Daniel George
23.07.2024
Un deputat francez de la partidul LFI a cerut ca drapelul Israelului să fie interzis la Jocurile Olimpice, iar sportivii israelieni să evolueze individual, în echipament alb. Organizații evreiești și nu numai au reacționat drastic.
„Atleții israelieni nu sunt bineveniți la Jocurile Olimpice de la Paris”. Vorbind la o demonstrație pro-Palestina”, a declarat Thomas Portes, deputat din partidul La France Insoumise (LFI), considerat de extremă stângă, conform site-ului The European Conservative.
„Suntem la câteva zile distanță de un eveniment internațional care va avea loc la Paris, Jocurile Olimpice. Sunt aici să spun că nu, delegația israeliană nu este binevenită la Paris. Trebuie să folosim toate pârghiile pe care le avem pentru face o mobilizare în acest sens”, a mai spus Portes.
El a solicitat ca Israelul să fie interzis la ceremonia de deschidere a competiției.
„Israelul nu trebuie să mărșăluiască la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Drapelul israelian nu trebuie să fie arborat pe stadioanele și arene olimpice. Sportivii israelieni trebuie să participe, individual, într-o uniformă albă, sub steagul și imnul olimpic”, a postat Portes, pe rețeaua de socializare X.
Alți aleși LFI au făcut aceeași cerere încă la începutul anului. Partidul nu a condamnat atacul terorist al Hamas din 7 octombrie asupra Israelului, iar retorica sa a numit Israelul drept „stat genocid”.
Au urmat imediat reacții și critici la adresa acestor declarații.
Yonathan Arfi, de la Consiliul Reprezentant al instituțiilor evreiești franceze, a scris, pe rețeaua de socializare X, că deputatul LFI a pus „o țintă pe spatele sportivilor israelieni”. Reproducem, în rândurile de mai jos, postarea lui Arfi:
„1972: 11 sportivi israelieni sunt uciși de teroriști palestinieni la Jocurile Olimpice de la Munchen. 2024: LFI cere excluderea sportivilor israelieni de la Jocurile Olimpice de la Paris. Din 7 octombrie, Thomas Portes a legitimat Hamas. Acum pune o țintă pe spatele sportivilor israelieni, deja cei mai amenințați la Jocurile Olimpice. Iresponsabil.”
Primarul orașului Nice, Christian Estrosi, a cerut chiar dizolvarea LFI.
„Cer dizolvarea LFI și retragerea tuturor ajutoarelor publice primite de acest partid și membrii săi, care s-au delimitat definitiv de națiunea franceză”, a scris Estrosi, pe rețeaua X.
Avocata Muriel Ouaknine-Melki, președintele Organizației Evreiești Europene (OJE), a anunțat că asociația va depune o plângere oficială împotriva LFI.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com