Cristina Danilov: Opt ore în Turnul Babel
Cristina Danilov, psiholog și scriitor de renume internațional
09.06.2025
Într-o zi, trei muncitori au primit sarcina de a planta 30 de vișini. A doua zi, dis de dimineață, primul muncitor a săpat conștiincios 30 de gropi. Al doilea muncitor, din tura de după-amiază, văzând gropile, nu s-a mai uitat în ele, le-a acoperit pe toate. Cei doi și-au făcut treaba perfect. Cu toate acestea, nu a fost plantat niciun vișin. Și asta pentru că al treilea angajat, cel care trebuia să așeze în gropi puieții, mai distrat din fire, a uitat de sarcină, și-a luat o zi liberă și nu și-a avertizat colegii cu privire la absența lui.
V-ați pus vreodată întrebarea cât de ciudați părem unul altuia la locul de muncă? Introvertitul îl vede pe extrovertit ca pe un joc de artificii în noaptea de Revelion. Pe de altă parte, pentru un extrovertit, introvertitul pare un călugăr tibetan în meditație. Raționalul nu poate înțelege argumentele moralistului și îl consideră mai preocupat de greșelile altora decât de ale lui. Atitudinea raționalului pare rece și atât de puțin empatică față de problemele pe care le întâmpină colegii. Raționalul privește iraționalul cu groază, neacceptând aleatorietatea, imprevizibilitatea lui. „Nu termină nimic din ceea ce începe!” spune ironic raționalul. Iar iraționalul va vedea în ”adversarul” său un tip obositor :” Nu-și iese din tiparele lui!” Perseverentul va vedea în intuitiv un visător desprins din lumea poeziei. ”Despre ce cursuri de dezvoltare profesională vorbește?Avem timp de povești la birou?” Iar intuitivul va vedea un caracter pragmatic în perseverent, ceea ce nu-i permite să vadă frumusețea ideilor lui ca atare.
Fiecare persoană are propriul stil de lucru. Unii oameni sunt atrași de cei din jur și par să le placă să muncească doar în echipă în compania unor oameni care au aceleași gânduri,idealuri și mai ales temperamente asemănătoare. Alții sunt mult mai eficienți atunci când lucrează de acasă sau într-un loc liniștit. La prânz, în pauza de masă, unora le place să citească știrile, în timp ce alții aleg să meargă cu mai mulți colegi după o pizza, pentru mai schimba cu ei o vorbă – două. Există zeci de clasificări ale tipurilor de personalitate ale angajaților. Niciuna dintre ele nu pretinde a fi una definitorie, deoarece caracterul fiecărei persoane este unic, la fel ca și stilul de lucru. Oamenii nu se pot încadra perfect în 6 sau 16 tipuri. Cu toate acestea, cunoașterea clasificării psihologice poate determina ce motivează în muncă o persoană sau , dimpotrivă, ce o deprimă. Acest lucru ajută la construirea de relații cu diferiți oameni și la gestionarea eficientă a fluxurilor de lucru.
În urmă cu un secol, Carl Gustav Jung și-a propus să clasifice oamenii în funcție de atitudinile lor personale – extraversie și introversie și după patru funcții – logică (gândire), etică, senzorială (sentiment) și intuiție. Mai târziu, psihologul american David Keirsey le-a adăugat încă o pereche – prudență și impulsivitate. Realitatea ne învață, însă, că nu există introvertiți sau extravertiți „puri”. Majoritatea dintre noi suntem ambiverți – oameni care combină caracteristicile celor două tipuri menționate de Jung, într-o mai mare sau mai mică proporție. Oricum am fi, în general, nu se poate argumenta că unul dintre tipurile de personalitate implică în mod concret o anumită productivitate la locul de muncă. Într-adevăr, productivitatea în sine depinde de mulți factori: inteligența, abilitatea, capacitatea de a se concentra asupra unei sarcini specifice, abilitățile de gestionare a timpului, starea fizică și emoțională. Cu toate acestea, există încă unele diferențe, dar care privesc modul în care oamenii își îndeplinesc sarcinile de serviciu.
Extravertiții au nevoie de stimuli externi pentru a obține energia de care au nevoie pentru a lucra: pauze de masă, minivacanțe, pauze de țigară, dialoguri pe diverse teme cu colegii etc. Introvertiții își iau energia și se concentrează cel mai bine atunci când sunt lăsați singuri, fără a fi deranjați. Dacă trebuie să comunice constant cu oamenii, atunci își vor pierde energia și vor arăta un nivel mai scăzut de productivitate.
Suntem departe de a afirma că extravertiții se înțeleg perfect între ei iar introvertiții sunt insule de singurătate ocolite de ceilalți. Se întâmplă ca înșiși extrovertiții, care sunt atât dezinvolți, să poată avea dificultăți de comunicare cu alți extrovertiți din serviciu, generând scandal. Să zicem, atunci când pierd ceva – fie că este vorba despre o piesă sau un dosar , ceașca de cafea sau propriul lor șir de gânduri – au tendința de a spune totul cu glas tare până când găsesc ceea ce caută. Astfel, extrovertiții invadează spațiul personal al tuturor celor din jurul lor, bolborosind cuvinte care par complet lipsite de sens în contextul muncii, deranjându-i pe toți : ”Unde dracului am pus…?” , ”A zis azi la horoscop că dau de belea…”, ”Era chiar cana aia primită de la soacră-mea!” În aceste cazuri, introvertitul poate sări în sus, spunând nervos: „Uită-te cu ochii, nu cu gura!” sau ceva asemănător. În cele din urmă, astfel de comentarii devin subtile (sau nu atât de subtile) indicii că într-un birou trebuie să existe reguli de conduită aprobate unanim – chiar și atunci când vine vorba de lucruri pierdute primite în dar de la mama-soacră.
Poate fi dificil, în asemenea cazuri, pentru introvertiți să se adapteze la atitudinea expansivă a extrovertiților. Imaginați-vă ce se întâmplă când un introvertit trebuie să lucreze singur și nu e lăsat să fie în elementul său. De obicei, extrovertiții nu invadează doar liniștea introvertitului, ei pot chiar încerca să-l priveze cu totul de acest privilegiu, ajungând până a-i umili prin atitudinea lor.. De exemplu, părinții extrovertiți îi obligă pe copiii introvertiți să iasă afară și să se joace cu alți copii fotbal, chiar dacă lor le place să construiască singuri un puzzle, iar șefii extrovertiți îi obligă pe subordonați introvertiți să participe la workshop-uri. ședințe sau alte activități extravertite: ”Popescule, iar n-ai nimic de spus? Toată lumea și-a spus părerea!” Vedem adesea manageri introvertiți lucrând în „celule” separate de colegi de paravane din sticlă, ele contribuie în principal la estomparea durerii de cap a introvertiților care au nevoie de spațiu personal pentru a gândi și analiza informațiile. Introvertiții, salariați sau manageri, au nevoie de a anumită detașare fizică pentru a lua decizii bune și clare. Ei nu doresc ca apelurile telefonice ale altora sau discuțiile dintre colegi să le invadeze spațiul personal.
Dar nu doar introvertiții suferă de pe urma acestor diferențe. Problema apare și atunci când un manager extravertit este recompensat cu un birou privat cu ușa care în mod normal se închide, rupându-l de toți ceilalți angajați. Un astfel de manager stabilește regula „ușii deschise”, îi face pe subalterni să se simtă stânjeniți dacă nu intră la o discuție și își petrece cea mai mare parte a zilei de lucru în afara biroului său, – uneori îl găsim dând buzna prin birouri, salutând pe toți, întrebând „ce mai faci?” ” dar soția, e bine?”, ”oare azi plouă?” făcând adesea alte treburi, nu doar cele ale lui, de birou, pentru că nu-și găsește locul.
Extrovertiții au mai multe șanse să dea instantaneu o soluție unei probleme. Introvertiții, pe de altă parte, se simt mai confortabili când iau decizii bine gândite. Nu le place să fie zoriți, repeziți și puși la colț doar fiindcă nu-s ca șeful iute ca piperul. Pentru extrovertiți, recunoașterea socială și sprijinul colegilor sunt deosebit de importante. Pentru introvertiți, acest lucru este, de asemenea, valoros, dacă există, dacă nu, nu vor suferi, ei își pot face treaba oricum, cu sau fără aprecieri și statui prea multe.
Ce fel de oameni preferați la locul de muncă – cei care vă sunt asemănători sau cei care nu sunt? Se poate presupune că, la fel ca majoritatea, aveți, inițial, un interes pentru oamenii care nu sunt ca voi, dar cu timpul înțelegeți că nu vă puteți obișnui cu diferențele acestea. Mai mult decât atât, odată ce atracția inițială dispare, s-ar putea să nu fiți dispuși să tolerați aceste diferențe, indiferent dacă aveți de-a face cu un șef, un subordonat sau un coleg. Și puteți chiar să cereți ca aceste diferențe să fie pur și simplu eliminate – desigur, dacă aveți suficient curaj pentru a face asta – și să spuneți: „Schimbă-te sau, dacă nu poți, pleacă în alt departament, nu pot lucra cu tine” sau , pur și simplu, să plecați în căutarea unui alt loc de muncă, dacă relația cu șeful ”scârțâie” și felul lui de a lucra cu subalternii nu-i pe placul tău. Credem întotdeauna că preferăm să avem de-a face cu oameni diferiți, dar, în realitate, puțini dintre noi sunt dispuși să suporte diferențele individuale la locul de muncă. În ciuda faptului că spunem: „fiecare cu a lui” – și credem sincer în acest lucru, ne opunem acelor oameni care arată o altă ”față” decât cea pe care credeam noi că o putem tolera cu ușurință.
Chiar dacă diferențele dintre noi sunt evidente, toți știm că echipele eficiente sunt alcătuite din diferite tipuri de oameni. Recunoașterea noastră într-una sau mai multe personalități-tip din tot felul de clasificări nu trebuie să ne facă să credem că avem o personalitate mai bună sau mai rea decât ceilalți, ci ne ajută să ne concentrăm asupra acelor caracteristici personale care pot avea impact pozitiv asupra sferei profesionale și ne direcționează în mod firesc către un job potrivit pentru noi. Astfel, o persoană cu un grad ridicat de extraversie, cunoscându-se mai bine, va opera cu brio folosindu-și propriile emoţii pozitive, o persoană stabilă emoţional va fi capabilă a-şi controla emoţiile față de colegi și a se concentra mai mult asupra lucrului, introvertitul va oferi cele mai bune soluții dacă i se va respecta spațiul și modul său de lucru, un mix care îi va menține pe toți într-o stare emoţională adecvată cu un singur scop: acela de a găsi o limbă comună pentru reușită.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
