Cristina Danilov: Eroul
Cristina Danilov, psiholog și scriitor de renume internațional
01.06.2026
I-au rupt brațul și-o coastă în timpul luptei și vreo două săptămâni a stat în spital. Mi-a spus că înainte de incident nu era singur, ci cu un prieten. Era seară, se întorceau de la o petrecere, băuseră ceva mai mult. Pe drum le-au ieșit în cale niște tineri care, trecând pe lângă ei,le-au aruncat câteva vorbe nu prea plăcute, iar unul dintre ei l-a împins cu putere spre un zid . Prietenul a încercat să-l convingă să nu se implice într-o ceartă, dar victima i-a răspuns tăios: „Mi-au insultat mama, m-au lovit, dacă nu-i bat pe acești ciudați, or să se lege și de alții!” Ei bine, n-a stat pe gânduri, s-a repezit în luptă, dar prietenul lui a fugit. Desigur, a doua zi, cunoscuții l-au considerat pe prietenul său un laș, deoarece si-a abandonat amicul de pahar la necaz, iar el a fost considerat un adevărat erou.
La prima vedere, victima este un erou, iar cel care a fugit este un laș. La o privire mai atentă, cel care a fugit a dat dovadă de responsabilitate față de el însuși și a rămas nevătămat. Dacă ar fi telefonat și la poliție, atunci totul ar fi fost perfect și nimeni nu l-ar fi catalogat ca fiind laș. Victima, un fost coleg, cu care m-am întâlnit zilele trecute, în timp ce se îndrepta spre cabinetul de kinetoterapie, a concluzionat, cu simțul umorului: ”La urma urmei, nici mama, a cărei onoare voiam să o apăr, nu era prin preajmă! Orgoliul te face să nu mai judeci clar. Sau, poate curajul înnăscut, dar cu siguranță tu, ca psiholog, știi mai bine…Oricum, un laș n-am să fiu niciodată chiar dacă asta o să mă coste încă zece ședințe de kinetoterapie, adică vreo câteva lăzi de bere! ”
Suntem obișnuiți să vedem frica drept sinonimul lașității, ceea ce este o greșeală. Frica este o emoție pe care o ai în anumite circumstanțe. Lașitatea este o condiție a ființei, este o caracteristică a persoanei. Curajoșii simt frică, dar îndrăznesc să o înfrunte, provocându-și emoțiile, dominându-și temerile. Lașul nici măcar nu încearcă, nici măcar emoțiile nu le lasă să-l controleze, lăsându-se dominat de lașitate.
„Prefer să mor în picioare decât să trăiesc în genunchi”, sună o pompoasă declarație. În afară de a fi o replică bună pe scenă, a trăi, în conformitate cu spusa, nu ne-ar oferi altceva decât viața și doi genunchi învinețiți. Trebuie doar să avem în recuzită niște genunchiere robuste care să ne ajute să evităm calusurile și să mulțumim Creatorului pentru că ne-a permis să trăim mai aproape de pământ. A doua zi vom putea continua să trăim și să spunem povestea celui care a murit în picioare. Povestea eroului.
Dacă ai fost învățat încă din copilărie că a fi laș este rău, atunci trebuie să cauți ceva bun, util și necesar în lașitate, așa cum fac eu în acest articol, pentru a-ți forma propria atitudine față de el. Există o multitudine de situații când ai nevoie sau trebuie să fii laș. Până la urmă, de exemplu, dacă ești acuzat de lașitate pentru că nu vrei să sari de pe un pod în fluviu, deși alții au făcut-o, și nici nu știi să înoți, atunci este mai bine să-ți recunoști lașitatea decât să încerci o respingi, alegând să faci ceea ce ești chemat să faci. Încercați, de exemplu, să arătați un comportament curajos într-o situație în care toți cei care nu sunt de acord sunt puși la perete și împușcați, ce veți realiza? Moarte eroică? Lașitatea ne ajută, cel puțin în aceste situații, să supraviețuim. Dacă este adecvat sau nu, moral sau nu, este un alt subiect..Nu ai nevoie de un asemenea curaj. Există un comportament eficient și ineficient, unul duce la victorii , celălalt la înfrângeri . Și fie că un om este curajos sau laș, corect sau greșit, bun sau rău, din punctul de vedere al bucătăriei unei reușite, aceștia sunt factorii mai puțin importanți.
De exemplu, unii oameni nu pot manifesta îndrăzneală în situații de conflict și, având în vedere capacitățile lor mentale, nu ar trebui să facă acest lucru pentru a nu le agrava situația. Asta pentru că temperamentul lor nu le permite să fie ceea ce în mod ideal ar trebui să fie într-un conflict. E cazul fostului meu coleg care s-a aruncat în lupte fără să ia în considerare multe aspecte. Nu vor putea juca un rol nefiresc, nu vor putea răspunde la lovitură cu lovitură. Prin urmare, pentru a nu se distruge și a nu pierde mai mult timp în rolul unei persoane curajoase, arogante, puternice, chiar agresive, care nu li se potrivește, unora le este mai ușor să recurgă la diferite tipuri de trucuri și cu ajutorul lor își ating obiectivele. Prin urmare, dacă un psiholog a încercat să-i determine pe unii să facă față lașității, nu reușit întotdeauna, pentru că nu toată lumea poate fi curajoasă și se poate arunca, după cîteva ședințe de consiliere, în fluviu neștiind să înoate. Dar toată lumea poate deveni mai eficientă, de succes și mai practică găsind o cale adecvată pentru a-și dovedi curajul. Principalul lucru este să nu fii inactiv. Lașitatea, dacă tot recurgi la ea, trebuie completată de flexibilitatea minții pentru a nu pierde din cauza ei.
Trebuie să înțelegem că lașitatea și curajul sunt fețe diferite ale aceleiași monede. A fi curajos mereu și oriunde este, de asemenea, rău, putem avea parte de situații dramatice în acele momente în care un comportament îndrăzneț este inadecvat. Prin urmare, aici este mai mult despre evaluarea unei persoane cu privire la cutare sau cutare amenințare, pericol, risc și nu despre modelul de comportament. Pur și simplu, a fi îndrăzneț, fără a ține cont de factorii externi și de capacitățile cuiva, înseamnă a fi imprudent. Astfel, se dovedește că o extremă îi obligă pe oameni să se teamă de tot, iar cealaltă, să nu se teamă de nimic, ceea ce poate duce la un risc complet nejustificat și la pierdere. În consecință, o persoană care să evalueze riscurile și, cel mai important, să-și controleze starea poate da dovadă de lașitate sau curaj și, în timp, să beneficieze de rezultatele deciziilor sale. Dar asta din punctul de vedere al rațiunii. Dar, din punctul de vedere al emoțiilor și sentimentelor, după care ne ghidăm cei mai mulți dintre noi în majoritatea cazurilor, comportamentul uman este mai puțin controlat și deliberat. În cele mai multe cazuri, este bazat pe obiceiuri formate de-a lungul anilor. Uneori vedem că o persoană nu este cu adevărat un laș, ci se opune, pur și simplu, pentru că odată a fost obișnuit să se comporte așa cum se comportă lașii, obișnuit să-i fie frică, deși nu are de ce să se teamă, obișnuit să se retragă,deși poate să-și apere bine interesele în anumite situații. Cu alte cuvinte, unii oameni nu se înțeleg suficient de bine și de aceea au probleme cu aceeași lașitate, sau cu curaj , dacă îl au nechibzuit.
Prin urmare, totul depinde de modul în care s-a dezvoltat o persoană, de modul în care alți oameni l-au tratat, în special de cei apropiați, de ce i-au permis acestuia să facă și la ce a fost limitat, dacă a suferit sau nu violență în relațiile cu cei apropiați . Viața nu-i distruge neapărat pe oamenii lași, ei pot învăța cum să trăiască în anumite condiții, când abilitățile lor sunt limitate, când nu pot lupta cu anumite forțe. Acolo a cedat, aici a cedat, a fugit de asta, nu s-a deranjat, aici și-a sacrificat interesele, doar pentru a nu escalada situația – așa se comportă lașul . Nu este un luptător din fire, pentru că nu și-a dezvoltat abilitățile de luptător, caracterul său este temperat și nu posedă calitățile necesare în luptă. Mai exact, posedă calitățile unui luptător, fiindcă omul e în esență un luptător, dar ele sunt suprimate în el. Deci, omul trăiește așa cum știe, așa cum este obișnuit să trăiască, preferând fuga în locul luptei și concesionarea perseverenței. Prin natura sa, el nu se consideră un laș, viața lui s-a dezvoltat, pur si simplu, în așa fel încât, pur si simplu, nu poate face față agresivității, nici fizic, nici moral.
De altfel, toți oamenii pot da dovadă de lașitate în anumite situații, așa cum am spus. Nimeni nu poate fi puternic și curajos întotdeauna și oriunde, este imposibil. Uneori trebuie și chiar ai nevoie să fii astfel, pentru a evita niște consecințe negative sau pentru a obține ceva, pentru a reuși ceva. De exemplu, dorind să urce pe scară carierei, o persoană ajunge să se poată adapta cerințelor unui superior, oricât de ridicole ar fi ele, și să nu intre în conflict cu el. Preferă să fie laș atunci când nu se opune ca ceilalți salariați cerințelor deplașate ale șefului pentru că doar astfel își poate atinge scopul: acela de a deveni, la rândul său, un șef. Este conștient că doar abordând un asemenea comportament va obține evoluția pe scara carierei, unui asemenea ins nu-i poți cere să ia atitudine când i se cere imposibilul, pentru că nu o va face niciodată. Și dacă va trebui să taie în carne vie la locul de muncă, printre angajați, o va face, va prinde curaj, e conștient că dacă nu va fi el acela, va fi altul, altul care îi va deveni rival. Aici este necesar să înțelegem că o persoană aderă întotdeauna la un model de comportament, în cele mai multe cazuri, acel comportament care îi permite să obțină ceva sau să evite ceva. El cercetează granițele capacităților sale, limitează ceea ce este periculos, cu ajutorul unuia sau al altui model de comportament. De obicei, veți spune , acesta este un model egoist de comportament și dacă un astfel de comportament arogant, agresiv, asertiv îi permite să-și atingă obiectivele, atunci, în mod firesc, se va comporta, în mod constant, astfel până când ceva sau cineva îl oprește, făcându-l să înțeleagă că nu totul în această viața poate fi obținut exact așa, prin lașitate.
De cele mai multe ori, agresivitatea, nedreptatea și cruzimea oamenilor fac o persoană lașă. Mai rar, acest lucru este influențat de boli, atunci când o persoană simte slăbiciunea fizică și spirituală și, prin urmare, preferă să nu intre în necazuri și să nu se dea peste cap, realizând că gestul său îl va costa scump. Și, de asemenea, sugestiile pot face un laș dintr-o persoană – acesta este ceea ce numim ”spălare a creierului”, când, de exemplu, puteți intimida o persoană cu niște povești de groază, să zicem, de natură religioasă, și astfel să ajungă să se teamă de pedeapsa divină pentru anumite lucruri sau acțiuni pe care le face. Astfel, o persoană poate deveni lașă fără a întâmpina violență reală împotriva sa, ci doar imaginându-și aceasta.
În exemplele noastre, vorbim despre un comportament laș, la care o persoană recurge forțat. Acest lucru se datorează, în cele mai multe cazuri, faptului că majoritatea încercărilor sale de a fi îndrăzneț, curajos și proactiv s-au încheiat cu eșec. Dacă în viața unei persoane a existat multă violență, durere, suferință, din cauza cărora a simțit în mod constant frică, dacă o persoană nu are un nucleu interior puternic bazat pe stimă de sine, dacă aceste persoane au avut ocazia să observe că un comportament curajos le duc la moarte sau la probleme foarte grave, atunci la ce curaj ne putem aștepta de la ele?
Situațiile care apar spontan permit să luăm decizii îndrăznețe și să realizăm acțiuni puternice sau , din contră, să avem reticență, iar aceste decizii nu conduc întotdeauna spre un anumit model de comportament. De aceea, unii oameni primesc experiențe de viață care le permit să fie îndrăzneți, curajoși, proactivi și încrezători în sine, în timp ce în altele sunt nevoiți să devină lași și să acționeze din postura de persoană slabă. Pentru a judeca toate aceste decizii, trebuie să înțelegem contextul. Întotdeauna el face diferența.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
