Globalismul caută să distrugă statul-națiune
Daniel George
27.05.2026
Oamenii încep să înțeleagă: cei care conduc în numele lor lucrează de mult timp pentru a elimina statul-națiune, se arată într-un articol publicat de Zero Hedge.
Articolul este semnat „Tyler Durden”, personajul violent jucat de Brad Pitt în filmul Fight Club, film care vorbește despre tentativa corporatistului (Edward Norton) de a se elibera din chingile corporatismului prin participarea la lupte „norules”.
Organizația Națiunilor Unite (ONU) nu este un teren neutru, în care guvernele naționale să își discute diferențele; este o construcție guvernamentală menită să înlocuiască guvernele naționale. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) nu este un organism internațional menit să coordoneze răspunsuri complexe la urgențele sanitare globale; este o instituție învestită cu o vastă putere și autoritate pentru a urmări și reglementa fiecare om de pe planetă. Banca Reglementelor Internaționale(BIR), Banca Mondială (BM) și Fondul Monetar Internațional (FMI) nu există pentru a extinde liberul schimb, a deschide piețele și a ajuta națiunile în curs de dezvoltare; ele există pentru a centraliza controlul asupra tuturor tranzacțiilor economice din lume.
Asaltul legilor „noului acord verde” din Canada, Statele Unite, Regatul Unit, Uniunea Europeană, Australia și Noua Zeelandă nu are nicio legătură cu conservarea mediului sau „salvarea planetei”; ele fac parte dintr-o inițiativă mai amplă a ONU de a urmări așa-numita „amprentă de carbon” a fiecărei persoane pentru a monitoriza, impozita și reglementa toată activitatea umană. Politica ONU privind „reparațiile climatice” nu are nicio legătură cu „justiția” sau „știința”; există pentru a justifica redistribuirea bogăției de la națiunile occidentale către națiunile non-occidentale sub pretextul „dreptului internațional”.
Mesajul repetat până la saturație
Mesajul pe care îl tot auzim este tare și clar: Națiunile fac lucruri rele. Organizațiile internaționale fac lucruri bune.
Războiul retoric împotriva „naționalismului” nu a început pentru că oamenii care sunt mândri de națiunile lor au devenit în mod magic naziști; oamenii care sunt mândri de națiunile lor sunt numiți „naziști”, astfel încât cei care ne conduc să poată demoniza statul-națiune. Dacă te uiți înapoi, pe ziare și eseuri academice dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial, „naționalism” și „patriotism” sunt folosite interschimbabil. După cel de-al Doilea Război Mondial, există o ruptură lingvistică evidentă. „Patriotismul”, în cea mai mare parte, supraviețuiește ca o virtute civică acceptabilă Cum altfel pot guvernele să trimită oameni în luptă dacă nu există patrioți?. „Naționalismul” este însă folosit din ce în ce mai mult de-a lungul deceniilor ca termen peiorativ, legat de fascism — ca și cum însăși conceptul organizatoric al unui stat-națiune ar fi inerent autoritar și antidemocratic.
Absurditatea campaniei anti-naționaliste
O analiză mai atentă a acestei campanii anti-naționaliste îi dezvăluie absurditatea. De ce o republică constituțională cu democrație reprezentativă ar fi „fascistă” la nivel național, dar „democratică” atunci când este organizată la nivel internațional? De ce liderul executiv al unei națiuni precum Germania, Franța sau Statele Unite ar fi mai „autoritar” decât secretarul general al ONU sau președintele Comisiei Europene? De ce un organism de conducere internațional ar fi considerat mai „democratic” decât un oraș, o regiune sau o națiune de oameni care se guvernează singuri? De ce ar trebui președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să fie considerată „liderul reprezentativ” al Europei, când poporul european nu a votat niciodată pentru ea să-i „reprezinte”?
ONU are 193 de ambasadori ai statelor membre, reprezentând aproximativ 8,3 miliarde de oameni. De ce ar trebui considerată o adunare parlamentară atât de minusculă „democratică” sau „reprezentativă”? În cel mai bun caz, folosește aparența „democrației” pentru a justifica impunerea voinței sale autoritare asupra întregii umanități. Fie că este vorba de un dictator sau de 193 de dictatori care lucrează concertat – atunci când umanitatea este obligată să respecte edictele conducătorilor, nu contează dacă aceste edicte provin de la un organism național sau internațional.
Drepturile și libertățile naturale nu devin mai naturale pentru că 193 de persoane din New York spun acest lucru. Libertățile date de Dumnezeu există în ciuda existenței guvernului, nu datorită guvernului. Cu cât mai mulți oameni asupra cărora un guvern își revendică jurisdicția, cu atât este mai puțin probabil ca drepturile naturale ale unei singure persoane să fie respectate și protejate. Atunci când un cetățean nu își poate privi „reprezentantul” în față, „reprezentantul” său este mult mai puțin preocupat de încălcarea libertăților naturale ale acelui cetățean.
Marile minciuni expun adevărata intenție a internaționalismului: internaționaliștii construiesc un imperiu global. Acest imperiu este autoritar (el cere conformitate globală în detrimentul libertății personale) și totalitar (deoarece necesită o subordonare completă față de un guvern global centralizat și dictatorial). Nu este nimic „democratic” sau „reprezentativ” în acest sistem internațional de guvernare. Acest sistem nu are niciun interes în protejarea drepturilor și libertăților unui individ. Nu are niciun interes în respectarea suveranității unei națiuni. Va permite ca atât indivizii, cât și națiunile, să fie violate în numele „păcii globale”.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
