Cristina Danilov: Mai bine sărac și bolnav decât…
Cristina Danilov, psiholog și scriitor de renume internațional
03.11.2025
Să vorbim sincer: câți oameni nu sunt obișnuiți să dea vina pe alții pentru propria sărăcie? Lucrurile nu merg bine în afaceri, dau faliment, – statul este de vină, sugrumă antreprenorii cu taxe! Un salariu care nu ajunge de pe o lună pe alta – de vină este șeful, își privează angajații de un salariu mare, în timp ce el își construiește o vilă în buricul târgului!Nu are cineva un apartament propriu sau un automobil ? Cum să aibă, doar el n-a avut norocul lui Ionel, care a moștenit-o pe mătușa! Din păcate, există o mulțime de astfel de exemple atunci când o persoană gândește din postura de victimă, crezând că toată lumea din jurul său e vinovată pentru lipsurile lui sau nereușitele lui financiare.
Bolșevicii, care în cea mai mare parte erau oameni cu o situație financiară modestă dacă nu deplorabilă, în 1917, au sfărâmat opere de artă cu topoarele, au distrus picturi rare, au incendiat cărți rarisime, au ucis, manifestându-și toată ura ”de clasă” nu doar față de obiecte, ci, mai ales, față de ființe nevinovate, o ură alimentată de falsele promisiuni ale liderului așa-zisului proletariat rus cum că, odată cu dispariția acestor elemente ”dușmănoase”, vor scăpa de sărăcie și vor duce o viață lipsită de orice griji. Oameni care aveau averi, gospodării și pământuri pe care le munceau, au fost, cei mai mulți dintre ei, duși în exil, umiliți sau uciși, fără milă, împreună cu familiile lor doar pentru condiția lor bună financiară. În esență, după toate aceste atrocități, nimic nu s-a schimbat. Au venit și alți lideri, s-au schimbat formațiunile sociale, dar „complexul săracului” a rămas neschimbat, parcă conservat în timp de o forță diabolică. Iar această „putere” este, din nefericire, o conștiință colectivă, transmisă printr-un sistem de tradiții, învățături, exemplu personal al celor din familie, care dăinuie și astăzi în diverse forme în societatea noastră..
Există credințe comune în societate : „banii sunt ochiul dracului”; „săraci, dar mândri” „principalul în viață este frumusețea interioară, nu banii”; „dacă ești bogat, atunci sigur ai furat” etc. Din punct de vedere al religiei, bogăția e asociată cu ceva rău, nociv – bogații vor merge în iad, iar cei săraci, firește, în rai. Astfel de convingeri duc, de cele mai multe ori, la faptul că o persoană, fără să-și dea seama, începe să se ferească, inconștient, a deține bani sau confort și se mulțumește cu foarte puțin. Nu, din păcate, cei care suferă de acest complex, al sărăciei, nu-s ”mândri” de asta, deși un set eclectic de concepte limitate care definesc gândirea acestor personaje, inflexibile, ar putea să le confere un fals sentiment de mândrie pentru lipsurile lor, – acesta este stereotipul percepției în masă a lumii din jurul lor, care are o altă situație financiară decât au ei. Chiar dacă o persoană fără venituri ar deveni , peste noapte, bogată, mentalitatea sa în raport cu banul, dacă nu se va schimba, nu îi va permite să trăiască o viață așa cum și-o dorește. Să ne gândim la cei care au câștigat la loto milioane de lei și care au pierdut aceste sume colosale la scurt timp după câștig, nu există blestemulloteriei, cum se tot spune, cel care i-a făcut să-și piardă câștigurile, ci propria lor atitudine în raport cu ele.
Mai precis, o atitudine sănătoasă față de bani în sine este un marker al unei personalități mature și al echilibrului psihologic. Ce este caracteristic acestei atitudini? Prima este lipsa de emoții față de câștig care se exprimă printr-o atitudine echilibrată, rațională definită drept chibzuință. Al doilea indicator este comportamentul financiar sănătos exprimat prin absența achizițiilor impulsive, de regulă inutile. De asemenea, este important dacă o persoană percepe banii ca un mijloc de satisfacere a nevoilor sau ca un scop în sine. Și, mai cu seamă, cum le formulează : „Vreau să am mulți bani ca Musk! ”sau „Vreau o mașină și de aceea strâng bani, să o pot cumpăra”. Omul nu moștenește sărăcia ca atare, ci un mod de a gândi care menține sau care duce la sărăcie, oricâți bani ar avea pe mână. Dacă un copil se identifică ca fiind „sărac”, nu îi va fi ușor să înceapă să gândească și să se comporte peste noapte ca unul „bogat”. În unele familii, și nu neapărat cu venituri mici, adeseori comportamentul financiar în sine este destul de scăzut, iar copilul, pur și simplu, nu vede aceste modele ale unor oameni chibzuiți, de exemplu, nu știe ce poate fi salvat, investit, proiectat pe termen lung. Această atitudine față de ban se dezvoltă în personalitatea copilului și este întărită de atitudinea părinților.N-am bani să-ți dau de caiete, de unde să mai am, am cumpărat vodcă azi pentru Crăciun!
Cu toții suntem sclavii stereotipurilor, toată lumea trăiește în cadrul unor idei stabile care au fost înrădăcinate în minte chiar atunci când personalitatea tocmai se forma. Pericolul apare dacă atitudinile interne ale stereotipurilor sunt distructive sau, și mai rău, justifică gândirea distructivă. Ele, stereotipurile dobândite din familie, atunci când ne referim la câștiguri, scufundă o persoană într-o lume ”paralelă” în care sălășluiesc mii de himere: „o carieră se poate construi doar dacă ai relații și bani”, „un Mercedes nu este pentru mine, este pentru bogați”, „este imposibil să ai azi un apartament ”.”restaurantul este pentru cine își permite” ” etc Treptat, interdicțiile și scuzele îngustează perspectiva unui viitor în care toate acestea se pot întâmpla, iar persoana coboară în subsolul deficitului.
Subsolul deficitului sau gândirea deficitară este înlocuitorul dorinței sănătoase a unei persoane de a-și atinge obiectivele, de a câștiga mai mult și de a-și îmbunătăți statutul social. Mai simplu spus, este un sistem de constructe psihologice care sunt susținute de concluzii false. Sute de scuze sau acuzații la adresa altora fac ca o persoană să trăiască într-o lume a reținerii de sine. Subsolul deficitului este, totuși, pentru mulți, familiar, – fără griji, fără stres, iar pentru psihic, în general, aceasta este cea mai convenabilă situație în care se poate afla. Prin urmare, după principiul ce-mi trebuie atâta bătaie de cap ne este frică sau ne complacem într-o lene mintală care ne stopează să intreprindem mai mult pentru bunăstarea noastră. În spatele sârmei ghimpate ale propriilor limitări, o astfel de persoană observă doar prezența a ceea ce are, adică sărăcia, lipsurile, și „abundența” în care trăiesc alții cu care face permanent comparație și care întotdeauna sunt mai ”răi” decât ea doar pentru că au o situație mai bună ” Eu n-am ghiulul lui Ionel, el e șef, a furat, de aia are, nu ca mine, care trag la șaibă și-s cinstit!” În cadrul limitării psihologice, chiar și realizările serioase sunt percepute de această persoană,care suferă de acest complex,ca un fapt nesemnificativ al biografiei. ”Ce dacă a făcut doctoratul, mare brânză, l-a ținut mă-sa la studii, aia nu duce lipsă de bani!” Iar motivul principal al deprecierii este în sentimentul vag al propriei nepotriviri la reușita sau viața pe care o duc alții.
Cei care suferă de complexul săracului, au tendința de a evita eșecul. Dintre cele două strategii de stabilire a obiectivelor, el este ghidat nu de motivul realizării, ci de motivul evitării eșecului. Este mai bine să evite eșecul decât să atingă obiectivul – în cazul în care se întâmplă ceva neprevăzut pentru el. „Dacă nu reușesc pentru că eu n-am una sau alta…?” duce la faptul că o persoană nu încearcă deloc nimic și se complace în starea în care se află.
Potrivit Băncii Mondiale, a fi sărac înseamnă a nu-ți putea satisface nevoile de bază, a avea un control redus asupra mediului și un risc crescut de a deveni victimă a violenței.Dacă ne vom rezuma doar la acesta definiție, stresul care rezultă în urma acestora are efecte sub formă de boală și moarte prematură, explică psihologul german Willem Frankenhuis. Prin urmare, se poate considera că oamenii săraci s-ar concentra pe bună dreptate mai mult pe prezent decât pe viitorul îndepărtat. De exemplu, nu economisesc și investesc mai puțin în educație, confort și sănătate, spune autorul . Oamenii preferă beneficiile pe termen scurt și nu beneficiile pe termen lung, mai ales când nu cred în acestea din urmă. Dacă acest lucru este înțelept sau nu, depinde de cum arată perspectivele de viitor: deciziile lor ar putea da roade dar nu au, cei mai mulți dintre ei, perspectiva unui viitor.. Când nevoia este mare și viitorul este incert, poate fi avantajos să cheltuiești bani imediat, fără rețineri.
Pornind de aici putem contura mai bine complexul sărăciei, puțin diferit de ceea ce e sărăcia propriu-zisă, îndată ce o persoană crede cu tărie că „acest obiectiv nu este pentru mine, fiindcă eu nu-mi permit ca alții, – obiectivul fiind o mașină, o masă la restaurant, o bijuterie, atitudinea ei o conduce într-o fundătură. Cum prezentul pentru astfel de persoane este mai important decât viitorul în care nu are încredere, un individ preferă să locuiască, după ce se căsătorește, cu părinții într-o garsonieră evitând să achiziționeze, chiar și printr-o rată la bancă, un apartament. Dar când sunt promoții este nelipsit din marketuri, având coșul plin cu ”mocăciuni” Am dat lovitura, va spune satisfăcut prietenilor, am băgat toți banii pe care îi mai aveam în zece tigăi, cinci suporturi pentru brad și zece tăvi de chec! și cade din nou în situația obișnuită „ zona de sărăcie”, zona în care nu are nimic din ceea ce visa să aibă. Unii s-ar putea întreba, cum să își împlinească un om care nu are venituri prea mari asemenea dorințe? Este posibil să scape pentru totdeauna de acest tipar de gândire vizitând, de pildă, un restaurant scump măcar o dată la o lună-două , pentru o cafea, să zicem, și o prăjitură. Pot, pentru asta, să renunțe la cafeaua ieftină băută zilnic de la dozator în stația de tramvai. Pentru acea jumătate de oră sau o oră cât sunt acolo, sentimentul propriei inferiorități, că eu n-am și nu-mi permit sâ merg la restaurant ca altul care fură, , va dispărea. Astfel de acțiuni rup stereotipurile negative despre care vorbeam, că o persoană că ar fi nedemnă de ceva bun și scump. Gânduri de genul „oh, dar asta nu este pentru mine, eu sunt sărac” dispar.
Fiecare om adoptă din mediul în care se dezvoltă tradiții, obiceiuri, legi, susținându-și viața cu ele. Complexul sărăciei este doar o astfel de lege. Oamenii, în esență, par să fie la fel și să merite în egală măsură fericirea.. Dar meritul în sine este creat de persoana însăși, aceasta este magnetul atragerii bunăstării. Dacă te-ai născut într-o familie nevoiașă sau cu venituri mai mici decât ale altora asta nu înseamnă că vei rămâne așa pentru tot restul vieții, chiar dacă alții au un anumit avans la naștere față de tine.Totul ține de chibzuință și de relația de respect cu banul pe care îl muncești, iar aceasta presupune capacitatea de introspecție, de cunoaștere a propriilor nevoi și de întreprindere a unor acțiuni care să te scoată din zona în care te afli temporar. Ce ne dorim cu adevărat să avem mâine și ce am făcut azi pentru a fi mai bine decât ieri?
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
