0 3 minute 5 luni

Bogdan Alexandru Duca, analist politic

01.07.2024

China anunță oficial: se confruntă cu un cyber-război rece.  Ministerul chinez al Securității Statului, a atras oficial, duminică, 30 iunie, atenția, că ”anumite țări” monitorizează cu scop de spionaj China.

Conform Ministerului Securității de la Beijing, citat de Global Times, în ultimii ani, servicii de informații străine au avut mai multe acțiuni de spionaj contra Chinei, pe mare, pământ, aer și din spațiu, prin intermediul sateliților de informații, dar și zboruri aeriene de recunoaștere și monitorizarea oceanelor.

Însă aceste operațiuni, mai ales cele ale sateliților spion, nu ar fi atât de eficiente dacă anumiți cetățeni chinezi care folosesc intens internetul (conceptul în engleză fiind acela de ”netizen”), nu ar fi oferit, din bună credință sau neștiință, informații ”de la sol”, care să permită sateliților spioni să identifice zonele de interes militar sau strategic.

Aceasta, spune serviciul de securitate chinez, s-a făcut mai ales la solicitarea unor site-uri de a cere informații pentru a își îmbunătății hărțile online, cu informații mai detaliate.

De asemenea, anumiți ”netizens”, din diverse dorințe copilărești sau hobby-uri, și-au făcut o pasiune în a identifica și a anunța pe internet informații cu conținut sensibil, sau chiar secret de stat, cu caracter strategic și militar.

De asemenea, serviciul de securitate chinez anunță că au fost și recrutați cetățeni chinezi pentru a ajuta la instalarea unor aparate de detecție în aeroporturi, porturi și baze militare. Aceste device-uri, conectate la sateliți spion, transmit în timp real informații ce pot afecta securitatea națională a Chinei.

De aceea, autoritățile de securitate chineze îndeamnă cetățenii Chinei la o mai mare vigilență  și prudență în a își da check in, mai ales în zone cu obiective militare sau strategice. De asemenea, autoritățile îndeamnă pe cetățenii chinezi să evite discuții pe forumurile online pe teme militare. De asemenea, li se recomandă să evite să fotografieze și să uploadeze fotografii cu caracter militar.

De asemenea, atunci când întâlnesc persoane suspecte, care cer informații ce vizează sfera de apărare și de securitate, sau cer ajutorul pentru a instala diverse sisteme de monitorizare, cetățenii chinezi sunt îndemnați să contacteze serviciul de securitate.

Abonați-vă la canalul nostru de Telegramhttps://t.me/nymagazinromania

Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România

Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previzualizare articole