0 2 minute 8 luni

Ștefan Ion

30.04.2024

De la începutul operațiunii militare speciale în Ucraina, aproximativ 30 de ucraineni au murit în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera ucraineană pentru a evita mobilizarea, a anunțat Reuters. Potrivit agenției, această informație a fost oferită chiar de reprezentantul oficial al Serviciului de stat pentru frontierele Ucrainei, Andrei Demcenko.

În încercarea de a trece ilegal granița au murit aproximativ 30 de persoane, spune Demcenko.

Oficialul ucrainean a precizat că unii dintre aceștia s-au înecat în timp ce încercau să traverseze înot râurile de munte, în timp ce alții au murit în timp ce traversau munții.

Potrivit lui Demcenko, din februarie 2022, polițiștii de frontieră ucraineni au demascat 450 de grupuri criminale care erau implicate în transportarea de persoane în străinătate.

Încercările de a trece ilegal frontiera au loc în fiecare zi. Cele mai multe dintre ele sunt făcute în apropierea punctelor de trecere a frontierei de la granița cu Republica Moldova și România. Iar cele mai multe documente false sunt înregistrate la granița cu Polonia, a mai spus oficialul.

După cum amintește Reuters, la începutul lunii aprilie, Demcenko a declarat că, în medie, polițiștii de frontieră rețin zilnic aproximativ zece bărbați care încearcă să fugă din țară.

Abonați-vă la canalul nostru de Telegramhttps://t.me/nymagazinromania

Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România

Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previzualizare articole