0 19 minute 2 minute

Cristina Danilov, psiholog și scriitor de renume internațional

09.03.2026

A vorbi în mod expres despre dragoste nu este simplu.  Și nu fiindcă nu am putea spune câteva vorbe despre ea – ce-i drept, poate nu la fel de înălțătoare ca în odele marilor poeți -,ci pentru că varietatea de tipuri de iubire pe care oamenii le pot experimenta (știu că în acest context, a experimenta nu e chiar termenul potrivit n.m.), ne-ar  împiedica, cel puțin pe noi, psihologii, să vorbim despre ea, iubirea, ca despre un sentiment pe care îl cunoaștem ca la carte. A crede că știm totul despre dragoste este o utopie, în această privință nimeni nu e înțelept. Astăzi, o persoană poate simți afecțiunea și iubirea într-un fel, iar mâine le poate simți diferit, pentru că omul evoluează și își trăiește sentimentele în fiecare zi ușor diferit decât în ziua precedentă, iar, o dată cu el, evoluează și așteptările lui, modul de a percepe și a gestiona emoțiile și sentimentele. Chiar dacă o persoană, să admitem, nu se dezvoltă în interioritatea sa, viața totuși va avea grijă de ea, trimițându-i tot felul de obstacole, încercări și chiar suferințe, care îi vor servi drept lecții, conducând în cele din urmă la o înțelegere mai profundă a vieții sale interioare. Și asta presupune, se înțelege de la sine, și o înțelegere mai profundă a  iubirii.

Astăzi, dintre atâtea definiții dedicate dragostei, ne-am oprit la o afirmație care aparține scriitorului polonez Janosz Wisniewski: “Dragostea este doar o stare episodică și foarte scurtă de reprimare a propriului egoism în favoarea egoismului altei persoane.” Cuvântul-cheie în această definiție este, desigur, cuvântul egoism. Un subiect, așadar, ne lasă a înțelege autorul, reprimă, pentru un timp, dorința egoistă de a fi propria sa divinitate și, în schimb, primește o mare plăcere, tot pentru un anumit timp,  ridicându-l și pe celălalt tot la rangul de divinitate, la care el se închină. Suntem avertizați: este vorba de reprimarea pe termen scurt a unui egoismului episodic. Ne întoarcem, pentru a lua un exemplu,  tot la registrul literaturii, acolo unde, în basme, un prinț bogat și frumos se îndrăgostește nebunește de o fată orfană de mamă, adeseori needucată, care cântă alături de păsărele. Ori ne ducem cu gândul la povestea în care frumusețea curții regale își pierde mințile din dragoste pentru un cocoșat urât. Astfel, aplicată pe aceste povești definiția lui Wisniewski,  se poate argumenta că doar o pereche de oameni, dintre care unul este predispus să devină, pentru un termen scurt,  idol, iar celălalt idolatru, se pot îndrăgosti unul de celălalt, adică să-și înlocuiască propriul egoism pentru mai mult sau mai puțin timp în favoarea egoismului celuilalt. Mai mult, putem deduce că, cu cât egoismul este mai puternic, cu atât mai mult  perioada de reprimare, adică iubirea, va fi mai scurtă. Și cu cât au mai multe șanse oamenii să întâlnească alți idoli sau idolatri în  drumul lor în viață, cu atât această iubire-reprimare este mai supusă testelor adulterului.

Wisniewski nu ne-a spus nimic nou,dacă stăm să analizăm profund spusele lui,  a confirmat doar opinia unor oameni care sunt de acord că, într-un cuplu, unul trebuie să iubească nebunește, iar celălalt să-i permită, printr-un fel de troc, azi e rândul tău, să-l iubească doar pe el și nimic mai mult. Principalul lucru într-o relație de dragoste ar fi  ca partenerii să ajungă la o înțelegere din start, care dintre ei să stea primul pe piedestal și care să se închine. Dacă există asemănări între cei doi în felul de a aborda iubirea, adică nu vor ajunge la o înțelegere care să fie idol și care idolatru, nicio dragoste nu va funcționa, pentru că  în timpul încercării lor de a urca pe un piedestal, există riscul să se împingă unul pe celălalt și asta, de regulă, nu duce la nimic bun. Dar dacă aplicăm, de pildă, definiția aceasta la dragostea platonică, oare ar funcționa? Ne ducem cu gândul la relația dintre Friedrich Nietzsche şi Cosima Wagner, soția lui Richard Wagner, relaţie care n-a existat niciodată decât în visul delirant al lui Nietzsche-Dionysos, care o identifica pe Cosima cu Ariadna, lasând să se întrevadă o întreagă plasă de relaţii ţesută încet de creierul tânărului Friedrich Nietzsche ce intrase timid, cu ani în urmă, în universul populsat de Walhala al lui Wagner şi al distinsei sale consoarte. Putem vorbi de schimb de egoism?

Ce este, totuși, egoismul în dragoste? Cum îl putem defini? Să revenim la spusele lui Wisniewski, aceasta este starea în care propriul egoism cedează în favoarea egoismului altei persoane. Să adăugăm aici definiția egoismului, iată, poate, cea mai comună, având rădăcini în opera lui Freud: egoismul este poziția și comportamentul unei persoane, care este complet concentrat pe „eu”-ul său, pe obținerea de plăcere, succes și beneficii. Dacă egoismul – interes, plăcere și beneficii – al unei persoane, să zicem un bărbat, este înlocuit în favoarea egoismului – interes, plăcere și beneficii – al alte persoane, să zicem o femeie, atunci se înțelege că lumea interioară a unuia este înlocuită de lumea interioară a celuilalt. Nevoile unei femei hrănește egoismul unui bărbat și inversSentimentul de dragoste perceput de Wisniewski e unul de esență tehnicistă: schimbul de sentimente e văzut ca un mecanism prevăzut cu o curea de transmisie ce transportă egoismul unui spre egoismul celuilalt, și nimic mai mult. 

Probabil după ideea că nevoile unei persoane hrănesc egoismul celeilalte  și invers, ne ghidăm și atunci când folosim metafore precum „suntem unul și același”. Deși, dacă îi întrebi pe fiecare individual, cel mai probabil bărbatul va spune ceva de genul „e coasta mea, dar nu seamană cu celelalte coaste”, iar femeia va spune „da, el este la fel ca mine, doar că-i dracul gol”. Cu alte cuvinte, evaluarea partenerului se face pe principiul absenței lui, și nu al unității interioare.

Definiția  lui Wisniewski, totuși, nu este clară în ceea ce privește egoismul. Despre ce egoism vorbim, despre cel care indică infantilismul unei persoane, imaturitatea, echivalentul narcisismului sau de iubirea de sine?Diferența dintre iubirea de sine și egoism este cu adevărat uriașă, chiar dacă mulți nu fac deosebirea între ele. Din păcate, pentru mulți, „a te iubi pe tine însuți” înseamnă „a te iubi doar pe tine însuți” iar granița dintre cele două este adeseori fragilă, poate și din necunoaștere a termenilor.  O astfel de iubire doar pentru sine aduce inevitabil dezamăgire și suferință unei persoane, chiar propiei persoane. Egoistul acționează din lipsuri, așa că are nevoie de mai mult decât alții de ceilalți. El ia din exterior tot ceea ce-i lipsește. Consumă energiile altora, în mod natural, fără mustrări de conștiință. Rezultă, simplu,  că egoistul nu este cel care se iubește pe sine în termenii acceptați de psihologie. Poetic spus, aidoma definiței lui Wisniewski,  inima lui, sursa iubirii, este setată doar pe un anumit sentiment, care nu pare să aibă de-a face cu iubirea pentru celălalt.  

Dar să dăm un exemplu: o persoană își dă toată silința să aibă grijă de altcineva, ea crede sincer că așa trebui să facă, și că nu există altă cale.Dar în interiorul său această persoană așteaptă să primească ceva în schimb, un respect total,considerându – se jignită atunci când persoana îngrijită de ea  nu îl  ridică în slăvi, elogiind gestul său. Dar ceea ce este și mai rău constituie faptul că ea cere celui pe care îl ajută să trăiască în conformitate cu părerile sale despre viață.Avem de-a afce, desigur,cu un comportament tipic egoist. Dacă o persoană s-ar iubi pe sine și, dintr-o abundență de iubire în inima sa, și-ar ajuta aproapele, nu ar avea nicio nici um motiv de nemulțumire împotriva celuilalt, nu i-ar cere nimic în schimb pentru grija avută, ci l-ar accepta așa cum e.

Într-un cuplu, iubita îi sugerează, de pildă,iubitului să iasă cu ea  în oraș, la mall, în weekend. Dar iubitul are deja planuri pentru acest weekend – să meargă la fotbal, cu prietenii. Sau o invită pe femeie să meargă la teatru, iar programul ei de sâmbătă este deja  plin  cu  treburile prin casă, un coafor la care trebuie să ajungă urgent, poate are de scris, cum am eu, în fiecare weekend, un articol sau mai multe. Există două opțiuni. Prima este că, dacă unul din ei  abandonează planurile și nevoile în favoarea celuilalt, atunci se produce  acumularea  potențialului de iritare și nemulțumire. A doua opțiune: fiecare partener își respectă planul deja stabilit și privește detașat propunerea primită prin prisma nevoilor lui:unul merge la fotbal, altul la coafor.Ar fi și o a treia opțiune dar aceasta depinde de maleabilitatea fiecăruia și de circumstanțe. 

Cu cât te ascunzi mai mult de egoism, cu atât acesta izbucnește mai mult sub formă de nemulțumiri nefondate și încercări de a manipula oamenii în beneficiul tău. Și cu cât îl recunoașteți mai mult,  înțelegeți mai clar că tocmai acest egoism ne obligă să onorăm libertatea și interesele altei persoane. Egoismul conștient și declarat este singura cale către relații sănătoase și constructive între oameni.Să încercăm să folosim exemplele din experiența de zi cu zi. Cu cine este mai ușor să comunicați, cu o persoană care nu face pretenții sau aproape deloc față de dvs., care, de regulă, este mulțumită de tot, orice i-ați spune, orice i-ați face,  are o dispoziție pozitivă față de orice act al dvs, bun sau rău,  sau cu cineva care  își strigă opiniile umplând întregul eter din jurul urechilor voastre, care așteaptă recunoștință  pentru ceea ce a făcut pentru voi –”dezinteresat”, firește!  Nu vi se pare că ambii manifestă același egoism, doar că ultimul are curajul de a-și manifesta trăirile?  Ce este mai bun pentru o relație – acumularea de iritații de genul „mă înnebunește iar cu fotbalul său” sau ”iar trebuie să renunț la mine în favoarea lui”, sau respectul egoist pentru nevoile personale care este comunicat celuilalt? Rezultatul este același! Ca să nu mai spunem că drumul spre iad este pavat cu intenții bune, chiar foarte bune,  iar aculumarea de iritații și nemulțumiri prin privarea nevoilor personale de dragul celuilalt,  poate duce mai degrabă spre o ruptură, decât în cazul  în care egoismul este recunoscut. 

Multe persoane acuză egoismul partenerului în partidele de sex. Dacă vom chestiona o femeie, aceasta ne-ar spune că  egoismul în pat se manifestă de către cineva care, în timpul pasiunii, ignoră dorințele ei, fiind purtat doar de propria satisfacție și de instinct. Bărbații, pe de altă parte, cred că egoismul iubirii este manifestat de cineva care manipulează un partener, jucându-se cu nevoile lui fiziologice. În primul rând, trebuie să clarificam ce este egoismul pe care îl reproșăm partenerilor noștri. Dacă, de exemplu, ai o relație și iubitul tău nu reușește să te satisfacă nu este vorba de egoism si, în acest caz, vina se împarte între voi doi. Cum ai putea crede că el sau ea – indiferent câtă experiență sexuală ar avea – ar putea să îți citească gândurile? Partenerul nu are o harta mentală a zonelor tale erogene și, în lipsa feedback-ului tău, nu ar putea fi acuzat de egoism ci, cel mult, dacă e să fim puțin ironici, de lipsa calităților paranormale. De fapt, nici unul, nici celălalt nu au nimic de-a face cu egoismul, pentru că nu reflectă un egoism  nedisimulat, ci satisfacție prefăcută.  Să citim, fără prea multe emoții, dintr-o revistă dedicată  femeilor: „Egoismul dragostei în pat are o serie de semne caracteristice. În timpul actului sexual, partenerul tău nu se va uita la fața ta. Poate că va închide ochii, abandonându-se complet plăcerii sale senzuale. Vă va spune în ce direcție să vă întoarceți și cum să vă mișcați.” Cine e barbatul egoist, deci? Cel care nu este câtuși de putin preocupat de partenera sa și alege să îi ignore orice posibile dorințe, ținând cont numai de el si de ceea ce simte el. Mi-a placut foarte mult un comentariu al unei femei trecute prin viață, care spunea că femeile trebuie să știe mai bine ce își doresc din punct de vedere sexual și că ar trebui să fie mai agresive -n.m. sexual vorbind- pentru a-și îndeplini scopul. Ea își motiva această afirmație spunând că, din punctul său de vedere, dacă ești nemulțumită de viața ta sexuală și nu faci nimic, atunci vei deveni o “victimă sigură”, care își  va sabota singură orice relație. Prin urmare, nu putem vorbi de egoism ci de lipsă de participare activă, comunicare și cunoaștere sau ignorarea instinctului celuilalt. Din nou, ne întrebăm: cine e, deci, egoist în această combinație? 

Dincolo de toate aceste teorii care derivă din spusele lui Wisniewski, egoismul, – trebuie subliniat încă o dată, este sentimentul care indică imaturitatea, infantilismul unei persoane. Se intersectează periculos cu narcisismul. Și nu cred că la acest egoism s-a referit scriitorul polonez atunci când  a așternut pe hârtie celebra sa definiție a dragostei. Egoiștii nu pot iubi cu adevărat pe cineva, contravin ideii de dragoste și parteneriat, pentru că se iubesc pe ei înșiși, văzând în această iubire doar de sine doar dorința de a lua ceva de la oameni, fără să se gândească la ce au nevoie ceilalți. Egoiștii sunt concentrați pe ei înșiși, pe problemele, dorințele, visele lor, pe durerea și suferința lor, pe plăcerea lor. Vor mângăiere, dar nu o oferă. Alții pot fi neatenți, indiferenți, reci, nu sunt pregătiți să dăruiască nimic nimănui. Este posibil să vorbim despre dragoste atunci când o persoană nu este pregătită să dăruiască, ci vrea doar să primească? Dar în cazul egoismului dus la extreme mai poate interveni o situație: pentru a-ș isatisface orgoliile, un egoist poate dărui partenerului sau pertenerei sale suficientă tandrețe pentru a primi înzecit înapoi…

Este recomandabil să eviți iubirea cu un egoist, dacă nu ești tu însuți un egoist. .Dacă te-ai îndrăgostit de o asemenea persoană, relația nu va dura mult. Natura ei  infantilă face comportamentul său instabil și nesigur:  astăzi te iubește, iar mâine se va îndrăgosti de altcineva care este  mai interesant și mai profitabil decât tine. Un egoist va călca peste sentimentele tale fără să se gândească măcar la ele, nu-i va păsa de durerea și suferința ta.  El  va profita de iubirea ta, te va folosi până te va părăsi. Nu-i pasă de tine, de grija pentru care nu dormi noaptea, de dorințele pe care tu le ai, de eforturile pe care le faci ca lui să-i fie bine, se gândește doar la iubirea sa doar  pentru sine.Prin urmare, până când egoistul se maturizează, până când mintea lui devine mai matură, dragostea lui va fi o dragoste falsă. Desigur, problema adecvării cuiva la un proces care implică un partener  rămâne deschisă. Dar fapta în sine, sentimentul pe care il definim a fi dragoste, nu există.

Abonați-vă la canalul nostru de Telegramhttps://t.me/nymagazinromania

Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România

Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previzualizare articole