0 3 minute 3 luni

Teodor Ionescu

12,09.2024

Germania se pregătește de alegeri și cum ucrainenii nu votează la alegerile germane, guvernul de la Berlin începe să își regândească poziția față de conflictul din Ucraina.

În 2025 sunt programate alegerile federale din Germania, iar situația este departe de a fi una favorabilă social democraților conduși de canceralul Scholz.  Este așteptată o victorie a creștin democraților, care vor reveni astfel la putere după 4 ani de zile, dar, ce este mai grav pentru social democrați, există riscul real ca aceștia să ajungă pe locul al 3 lea în alegeri.

De asemenea sondajele de opinie arată că majoritatea zdrobitoare a germanilor sunt nemulțumiți de guvernul Scholz, dar și că partidele radicale, Alternative fur Deutschland (AfD) și Bundnis Sahrha Wagenknecht (BSW), de la extrema dreaptă, respectiv extrema stângă, cresc în popularitate tocmai solicitând reducerea sau chiar încetarea ajutorului german pentru Ucraina, conform unui articol publicat în presa britanică.

De aceea, Olaf Scholz începe să își nuanțeze discursul legat de Ucraina și de rezolvarea conflictului de acolo. Părăsind radicalismul în declarații ce caracterizează de obicei pe liderii din statele NATO, Scholz a declarat într-un interviu pentru postul de televiziune ZDF că negocierile sunt din ce în ce mai necesare și nu se poate face pacea fără Rusia.

Comentariile lui Scholz au venit după o întâlnire  la Frankfurt, cu președintele ucrainean, unde, conform declarației comune, cele două părți au discutat despre „eforturi comune pentru a obține o pace justă și durabilă pentru Ucraina”.

Cu toate acestea, conform analiștilor britanici citați de The Spectator, declarațiile de presă emise după întâlnire au fost vagi în informații, dar cu referiri la pașii necesari pentru începerea negocierilor de pace.

Diverse surse indică că și Ucraina dorește începerea unor negocieri de pace în care va trebui invitată și Rusia (conform ale unor declarații ale președintelui Zelenski din iulie) înainte de alegerile prezidențiale din Statele Unite. De altfel, nu se poate vorbi de negocieri fără Federația Rusă.

Există o frică reală la Kiev că o posibilă realegere a lui Donald Trump la Casa Albă va întrerupe sau va reduce semnificativ asistența militară și economică acordată de Statele Unite Ucrainei. 

Abonați-vă la canalul nostru de Telegramhttps://t.me/nymagazinromania

Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România

Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previzualizare articole