0 5 minute 3 luni

Daniel George

27.06.2024

Regulamentele de fotbal generează uneori situații stranii, în care ambele adversare aflate pe teren urmăresc să obțină același scor, pentru a accede în fazele superioare ale competiției în care evoluează. Iar Euro 2024 nu face excepție.
A rămas în memoria microbiștilor partida Germania – Austria, de la Campionatul Mondial din 1982. Atunci, o victorie a Germaniei la un gol diferență califica ambele echipe din faza grupelor. Orice alt rezultat făcea ca una dintre cele două echipe să plece acasă, în favoarea Algeriei, care avea să meargă mai departe. Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru nemți, în huiduielile spectatorilor algerieni, prezenți în tribune.
E de acuzat o astfel de situație, o putem numi „blat”, expresie care definește un aranjament în fotbal? Da și nu. De obicei, „blat” este atunci când una dintre echipe nu își apără corect șansele, se lasă bătută pentru un avantaj material. În aceste cazuri, cele două combatante refuză practic să lupte în mod sportiv, dar tocmai ca să își apere șansele de a ajunge mai sus în ierarhie. E și greu de dat un verdict: a fost sau nu o înțelegere tacită?
Așa au stat lucrurile la meciul România – Slovacia de la Euro 2024. Mulți se așteptau la un scor egal, convenabil ambelor echipe. Unii susțin și acum că „s-a căzut la pace” pentru scorul de 1-1. Subiectul este încă dezbătut în presa internațională. Felul cum s-a desfășurat meciul contrazice această teorie. Abia pe final putem vorbi de câteva minute de non-combat. Când deja se știa că la celălalt meci din grupă, Belgia – Ucraina, scorul este 0-0, românii și slovacii au părut că devin mai precauți și nu s-au mai avântat în atac, fiecare echipă temându-se să nu primească un gol care ar fi dat-o afară de la Euro. După fluierul final, am asistat la scene rar văzute la fotbal. Ambele echipe se bucurau alături de suporterii lor, nimeni nu era supărat. De obicei, la finele meciului, perdanții părăsesc arena triști. De data asta, nu a existat niciun perdant. Și România și Slovacia ajunseseră în optimi.
O oră mai târziu, a început un nou meci „ciudat”: Portugalia – Georgia. Portughezii erau deja calificați, dar nu știau cu cine vor juca în sferturile de finală. La acest Campionat European, nu se trage la sorți. Partidele din fazele superioare sunt stabilite conform unui „țintar”. Cele din sferturi – în funcție de locurile ocupate în grupe. Astfel, dacă învingeau Georgia, portughezii ar fi jucat cu Olanda. În cazul în care pierdeau, ar fi avut un adversar mai ușor – Slovenia. Le convenea să mănânce bătaie! Și Georgia a câștigat meciul cu 2-0. S-a lăsat Portugalia învinsă? Nu putem spune sigur, dar pe teren Ronaldo & comp. nu au lăsat impresia că intenționează să înscrie vreun gol. A avut Georgia vreo vină? Nicidecum. Kvaratskhelia și coechipierii lui au făcut ce trebuia să facă – au luptat pentru victorie și au obținut o calificare nesperată. După ce fusese învinsă de Turcia și făcuse egal cu Cehia, Georgia părea o victimă sigură în fața Portugaliei, cea mai puternică echipă din Grupa F. Dar iată că regulamentul (sau evoluția ei excelentă?) a dus-o în sferturi.

Abonați-vă la canalul nostru de Telegramhttps://t.me/nymagazinromania

Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România

Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previzualizare articole