
Bogdan Alexandru Duca, analist politic
08.03.2025
Uniunea Europeană caută soluții alternative după divorțul tot mai evident din SUA. Președintele Comisiei Europene, ignorată la Washington, a vizitat, într-o delegație lărgită, India în încercarea consolidării unui parteneriat dintre cele două puteri regionale.
Ursula von der Leyen și primul ministru indian, Narendra Modi au anunțat o serie de proiecte care sunt menite să apropie mai mult India de UE. Între acestea, va fi un tratat de liber schimb, ce urmează a fi semnat până la sfârșitul acestui an, anunță Economic Times.
Însă miza principală este militară: un parteneriat de apărare și securitate între cele două țări, similar cu cele semnate de UE cu Japonia și Coreea de Sud. Comisia europeană a semnat un acord de liber schimb și cu Mercosur, blocul comercial al statelor din America latină.
Practic strategia Bruxellesului este în acest moment, diversificarea relațiilor, astfel încât costurile divorțului de SUA să fie cât mai bine amortizate. Iar India poate acoperi multe din nevoile Europei, inclusiv cele de ordin militar.
Companiile indiene ar putea ajuta la reînarmarea UE, prin fabricarea de muniție, fiind cunoscute prin calitate și capacitate mare de producție. Recordul atins de acestea a fost producția a 100 de mii de obuze pe lună, în timpul scurtului război dintre India și Pakistan.
UE se găsește acum într-o situație dificilă: izolată de Rusia și de China, UE se confruntă cu răcirea drastică a relațiilor cu Statele Unite. De aceea are nevoie de noi parteneri puternici. India a ocupat cam 2% din totalul comerțului UE până în acest moment, în ciuda posibilităților uriașe ale pieței sud-asiatice, fiind al nouălea partener economic ca importanță.
Plini de zâmbete în fotografiile către presă, oficialii de la Bruxelles și-au ascuns destul de bine disperarea de a accepta decizia SUA: de acum sunt pe cont propriu.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com