Orgolii lirice
George Dimitriu, publicist
14.01.2026
Se spune că orgoliile din lumea artistică sunt cele mai mari, însă mie nu-mi plac clasificările, deși omul judecă cu predilecție prin comparație. Conform DEX, orgoliul este definit ca „părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială”.
Am avut ocazia de a intra în contact cu zeci de literați și m-am convins că, din păcate, trufia remodelează caractere aparent puternice, care până la urmă se dovedesc a fi din lut. Scopul inițial al acestor oameni, acela de a-și folosi talentul pentru încântarea și emoționarea cititorilor, s-a topit – precum ceara unei lumânări – sub focul interior al suficienței. Au ajuns astfel să nu mai poată accepta discuții constructive, ci doar osanale, iar încercarea de a critica aceste „distinse personalități” este echivalentă cu sinuciderea literară.
De fapt, mai există critică literară veritabilă în România? Întrebarea este justificată de apartenența la deceniul protecționismului, al expandării expresiei politically correct sprea acoperi orice falsă impresie de nedreptate. Rețelele sociale au contribuit din plin la asta, regula de bază, stabilită tacit, fiind aceea de se lăsa folosite doar pentru adresarea de mulțumiri sau laudatio.
S-a ajuns astfel ca anumitor primate literare, certate până și cu gramatica, să le fie umflate meritele de către grupurile în care s-au insinuat sau de interesele cărora li s-au subordonat. Mai mult chiar, au fost primite în organizații aparent respectabile, ceea ce le-a făcut să se creadă nu talentate, ci de-a dreptul geniale. Dacă ai încerca să le însămânțezi orice urmă de îndoială în acest sens, te-ar face una cu pământul:
– Cum adică nu-ți place creația mea? N-are valoare? Cine ești tu să-ți permiți o astfel de afirmație?
– Sunt doar un cititor avizat.
– Pleacă, domnule, d-aici! Ești un nimeni.
– Și cu greșelile gramaticale cum ramâne?
– Nu sunt greșeli. Așa am vrut eu să scriu. Ăsta-i stilul meu, ce nu înțelegi?
Chiar dacă nu încerc să mă erijez în exeget, nu-mi trebuiesc ochelari pentru a recunoaște nonvaloarea. Sigur că aceste potențiale personaje și-ar putea dovedi ușor „valoarea”, dacă aroganța le-ar da o învoire, prin prezentarea unei liste cu revistele și antologiile în care au publicat ori cu premiile pe care le-au obținut.
Ajungem astfel, vrând-nevrând, la alte probleme spinoase. În ceea ce privește publicațiile așa-zise „de cultură”, destule s-ar lăsa încadrate de către greșelile ortografice și gramaticale sau de lipsa valorii materialelor conținute mai degrabă în categoria „Subcultură”. Interesele obscure ori parti-pris-urile n-au micșorat câtuși de puțin aroganța conducătorilor lor. Dimpotrivă.
Despre antologii, numai de bine! Majoritatea sunt doar niște afaceri, ceea ce aruncă o lumină chioară, precum a lămpilor cu gaz de odinioară, asupra valorii lor.
Concursuri anunțate cu surle și trâmbițe pot fi asemeni suratelor lor de mai sus, cu care merg deseori la braț spre a umple buzunare orgolioase.
În atare condiții, n-ar trebui să ne mai mire diminuarea numărului consumatorilor de literatură. Încercarea orgolioșilor lirici de a-i considera pe aceștia insensibili, ușor de păcălit și de mulțumit este, până la urmă, aroganța supremă!
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
