pot avea două case fiindcă le-au moștenit, de pildă. Sau au avut un salariu bun, au muncit pe bani frumoși în Occident, lucru care le-a permis, după câțiva ani, să cumpere case. Sau au o afacere prosperă și cu banii câștigați investesc în imobile. Sau au câștigat o sumă uriașă la loto. După cum vedem, experiența personală este o sursă excelentă de informații, dar nu este atotcuprinzătoare. Acesta este un fapt care nu vorbește despre o regularitate absolută, ci despre una situațională.
De aici, definirea adevărului rezumat doar la propriile noastre experiențe este o sarcină dificilă și chiar neindicată. La urma urmei, asta presupune că știind adevărul în toate deținem deja secretele structurii acestei lumi și putem explica multe fenomene din jur cu o acuratețe incredibilă. Aceasta este o mare putere pe care doar înțelepții o pot avea, și nici aceia, căci spre deosebire de mulți, care cred că dețin adevărul, aceia se îndoiesc de multe lucruri din jur. Un înțelept îți va spune că nici moartea nu e un adevăr, că există viață veșnică, că perdeaua dintre cele două dimensiuni, viață și moarte, este atât de fragilă etc. Și poate vor aduce și argumente, dar nu o vor face bătând cu pumnul în masă, ci folosindu-se de pilde, povești, metafore și jocuri de cuvinte. Deținând adevărul, care presupune mult studiu, o profundă cunoaștere, se poate spune că o persoană poate prevedea viitorul, cu tot ceea ce implică el. Ea este complet sigură de rezultatul unui eveniment, despre care are o idee clară, bazată pe raționamente, logică și gândire, Ei bine, deținând adevărul, poți să te uiți la o persoană și să înțelegi imediat cum să o influențezi, astfel încât să obții acel ceva pe care ți l-ai dorit. Vei ști după ce reguli ia decizii, ce reguli îi determină cursul gândurilor, ce haine va purta, la ce să te aștepți de la ea. Vei citi o persoană ca pe o rețetă de clătite, și vei ști să-i gestionezi comportamentul, pentru că știi deja adevărul despre ea. Este o putere mare? Categoric, da. Desigur, și o responsabilitate uriașă, aceea de a ști să-ți folosești puterea astfel încât să nu ajungi să o folosești în dezavantajul celor din jur.
Ce este, deci, adevărul? Răspunsurile sunt împărțite, e ceva relativ, ar spune unii. Să presupunem că un amic îți spune că a vorbit cu Eminescu în această dimineață, în Parcul Copou, se jură că era chiar el, ar trebui să-i spui că este „adevărat” sau că este „fals”? Acest eveniment a avut loc în realitatea lui sau nu? Pe ce te bazezi atunci când îi spui că este fals? Freud a dovedit că orice realitate este o expresie psihică. Prin urmare, dacă luăm în considerație afirmația lui Freud, „adevărul” tău nu este mai adevărat decât „adevărul” amicului cu care te-ai întâlnit.
Adevărul trebuie văzut, înțeles și aplicat pentru a fi absolut sigur că este adevăr. Nu este necesar să verificăm totul cu propria experiență, dacă mi s-a întâmplat mie, sigur, e valabil și pentru tine și acesta este adevărul, pentru că așa vreau eu să fie – trebuie să-l studiem și, chiar mai mult, să observăm experiența altcuiva pentru a avea dovada funcționării impecabile a unei reguli, pe care o numim adevăr. Dacă vezi că oameni diferiți fac același lucru și obțin în mod constant același rezultat, atunci acest lucru indică adevărul sub forma modelului prin care obțin constant acest rezultat. De exemplu, dacă apuci cu mâna o cratiță încinsă, fără nici o protecție, te vei arde mereu. Dacă sari din planor fără parașută, vei muri. Dacă arunci un chibrit aprins în butoiul cu benzină, butoiul explodează și tu odată cu el. Deci, putem spune că aici vorbim despre adevăr, adică despre un astfel de tipar care funcționează întotdeauna la fel. Nu este necesar să te arzi tu, să sari din planor fără parașută, să testezi explozia pe propria piele, este suficient să vezi ce li se întâmplă altora. În procesul de învățare, putem lua în considerare cazuri individuale legate de o anumită problemă, iar atunci o astfel de analiză poate fi, pur și simplu, adevărată atunci când obținem cunoștințe care nu sunt aplicabile chiar tuturor situațiilor, ci, să spunem, multora dintre ele. Și poți lua în considerare concepte și fenomene de bază, susținând adevărul raționamentului tău despre ele, datorită studiului lor cel mai amănunțit. Și omul care va stăpâni astfel de cunoștințe, va putea înțelege cu ajutorul lor în multe situații diferite, deoarece va deține adevăruri fundamentale din care se pot trage concluzii general valabile. Așa că, atunci când medicul îți spune să te lași de fumat fiindcă te vei îmbolnăvi grav și vei muri din asta, e bine să-l asculți, la urma urmei, adevărul lui e mai aproape de adevăr decât exemplele pe care le oferi tu, în favoarea viciului tău. Cam la fel e și în relația cu psihologul, râzi tu, râzi, dar s-ar putea să aibă dreptate.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Abonați-vă la canalul nostru de YouTube: New York Magazin România
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
