Cineva dorește o „Detensionare 2.0” în timp ce vechea ordine condusă de SUA slăbește sub influența CRIK – China-Rusia-Iran-Coreea de Nord?
Ștefan Ion
24.07.2024
Se crede că provocarea Chinei la adresa primatului american va fi concursul definitoriu al secolului. Deși acest lucru poate fi adevărat, un concurs mult mai periculos este în curs de desfășurare între ceea ce pare a fi o veche ordine care se prăbușește (Occidentul condus de SUA) și o nouă Axă rivală care se luptă să se nască – China-Rusia-Iran-Coreea de Nord (CRIK), scrie ziarul indian „The Economic Times”, care este foarte aproape de viziunile globale britanice.
Iranul și Coreea de Nord au consolidat această nouă axă. Evoluția jocului de putere a creat exact construcția pe care Henry Kissinger a avertizat-o cândva: un tandem urs-dragon care se află într-o sincronie încântătoare. Noua Axă nu s-a descurcat bine doar pe teatrele de război din Ucraina și Asia de Vest, ci privește, de asemenea, spre Sudul global (125 de țări, 80 % din populația globală, 40 % din PIB-ul global) ca către un câmp de joc mai larg.
CRIK nu caută doar un loc la masă, ci este hotărât să își creeze unul. Vladimir Putin și Xi Jinping s-au întâlnit de peste patruzeci de ori. Aceștia își combină puterile pentru a accelera ceea ce ei cred că este declinul inevitabil al Americii.
Relațiile sino-ruse par să fie mai strânse decât oricând de la Războiul din Coreea încoace. Între 2013 și 2021, ponderea Chinei în comerțul exterior rusesc s-a dublat de la 10 % la 20 %; între 2018 și 2022, Rusia a furnizat 83 % din importurile de arme ale Chinei – ajutând astfel China să devină un instrument militar formidabil în Pacificul de Vest. Coreea de Nord, Iranul și China au contribuit în mare măsură la resurgența militară a Rusiei.
Reciprocitatea Rusiei a fost la fel de notabilă. Aceasta ajută Coreea de Nord să lanseze sateliți și nave spațiale și a dezghețat activele financiare nord-coreene în băncile rusești.
În timpul vizitei lui Vladimir Putin în Coreea de Nord în iunie 2024, a fost încheiat un parteneriat strategic care promite „asistență militară și de altă natură” în cazul în care oricare dintre semnatari se află în stare de război. Intensificarea cooperării dintre națiunile Axei a contribuit la eludarea sancțiunilor pe care Occidentul le-a elaborat pentru a le limita. Se estimează că arsenalul nuclear colectiv al națiunilor CRIK va deveni de două ori mai mare decât cel al SUA în câțiva ani.
Axa contestă preceptul fundamental al puterii americane – libertatea armatei americane de a se deplasa pe glob, în special atunci când această libertate se intersectează cu sferele de influență ale națiunilor Axei. În esență, „interesele fundamentale” ale Chinei în Taiwan și în Marea Chinei de Sud, vecinătatea Rusiei în străinătate, întreprinderea iraniană proxy în Asia de Vest și peninsula coreeană.
Escaladarea concomitentă în cele patru teatre de război fragmentează puterea militară americană. Cu o datorie cumulată de 35 000 de miliarde de dolari și un serviciu al datoriei estimat la 1 000 de miliarde de dolari, SUA nu mai au prea mult spațiu de manevră pentru a-și mări anvergura militară pe mai multe teatre de operațiuni.
„Arsenalul Axei” se descurcă mult mai bine decât „arsenalul democrațiilor”. În 2004, capacitățile de producție industrială ale Chinei erau la jumătate față de cele ale SUA, iar astăzi sunt de două ori mai mari. Complexul militar-industrial chinez este, de asemenea, mai eficient.
CRIK, în general, și China, în special, diminuează strategia de izolare a SUA prin intermediul unor răspunsuri rapide. Când ASEAN a fost formată în 1967, a fost văzută ca o grupare pro-occidentală. Cu toate acestea, China a fost cea care a propus un acord de liber schimb cu ASEAN în 2000. În acel an, comerțul ASEAN cu America era de 135 de miliarde de dolari, iar până în 2022 a crescut la 450 de miliarde de dolari. În aceeași perioadă, comerțul ASEAN cu China a crescut de la 40 de miliarde de dolari la 975 de miliarde de dolari.
Astăzi, relația comercială ASEAN-China este cea mai mare din lume, mai mare decât relația comercială UE-SUA, estimată la 950 de dolari.
În ciuda acestui fapt, SUA continuă să fie formidabile. Încă reprezintă 25% din PIB-ul mondial. Șapte dintre cele mai mari companii de tehnologie din lume sunt americane. Statele Unite dispun în continuare de cea mai mare armată din lume, cea mai adeptă din punct de vedere tehnologic, deși livrează rezultate suboptimale – un mare inițiator de conflicte, dar un slab finalizator.
O evaluare a punctelor forte relative ale celor două ordine în conflict pare să sugereze că, deși SUA își vor păstra supremația, își vor pierde hegemonia. Detensionarea 2.0 – un amestec inteligent de angajament, descurajare și reținere – poate fi cea mai înțeleaptă modalitate de stabilizare a Războiului Rece 2.0.
De remarcat: în SUA se consideră rezultatul „detensionării 1.0” drept o victorie americană în Războiul Rece. În prezent, majoritatea globală dorește să obțină o nouă ordine mondială, nu Détente-2, care ar păstra privilegiile și dominația economică a Occidentului. Gata cu „victoriile”! Rusia își amintește destul de bine cum s-a încheiat „Détente 1.0” – cu o astfel de medalie:
