Cristina Danilov: Iluzia fericirii
31.08.2026
”Avem nevoie să ne definim clar sensul vieții pentru un singur motiv – pentru a nu muri spiritual. Dacă nu este clar ce scop țintești într-un anumit timp, a-ți duce zilele mai departe, confuz, fără perspectivă, devine complet insuportabil. De aici apar și deviațiile, tulburările,vertijul emoțional, gândul negru, viața ta va fi permanent în derivă ca un fulg în vânt, oricât de multă greutate simbolică are, prin natura ei divină.” Sunt cuvintele regretatei doamne profesor dr. Mariana Caluschi, mentorul meu, de care mi-am amintit astăzi, când o cunoștință mi-a mărturisit că, de la o vreme, nu mai găsește nici un sens vieții.
Fericirea este ,adeseori, un fruct putred. Fiindcă produsul este putred, nu ne este niciodată arătat în întregime de vânzător, astfel că ne vom grăbi imediat să îl cumpărăm, așa cum este. Cu toate acestea, se știe că, dacă ni se arată doar partea ei cea frumoasă, imaginația noastră însăși va completa tot ceea ce este necesar pentru a-i crea o formă ideală. Afișul publicitar ne arată doar o mică parte a modelului – ochii migdalați, sprâncenele frumos arcuite, piciorul lung și subțire – restul frumuseții îl inventăm noi înșine, fiecare cu imaginația noastră. Diferiții reprezentanți ai lui Dumnezeu pe pământ trebuie doar să spună că El ne iubește și imediat simțim harul care coboară ușor asupra noastră. Aidoma e și în politică. Nu mai contează ce promisiuni se fac, principalul este că electoratul, în urma lor, își imaginează fericirea, bunăstarea și laptele care va curge printre șanțurile din mămăligă, după alegeri.
Acesta este produsul numit „fericire”, aceasta găsim, adeseori, dacă desfacem produsul cumpărat la repezeală din pungă. Dezamăgire totală, ar spune mulți. Visele nu devin întotdeauna realitate, imaginile idilice nu prind viață, iar imposibilul rămâne imposibil. În general, am spune, fericirea pare o înșelătorie globală. Ne-am fript de o mie de ori și totul în zadar, mereu dăm vina pe destin: ca aricii, ne înțepăm unii pe alții la înghesuială, dar continuăm să dăm vina pe cactus.
Iluzia fericirii este totul, totul se bazează, în viață, pe ea. O statistică ne-ar putea arăta: vrem să fim fericiți în dragoste, vrem o familie fericită, vrem o carieră în care să fim fericiți, o vacanță sau casă în care să trăim fericirea. Dacă o persoană decide să-și facă rău , de pildă, nu este pentru că a pierdut „sensul” vieții, ci doar pentru că nu mai crede în posibilitatea fericirii sale. Da, va spune despre „sens” celor din jur,- viața nu are sens, dragostea nu are sens, dimineața nu are sens, eforturile mele nu au sens, dar se va gândi la faptul că nu există fericire și, implicit, fiindcă nu există ea, nu există nicio perspectivă de viitor. Pe scurt, este timpul să învățăm să spunem adevărul: nu „sensul vieții” este cel care ne îngrijorează, ci dacă mai putem fi fericiți vreodată. Ori de câte ori vorbim despre „sens”, vorbim, de fapt, despre „fericire”.
Sunt multe momente în viața noastră când ne simțim fericiți satisfăcându-ne cele mai simple nevoi. Să luăm, de exemplu, o persoană care suferă de foame, pur și simplu, nu poate suporta, se gândește doar la hrană, îi este atât de foame că este gata să dea orice pentru o gură de mâncare. Să ne imaginăm că îi oferim un bol cu supă. În timp ce mănâncă, potolindu-și foamea, se va simți ca fiind cea mai fericită persoană din lume. Fericirea va veni la ea în acest moment și va simți întreaga valoare a acestui sentiment. Poate chiar va avea lacrimi pe obraz. Sentimentul va trece rapid, de îndată ce foamea se potolește, mintea sa va fi ocupată de alte gânduri, alte dorințe asociate cu alte nevoi ale sale. Tot ceea ce numim a fi fericire în viața noastră, care este legat de nevoile noastre, va fi efemer, nu ne vom putea bucura de ea pentru totdeauna. Dragostea pe care o consideram eternă, prietenia, confortul, toate acestea se pot termina într-o zi și fericirea poate pieri odată cu ele. Dar, sunt multe astfel de momente când fericirea este cu noi, în noi, în viața fiecărei persoane. Ele trebuie apreciate, amintite, observate cu un ochi atent. Atunci putem descoperi că lucrurile mici aduc la fel de multă fericire ca și marile succese. Singura diferență este timpul în care te vei simți fericit.
Dar este această fericire pe care o găsim uneori în lucruri mici, sensul vieții de care vorbeam? Ne vom rezuma astăzi la un răspuns pe care a încercat, pe baza cercetărilor, să-l ofere psihologul american Martin Seligman, analizat amănunțit și în lucrarea sa „Homo Prospectus”. El spune că oamenii, datorită structurii creierului lor, pur și simplu nu au capacitatea de a trăi intens fericirea în momentul prezent. Cel mai important scop al creierului este să analizeze și să planifice viitorul, prin urmare tendința noastră este de a conferi fericirii, atunci când o trăim, un sens în viitor.
Martin Seligman a făcut o declarație revoluționară : omul, conform naturii, nu este doar inteligent, ci și predispus la planificare constantă. El a susținut că posibilitatea de a-și proiecta viitorul este baza unei vieți fericite și de succes. Chiar și memoria îi este oferită omului, astfel încât să poată prezice evenimente viitoare pe baza experienței trecutului. La fel și cu emoțiile: ele înseamnă nu doar un răspuns la acele momente care se întâmplă sau s-au întâmplat, ci acționează ca un ghid pentru evenimentele care urmează să se întâmple. Pentru a înțelege ce a spus Seligman, să luăm un exemplu: șeful v-a invitat la o petrecere organizată de companie cu doar două zile înainte de eveniment. Iar dumneavoastră v-ați făcut deja planuri cu familia, doriți să plecați la munte, la schi. Care ar fi emoțiile într-o astfel de situație? Sunteți indignați că nu ați fost invitat în avans? Vă e teamă că v-ați putea supăra familia cu o asemenea veste? Sunteți nesiguri și vă simțiți inconfortabil să refuzați invitația șefului? Sau sperați ca astfel, participând alături de colegi, veți evita scandalurile nedorite cu soția? Sentimentele și gândurile despre această situație sunt cele care vor determina alegerea dumneavoastră. Dacă vă e frică de furia șefului și vreți să scăpați de rutina de acasă, veți fi de acord să mergeți la eveniment. Dacă vreți să fiți cu soția, veți refuza oferta. Indiferent ce vă determină să faceți o alegere, indiferent de alegerea dumneavoastră, singurul lucru important este că prezentul duce la o analiză analitică a propriului viitor. La acest fapt se referea Seligman când vorbea despre incapacitatea creierului nostru de a trăi fericirea în prezent. Fericirea e o călătorie, nu o destinație. Omul e făcut pentru supraviețuire, iar fericirea e o rampă de lansare pentru perspectivele noastre de viitor. Sunt fericit că iubesc, o sa-mi întemeiez o familie. Sunt fericit că am luat nota maximă, voi putea lua o bursă.Sunt fericit că azi e soare, voi merge la cumpărături.
Cu siguranță, mulți știu povestea celor doi șoareci care au căzut într-o găleată cu lapte. Unul dintre ei s-a resemnat imediat cu soarta, că nu va putea ieși din găleată niciodată și s-a înecat. Al doilea s-a agitat dând disperat din lăbuțe, laptele s-a îngroșat, s-a transformat în unt, iar el s-a eliberat, salvându-și viața. În viață putem întâlni, din perspectiva poveștii, două tipuri de oameni: unii sunt ca cel de- al doilea șoarece, activi în situația de eșec, în timp ce alții renunță rapid la luptă, se simt neputincioși și cad în disperare. Pentru a înțelege de ce cineva în situații dificile luptă până la sfârșit și cineva nici măcar nu căuta să ia măsuri, Martin Seligman ne-a explicat folosind conceptul de „neputință învățată”, un studiu fără de care nu am fi înțeles niciodată patogeneza depresiei, dar nici ceea ce presupune lipsa de sens a vieții .
Există multe exemple când oamenii se confruntă cu neputința învățată. De pildă, o persoană nu mai dorește o relație pentru că cea anterioară a eșuat și a avut experiența neputinței, o femeie nu poate ieși dintr-o relație abuzivă – i se pare imposibil. Un copil nu mai dorește să-și continue studiile pentru că profesorul l-a abuzat fizic de fiecare dată când a greșit. Mama și-a umilit fiica ori de câte ori lua cuvântul la întâlnirile cu prietenele ei, fiica, ajunsă azi adult, refuză să mai comunice în public. Sunt doar câteva exemple. Toate tehnicile dezvoltate după studiile lui Seligman vizează un singur lucru – creșterea semnificativă a stimei de sine a subiectului. Da, ne asigură Seligman, rețeta este extrem de simplă: dacă îi dai unei persoane sarcini în urma cărora începe să se gândească la el mai mult decât este obișnuit să o facă, stima de sine se schimbă. El devine mai optimist, activ, deschis și responsabil social. Datorită acestui fapt, interesul lui pentru viitor se mărește , relațiile cu ceilalți oameni se îmbunătățesc, își regăsește speranța, nevoia de a-și împlini visele și dorințele, iar stima de sine crește considerabil.
Omul – și acum nu există absolut nicio îndoială în acest sens – este aparatul viu cel mai ușor de manipulat. El poate fi cu ușurință nu doar intimidat, ci, după cum vedem, poate fi făcut fericit. Seligman e încrezător, asta se poate, avem rețeta. Trebuie doar să știi unde este butonul acela neprețuit pe care să apeși când el se află în situație de criză. Dar exact același rezultat poate fi obținut cu ajutorul religiei, veți spune, indiferent de care e ea, credința este anestezicul ideal pentru suferința noastră: viitorul promite a fi unul luminos, viața este plină de sens, iar cu ceilalți oameni, dacă mărturisesc același rit religios, oricând se poate ajunge la un acord care generează fericire. În general, succesul psihoterapiei religioase este un lucru care a fost probat de-a lungul secolelor, nu? Dar aceasta nu este deloc psihoterapie, ci un efect placebo: religia joacă același rol pentru mulți ca și training-ul lui Martin Seligman.
După câte știm, doi autori trezesc, mai ales printre amatori de cărți motivaționale, un interes deosebit față de experimentele lor. Teoria condiționării operante a lui Burkhus Skinner devine întotdeauna un motiv pentru discuții aprinse și întrebări despre esența ei, teoria neputinței învățate a lui Martin Seligman face pe oricine să se gândească la propria viață . Într-o măsură sau alta, sentimentul de neputință , precum și sentimentul de incertitudine, este familiar tuturor și depinde de atât de mulți factori, prin urmare, multe dintre tehnicile lui Seligman găsesc un răspuns amar în practică. Teoria optimismului lui Seligman nu dă întotdeauna rezultate, cum ne-am fi așteptat. Cel puțin, teoria lui poate să arate calea către aceste schimbări, dar nu asigură garantat și succesul.
Seligman este, totuși, unul dintre psihologii care au dat o definiție cât mai clară speranței. Poate ca în această definiție, pe care o găsim util a o reaminti aici, stă și secretul descoperirii perspectivei noastre de viață. El spune că speranța constă în capacitatea intelectuală de a găsi explicații temporare și specifice pentru toate evenimentele rele din viața noastră. Când se confruntă cu eșecul, o persoană plină de speranță îl consideră a fi unic: „Am divorțat, lucrurile nu mai funcționau între noi și fiecare a avut partea lui de vină. Sunt convins că voi găsi o parteneră mult mai potrivită. ”Dacă explicațiile pentru evenimentele rele sunt mai constante și ocupă spații și compartimente mai largi, nu mai este loc de speranță: „Am divorțat. Nu sunt în stare să-mi întemeiez o familie. Nu sunt bun de nimic.Niciodată nu am fost bun de ceva. Îmi merit soarta” O astfel de persoană devine deprimată. Iar depresia este legată de prăbușirea speranțelor: o persoană simte că speranța l-a părăsit, iar iluzia fericirii dispare. Astfel, va spune ea, ”viața nu mai are sens”. Gândirea devine părtinitoare, vederile asupra vieții devin limitate, orbește și nu vede lumina de la capătul tunelului,pur și simplu, pentru că drumul pe care ar trebui să meargă nu se potrivește cu viziunea sa asupra lumii. De aici și moartea spirituală de care vorbea doamna profesor Mariana Caluschi.
Înțelegând în ce constă de fapt fericirea, ținând cont, totuși, de teoriile lui Seligman, am putea sugera, pornind de la teoriile sale, să urmăm o cale mai directă: când dorim fericire, să avem în vedere circumstanțele, locul și timpul prezent al ființei noastre. Nu întotdeauna fericirea e ceea ce persistam noi a crede că e, ea poate să ni se prezinte în viață sub forme diverse și exprimări diverse. Când nu mai avem o perspectivă asupra viitorului, e mai mult ca sigur că avem o părere deformată despre ideea de fericire, că am evoluat între timp și imaginea ei, așa cum ne-am construit-o cândva, nu mai corespunde necesităților noastre prezente. Ea devine fructul acela putred de care spuneam. Chiar dacă am primi pe tavă acea fericire, vom rămâne la fel de nefericiți, ea nu va mai rezona cu noi și nu ne va oferi niciodată o perspectivă. Pentru că, în fiecare timp al vieții, avem alte așteptări, altă imagine despre fericire. Și, desigur, pentru a face asta, trebuie să nu ne mințim pe noi, să avem curajul de a ne reconecta la noi înșine. Desigur, uneori, nu este ușor. Dar acesta este singurul lucru care, credem, ar putea funcționa cu adevărat. Adică, poate că, prin adevăr, printr-o cunoaștere mai bună a prezentului, a ceea ce suntem aici și acum, încercarea noastră va avea un sens. Chiar sensul vieții.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Abonați-vă la canalul nostru de YouTube: New York Magazin România
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
