Doftana- închisoarea comuniștilor din România
Bogdan Duca, analist politic
09.05.2024
Învățăm, vedem filme, spectacole de teatru, despre rezistența anticomunistă, ”sfinții închisorilor”, despre Jilava, Sighet, „fenomenul Pitești”. La fel, mai mult sau mai puțin solemn, ne aducem aminte de victimele revoluției sau de cele ale mineriadelor.
Cu greu, își face loc în conștiința colectivă și memoria victimelor Holocaustului din România.
În același timp, o uitare grea tinde să se așeze peste eroii epocii comuniste, condamnați ei înșiși la „damnatio memoriae”, odată cu tot regimul comunist.
De aceea nu este nici o mirare că închisoarea Doftana, după ce a fost veritabil centru de pelerinaj în perioada comunistă, a ajuns acum o ruină și este ignorată- pare-se cu voință- de către autoritățile de acum. Suferințele celor de la Doftana nu sunt ”compatibile” cu standardele ideologice după care trebuie să se înțeleagă istoria de acum.
Închisoarea Doftana (aflată în localitatea Telega) din județul Prahova, a fost una din primele închisori ale României moderne, după ce statul român a adoptat sistemul penal modern și a renunțat la pedepsirea condamnaților în ocne sau în exiluri mânăstirești.
Însă istoria Doftanei se leagă de istoria mișcării comuniste din România, toți liderii importanți ai comunismului românesc, făcându-și stagii de „școală” între zidurile penitenciarului.
Atât Ceaușescu cât și Gheorghiu-Dej au petrecut ani buni din viață ca deținuți la Doftana. Dar alături de ei s-au regăsit majoritatea liderilor comuniști.
De aceea, o dată cu instaurarea regimului comunist, Doftana a devenit din închisoare, monument reper. Zidurile penitenciarului au devenit un element legitimator pentru comuniștii români.
Pe de o parte, comuniștii români se legitimau prin invocarea Doftanei în fața propriului lor popor: suferința lor îi transformase într-un fel de actori ”legitimi” ai istoriei României și justifica venirea lor la putere.
Pe de altă parte, Doftana a fost și un argument anti-sovietic al comuniștilor români. În fața Moscovei, care pretindea controlul cât mai mare asupra întregii mișcări comuniste internaționale, invocarea Doftanei era un factor de legitimare. Comuniștii trecuți prin celulele de la Doftana au putut pretinde o întâietate în fața comuniștilor veniți de la Moscova.
Aceste două teme au fost puternic folosite atât de către Gheorghiu Dej cât și de către Nicolae Ceaușescu.
Poate că cei cu o vârstă mai înaintată își aduc aminte de ”șlagărul” revoluționar ”Privesc din Doftana”, un cântec menit să sublinieze imaginea și memoria martirilor comuniști.
Autorul versurilor a fost chiar unul din foștii deținuți, un comunist român de origine bulgară, Teodor Rudenko (ajuns șef de secție a CC a PMR și ambasador al României în China maoistă) iar melodia a fost inspirată dintr-o melodie populară rusească.
”Privesc din Doftana prin gratii de fier,
Departe în zare un petic de cer,
E cerul sub care închisă și ea,
se mistuie-n chinuri tovarășa mea”.
Tovarășa invocată în versuri este un personaj real: Ivanka Rudenko, sora unui alt lider comunist, Petre Gheorghe. Ivanka a fost decorată în 1971, pentru meritele sale în lupta comunistă.
De altfel, „tovarășele” de viață ale liderilor comuniști închiși la Doftana aveau un rol important inclusiv în păstrarea legăturilor dintre aceștia și organizațiile aflate în clandestinitate.
Dar și pentru întărirea moralului liderilor comuniști închiși, uneori sfidând nu doar legile statului, ci și legile și mai categorice, ale organizațiilor de partid, tovarășele erau capabile de…sacrificii.
Nicolae și Elena Ceaușescu au primit o singură dată o ”sancțiune” de partid pentru că, scos din închisoare pentru a fi dus la stomatolog, Nicolae a mituit jandarmii însoțitori și a petrecut cu Elena o după-amiază fierbinte într-o casă conspirativă.
Tot Elena Ceaușescu era cea care organiza vizite la Doftana și pentru familile altor lideri comuniști închiși. Memorialistica mai consemnează cum ”Ionel” Iliescu, cel care avea mai apoi să le decidă execuția de la Târgoviște, era dus de Elena Ceaușescu la Doftana pentru a își vizita tatăl, liderul comunist Alexandru Iliescu.
„Puternici şi tineri şi plini de avânt,
Cerut-am noi muncă şi-un loc pe pământ,
Dar nu ne lăsară ciocoii pe noi
Şi-n lupta cea grea am căzut amândoi.”
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
