Georgiana Arsene, director New York Magazin România
05.07.2024
Părintele Svatie Baștovoi a vorbit despre recenta schimbare din cadrul Bisericii Ortodoxe Române și anume că, începând de vineri, 5 iulie, noul consilier coordonator al Biroului de Presă al Patriarhiei Române va fi Preot dr. Adrian Agachi, în locul lui Vasile Bănescu.
Am scris cîndva, cu 15 ani în urmă, că funcția de purtător de cuvînt în Biserică este absurdă, de vreme ce toți preoții și ierarhii dau jurămînt să propovăduiască, adică se obligă să fie purtători de cuvînt ai Bisericii.
Datoria propovăduirii este cea mai importantă slujire a preotului, mai importantă chiar și decît rugăciunea, o spune Sfîntul Ioan Gură de Aur în Tratatul despre preoție. „Căci, dacă aș fi avut nevoie de rugători, aș fi adus pustnici din pustie, însă, chiar de te-ai face stîlp de foc cînd te rogi, dar nu știi să propovăduiești, te pierzi și pe tine, și turma o duci în iad”, zice marele patriarh Ioan Gură de Aur.
Așadar, a cuvînta în numele Bisericii nu este o alegere, un privilegiu oferit de funcție, ci o datorie sfîntă a tuturor preoților, episcopilor și, de ce nu, diaconilor, spune părintele Savatie Baștovoi.
În opinia sa, a numi un purtător de cuvînt într-o adunare a cărei primă misiune este chiar cuvîntul este absurd, fiindcă se ciocnește cu jurământul de horotonie și poruncii lui Hristos care a trimis care a trimis apostolii să propovăduiască în toate marginile pămîntului.
Mă bucur că funcția a rămas pustie și că noul ales e preot și e numit „comunicator cu presa”, nu purtător de cuvînt al BOR, amănunt pe care l-am observat în toate comunicatele oficiale. Felicitări!, a transmis părintele Savatie Baștovoi.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com