Perspectivă din Franța: Canada, Regatul Unit, Statele Unite – o autopsie a eșecului multiculturalismului
Bogdan Alexandru Duca, analist politic
20.07.2026
Mințile mari au proclamat fără încetare apariția unei lumi noi. Facem un bilanț al previziunilor lor. Ce rămâne din multiculturalism, născut în urma mișcării pentru drepturile civile de acum cincizeci de ani? ridică problema Le Journal du Dimanche.
Printre eșecurile politice și filozofice majore ale ultimelor decenii, multiculturalismul trebuie inclus acum. Nu în sensul pluralismului empiric care animă societățile, ci ca ideologie care a profețit depășirea statului-națiune în favoarea unui agregat de enclave culturale fără norme comune sau o cultură unificatoare. Născută la mijlocul secolului trecut în urma mișcării pentru drepturile civile, concepută ca un contrapunct la un asimilaționism considerat prea îngust, această doctrină a devenit politica de facto a anglosferei și a unei bune părți a Occidentului.
Canada este, fără îndoială, țara care a făcut cel mai mult pentru a oficializa multiculturalismul. Filosoful Charles Taylor pune bazele intelectuale pentru aceasta postulând că recunoașterea identităților minoritare constituie un drept fundamental. În acest context, Pierre Elliott Trudeau, pe atunci prim-ministru al Canadei, a declarat că „toți cei care locuiesc în Canada fac acum parte dintr-un grup minoritar”, iar fiul său Justin a declarat ulterior în New York Times că țara a constituit „primul stat post-național”.
Democrația fără sentiment național devine imposibilă. Deși puține țări au mers atât de departe din punct de vedere retoric, trebuie să admitem că majoritatea națiunilor occidentale au urmat aceeași cale prin liberalizarea politicilor lor de imigrație, deconstruirea propriilor simboluri naționale și implementarea politicilor de acțiune afirmativă. Acest amestec exploziv duce acum la o dezintegrare a cetățeniei, sub influența unor particularisme din ce în ce mai asertive, cărora nu le mai sunt exprimate cererile de integrare.
Privind retrospectiv, se pare că arhitecții multiculturalismului au considerat probabil de bună aderarea automată la valorile occidentale a unor populații uneori foarte îndepărtate de tradiția iudeo-creștină.
Clientelism politic
În Canada, de exemplu, mai mulți membri ai parlamentului sunt suspectați că și-au folosit pozițiile pentru a promova interesele unor puteri străine, precum India sau China. Lipsa integrării favorizează și clientelismul politic, întrucât problemele internaționale, precum recunoașterea Palestinei sau secesiunea provinciei indiene Khalistan, domină tot mai mult politica locală, în detrimentul interesului național. De aceea redescoperim că democrația, fără sentiment național, devine imposibilă.
În Regatul Unit, bandele pakistaneze care au agresat ssexual mii de fete britanice au fost mult timp protejate împotriva urmăririi penale de teama să nu distrugă mitul diversității. Abia ani mai târziu a ieșit la iveală adevărul.
În Statele Unite, frauda masivă comisă de cetățenii somalezi în statul Minnesota, folosind asociații și afaceri false pentru a deturna sute de milioane de dolari în fonduri federale, a șocat publicul din aceleași motive. În timp ce narațiunea multiculturalismului pașnic presupune integrarea automată în valorile occidentale și identificarea cu comunitatea cetățenilor, un număr tot mai mare de cazuri de abuz demonstrează că acest lucru nu este un dat. Aceste numeroase evenimente formează principalul motor al reacției acum globale împotriva imigrației în masă, care s-a intensificat în mod constant din 2015.
Prin urmare, trăim o perioadă ciudată, cea a unui „multiculturalism zombi”. Toate aceste excese au demonstrat definitiv empiric că ideea pe care s-a construit multiculturalismul, rezumată prin sloganul „diversitatea este forța noastră”, este falsă. O națiune nu poate supraviețui fără fundamente comune și este, dimpotrivă, o puternică bază morală, culturală și normativă care permite exprimarea armonioasă a diferențelor.
Discreditat de realitate
În timp ce Franța a reușit să reziste unora dintre aceste tendințe mortale datorită ADN-ului său republican, care susține cu fermitate o cetățenie indivizibilă, ea nu este nicidecum imună. Comunismul, radicalizarea islamistă și nesiguranța acum omniprezentă resping toate mitul „identității fericite”, o atitudine lipsită de griji care a subminat bazele contractului social în Franța.
Discreditat de realitate, declarat mort de centriști precum Angela Merkel și David Cameron încă din anii 2010, multiculturalismul nu este totuși mai puțin operativ astăzi. În ciuda unei întăriri a retoricii în rândul politicienilor, nicio țară, poate cu excepția Danemarcei, nu a pus capăt crizei migrației. De asemenea, este dificil de imaginat un stat din afara Europei de Est care să fi abandonat retorica diversității pentru a-și pune puterea simbolică în slujba narațiunii naționale.
Trăim, așadar, o perioadă ciudată, cea a unui „multiculturalism zombie”. Nimeni nu pare să-l mai creadă cu adevărat, dar rugăciunile sale sunt repetate ca un ritual lipsit de credință. Ideologia a eșuat, dar ideea că „diferențele noastre ne unesc” persistă precum nobila minciună a lui Platon, pentru că este mai puțin dureroasă decât să recunoști că nu mai împărtășim prea multe cu unii dintre concetățenii noștri.
Cu toate acestea, se simte că, la fel ca comunismul anilor 1980, iluzia multiculturalistă își pierde din forță. În fiecare țară europeană, chestiunea civilizației constituie noua axă în jurul căreia se remodelează competiția politică, un semn al creșterii nemulțumirii populare. În curând, Zidul Berlinului va cădea, și minciuna odată cu el. Națiunile nu vor avea de ales decât să-și confrunte greșelile pentru a schimba cursul, deoarece faptele au demonstrat acum că nicio societate nu poate supraviețui fără o identitate, norme și tradiții comune.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Abonați-vă la canalul nostru de YouTube: New York Magazin România
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
