Războiul nu dă rezultate. Regândirea abordării SUA față de problema nucleară a Iranului
Daniel George
25.06.2025
Anunțul guvernului Statelor Unite privind atacul asupra a trei situri nucleare iraniene a adăugat un alt factor de accelerare volatil la un peisaj deja combustibil din Orientul Mijlociu. Pe măsură ce tensiunile dintre Iran și Israel mocnesc de-a lungul lunilor de ciocniri prin intermediari și războaie din umbră, această ultimă schimbare – rostită printr-un discurs al președintelui american Donald Trump pe 21 iunie – a adus regiunea cu un pas mai aproape de o confruntare totală, scrie Imran Khalid în site-ul CGTN.com.
Deși prezentate ca fiind liniștitoare pentru aliații regionali, astfel de acțiuni riscă să legitimeze forța în detrimentul diplomației și să creeze un precedent periculos. Avertismentul dur al lui Trump – care promite atacuri viitoare „mult mai mari” dacă Iranul „nu alege pacea” – reflectă o retorică familiară și periculoasă: coerciția militară este un substitut pentru diplomație.
În urma incidentului, Teheranul și-a emis condamnările previzibile, acuzând Statele Unite de agresiune și promițând represalii „la momentul și locul pe care le va alege”. Capitalele regionale, de la Bagdad la Beirut, se pregătesc pentru consecințe – nu doar în retorică, ci și sub formă de rachete și înmormântări.
Această spirală spre escaladare nu este nici nouă, nici inevitabilă. Însă acest lucru este accelerat de revenirea maximalismului militar la Washington. Acum este clar că administrația Trump consideră problema nucleară iraniană nu ca pe o provocare diplomatică ce trebuie dezamorsată prin negocieri răbdătoare, ci ca pe o pârghie strategică ce trebuie acționată – în mod repetat – în detrimentul stabilității regionale.
Logica din spatele atacurilor asupra siturilor nucleare din Iran este înrădăcinată în presupuneri eronate: că astfel de atacuri pot întârzia semnificativ progresul nuclear al Iranului; că administrația iraniană poate fi obligată să se supună prin puterea de foc americană; și că SUA poate controla strict consecințele oricărei astfel de manopere. Istoria recentă, de la Irak la Libia, arată că aceste presupuneri dau adesea rezultate destabilizatoare.
Problema nucleară a Iranului nu se referă doar la nivelurile de îmbogățire sau la accesul la AIEA. Este o dispută politică modelată de decenii de neîncredere, temeri legate de schimbarea regimului, sancțiuni și rivalități regionale. Abordarea unei astfel de probleme complexenu necesită bombe de tip „bunker destroyer”, ci un dialog susținut, susținut de un consens internațional.
Aliații Washingtonului din Europa – în special Franța și Germania – trebuie să reziste tentației de a urma orbește exemplul SUA. Aceștia au o obligație morală și strategică de a reactiva canalele care odinioară au ținut sub control această criză. În mod similar, puterile în ascensiune precum China și India, cu mizele lor tot mai mari în securitatea Asiei de Vest, trebuie să facă parte din soluție – nu să fie observatori pasivi ai militarismului occidental.
China, care a jucat un rol cheie în JCPOA (Joint Comprehensive Plan of Action) inițial și a intermediat recent o apropiere dintre Iran și Arabia Saudită, și-a demonstrat deja credibilitatea diplomatică. Cu legături energetice și economice profunde în întreaga regiune și un angajament de lungă durată față de o soluționare pașnică, Beijingul este bine poziționat pentru a facilita un dialog reînnoit – fie prin intermediul ONU, fie pe platformele regionale. China, în conformitate cu Inițiativa sa de Securitate Globală, a pledat în mod constant pentru soluționarea pașnică a disputelor nucleare și respectarea principiilor suveranității și neamestecului.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
