Bloomberg: Din Marea Britanie până în Polonia, Europa devine continentul neguvernabil
Daniel George
25.09.2025
Liderii Europei se luptă să guverneze din cauza bugetelor tensionate, a administrării glaciale și a opoziției energice din partea extremelor politice, scrie Bloomberg.
Prim-ministrul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron s-ar putea să se chinuie cel mai mult, dar colegii de la Haga la Varșovia și de la Berlin la Madrid sunt cu toții în aceeași barcă, conducând țări din ce în ce mai inguvernabile.
O mare parte a continentului este acum afectată de o combinație pernicioasă de bugete tensionate, administrație glacială, fragmentare parlamentară, opoziție energică din partea extremelor politice și discordie care se revarsă adesea pe străzi. În Franța, sindicatele își propun să aducă țara într-un impas în semn de protest față de eforturile de reducere a cheltuielilor publice.
Neputința în funcție devine norma, o situație dificilă devenită cu atât mai îngrijorătoare de soluția neortodoxă a președintelui Donald Trump la blocajul de la Washington, constând în multiple ordine executive care testează constrângerile constituționale ale SUA.
Pentru guvernele europene care se agață de un centru în scădere, pretenția de a continua lucrurile ca de obicei lasă loc unei recunoașteri implicite că o anumită paralizie și tulburări sunt probabil aici pentru a rămâne.
Franța este cel mai viu exemplu de instabilitate politică și impas. Al cincilea prim-ministru în doi ani, Sebastien Lecornu, va trebui să facă concesii reale stângii pentru a adopta un buget și a-și păstra puterea. Cu mai puțin de doi ani de condus pentru președinția rănită a lui Macron, partidul Adunarea Națională are toată încrederea în sine a unei mișcări politice care simte că i-a venit aproape momentul.
Între timp, în Marea Britanie, Starmer se luptă grav. Autoritatea pe care a deținut-o inițial după ce a câștigat o majoritate parlamentară covârșitoare anul trecut s-a evaporat din cauza unui buget prost primit, a fluctuațiilor pieței și a demisiilor forțate ale unor aliați cheie. Cu reapariția îngrijorărilor legate de inflație, a Partidului Laburist de guvernământ, aflat în revoltă deschisă și în urma celei mai mari demonstrații de extremă dreaptă din istoria Marii Britanii din centrul Londrei, Partidul Reformist populist, condus de NigelFarage, conduce sondajele și impulsionează impulsul politic.
Comparativ cu Marea Britanie și Franța, Germania are o povară a datoriei mult mai mică. Însă coaliția cancelarului Friedrich Merz, formată după o victorie electorală discretă din februarie, care l-a obligat să reînnoiască alianța partidului său cu social-democrații, prezintă deja fisuri.
În Spania, coaliția condusă de socialiști a premierului Pedro Sanchez s-a agățat de putere doar printr-o alianță controversată cu separatiștii catalani. Portugalia vecină a trecut cu greu de trei alegeri în tot atâția ani.
Printre cele mai mari țări din Europa, Italia ar putea părea o excepție, Giorgia Melonidevenind recent premierul cu cea mai lungă funcție de la plecarea lui Silvio Berlusconi în 2011. Chiar și așa, are mâinile legate de cerințele concurente ale coaliției sale, o povară uriașă a datoriilor și un sistem politic constrâns de două camere parlamentare la fel de puternice. De asemenea, se poate spune că pericolul inerent al instabilității a generat disciplină în cadrul alianței sale.
În alte părți ale Europei, impasul politic abundă. Prim-ministrul din Olanda, Dick Schoof,a supraviețuit unui vot de încredere la sfârșitul lunii august, dar se confruntă cu alegeri anticipate luna viitoare.
Belgia a avut nevoie de mai mult de jumătate de an după propriul vot național pentru a instala o coaliție în ianuarie, o îmbunătățire față de așteptarea de 500 de zile necesară ultima dată.
Îndreptându-se spre est, al doilea an al lui Donald Tusk ca premier în Polonia a fost deraiat de victoria șocantă a unui outsider naționalist în calitate de președinte, care acum poate respinge încercările de a reduce unul dintre cele mai mari deficite bugetare ale UE, deoarece majoritatea guvernului nu este suficient de mare.
România iese din cea mai gravă criză politică de la prăbușirea comunismului, după ce un candidat marginal a ieșit anul trecut din obscuritate pentru a câștiga primul tur al scrutinului prezidențial, pe fondul suspiciunilor de sprijin rusesc.
În timp ce politicienii se pregătesc pentru o reuniune la nivel regional la începutul lunii octombrie a Comunității Politice Europene, mulți pot cel puțin să se bucure de faptul că au ceva timp. Cele mai mari țări au mai mult de un an până la alegerile generale, iar Marea Britanie și Germania ar putea avea timp până în 2029, dacă guvernele lor pot rezista. Dar liderii lor seamănă din ce în ce mai mult cu suveranii constituționali, prezidând ceremonia, dar lipsiți de capacitatea de a conduce.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
