0 4 minute 6 luni

Daniel George

31.08.2025

Date inedite de la US Open, dosarul anulării alegerilor din România, summitul de la Tianjin, dar și prezența unor oficialități la festivalul românesc de pe Broadway – iată câteva subiecte dezbătute de jurnaliștii Marius Ghilezan, gazda podcastului, și Grigore Culian, fondator/editor New York Magazin – nymagazin.com, nymagazin.ro.

Reproducem un pasaj din cadrul convorbirii.

Marius Ghilezan: Te rog să ne povestești despre parangheliile pe care Ambasada României le va face în Washinton, în New York, unde va veni Oana Țoiu, cu ONU, cu nu știu ce…

Grigore Culian: Așa cum se știe, pe Broadway, începând din anul 2001, este organizat un festival românesc cu sponsorizare venită din România în mare parte. Plus ce se înasează pentru chioșcurile cu diferite produse care plătesc o chirie de 500 de dolari pentru ca în ziua respectivă să își vândă mărfurile acolo. Un fel street fast, cum se spune în engleză, un festival de stradă, care este foarte bine organizat. Există o scenă, vin artiști din România, soliști vocali, dansuri populare. Într-adevăr este o expunere foarte bună. De obicei acest eveniment românesc se petrecea undeva la începutul lunii mai. La prima ediție, în 2001, a fost prezent chiar Regele Mihai, Dumnezeu să-l odihnească, împreună cu familia regală. A fost Ilie Năstase, o parte din gimnastele românce. România a adus ce a avut mai bun. Din diferite motive, în anumiți ani nu s-a mai organizat festivalul. Acum au găsit finanțare la Guvernul României, exact într-o perioadă în care tovarășa Oana Țoiu, întâmplător sau nu, vine la sesiunea anuală a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Ce s-au gândit ei, ăștia de la Guvern? Hai să dăm bani acolo, că se duce și ministrul de Externe, că vine și ambasadorul, iau ei credite pentru această acțiune.

Marius Ghilezan: Credite de încredere…

Grigore Culian: Absolut, absolut. Credite de imagine, nici măcar de încredere. Se vor urca pe scenă, cu siguranță, și le vor spune românilor care vor feni la festivalul de pe Broadway, în inima Manhattan-ului, vor spune “dragi români, am organizat acest festival pentru dumneavoastră, un festival care să îi unească pe românii din toate colțurile lumii și ca să se știe că România este o forță mondială!”.

Vizionați integral podcastul: Guvernul Bolojan finanțează Festivalul românilor de pe Brodway, în plină austeritate

Abonați-vă la canalul nostru de Telegramhttps://t.me/nymagazinromania

Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România

Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previzualizare articole