Daniel George
03.07.2024
Deciziile administrației americane referitoare la conflictul dintre Rusia și Ucraina sunt decizii unilaterale, luate fără consultarea congresmanilor sau senatorilor, și care nu aduc nimic bun pentru SUA – afirmă un specialist în economie.
Am avut minunata plăcere să-l intervievez recent pe prietenul meu Chris Martenson de la Peak Prosperity, scrie influencerul Quoth The Raven, deținătorul blogului QTR’s Fringe Finance, în publicația ZeroHedge.
Martenson, PhD (Duke), MBA (Cornell) este cercetător economic și viitorolog specializat pe teme de energie, și resurse și fondator al PeakProsperity.com.
De asemenea, Chris Martenson a fost unul dintre primii care au tras un semnal de alarmă despre Covid în SUA, în timp ce mass-media (și restul națiunii) nu și-a dat seama încă de ceea ce este evident.
În interviul audio de 75 de minute, cei doi au discutat o gamă largă de subiecte, inclusiv potențialul celui de-al treilea război mondial, criza imigrației, starea economiei din SUA, reacția națiunii americane la Covid. Au fost abordate, peste timp, și evenimentele din 11 septembrie 2001, când au fost atacate Turnurile Gemene din World Trade Center, New York.
Chris are îngrijorări semnificative cu privire la escaladarea războiului Rusia – Ucraina, din cauza mașinii de război americane care ia decizii unilaterale.
Deci, iată evenimentul care mă deranjează cel mai mult în acest moment. Acum o lună, am auzit că Ucraina a folosit unele dintre primele capacități cu rază lungă de acțiune pentru a ataca sistemul radar de detectare timpurie nucleară din Rusia. Una dintre ele, nu? – a întrebat el, retoric.
Câteva săptămâni mai târziu, o a doua. În regulă. Crezi că cineva, care ascultă asta acum, crede cu adevărat că am votat pe cineva care a luat decizia de a viza acele lucruri?, a mai întrebat Chris Martenson.
Apoi a continuat.
Nu au consultat nici un congresman sau senator. Nu este implicată nici o contribuție prezidențială. Cineva, undeva în statul profund, a spus, știți ce, hai să orbim Rusia, să o năucim pe partea de atacuri nucleare și să sperăm în ce este mai bun. Sau ce? Nu știu care este planul lor, dar îl putem simți cu toții – că avem o mașină scăpată de sub control, care ia decizii care nu au nimic de-a face cu ceea ce este mai bine pentru tine sau pentru mine sau pentru oricine altcineva, a afirmat Martenson.
Citiți interviul integral și ascultați înregistrarea audio aici.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com