Daniel George
10.08.2026
Avocatul Gheorghe Piperea, europarlamentar AUR, a comentat perspectivele scrutinului electoral care va desemna, anul viitor, președintele Franței, arătând că încă de pe acum se fac speculații privind un așa-numit “amestec” al Rusiei.
Trei politicieni francezi care candidează la prezidențialele din 2027 se plâng deja de o eventuală ingerință rusă.
Aceștia sunt: fostul prim-ministru Édouard Philippe (de la formațiunea politică Republicanii), un alt fost prim-ministru, Gabriel Attal (Renaissance) și europarlamentarul Raphaël Glucksmann (Place Publique).
„Organele penale, sesizate de toți cei trei, urmează să adune probe care vor putea fi utilizate la anul pentru anularea alegerilor, în caz că nu câștigă cine trebuie”, a scris Piperea, pe rețeaua de socializare Facebook.
El a citat o declarație a fostului comisar european Thierry Breton, care, după anularea alegerilor din România, din decembrie 2024, a afirmat: „Am făcut-o în România, trebuie să avem curajul să o facem și în Germania, la nevoie”.
Iată că se pregătesc să „o facă” mai ales în Franța – spune Gheorghe Piperea.
„Dincolo de gestul mimetic patetic al celor trei, care încearcă să își salveze mediatic pielea (pentru că, altfel, ar rămâne la scoruri electorale jenante), rămâne o imagine de fundal maro: Franța, cândva un model de democrație, puternică prin faptul că permitea liber opinia dizidentă și alternativa politică, sociologică și culturală, a devenit atât de slabă și de bananieră în reacție încât dă vina pe ingerința rusă pentru toate eșecurile sale majore, sperând să mențină puterea în mâinile birocraților hoți și de culoare sovietică apelând la clișeul cu rușii, care sunt atât de buni în răutatea lor anti-pro-europeni încât conving jumătate dintre europeni să nu mai voteze regresiștii din establishment-ul actual”, a spus avocatul.
Acesta a lansat și o întrebare, desigur, retocrică: Dacă sunt atât de buni rușii, în influențarea opiniei publice, de ce nu se cer banii înapoi de la ONG – urile complexului european industrial al cenzurii, care au păpat zeci de miliarde pentru fabricarea și impunerea narativului “pro-european”?
Și tot el a oferit un posibil răspuns: „Că așa se întâmplă cu aceste contracte: pictorul care trebuia să vină cu un tablou optimist cu fundal albastru, presărat cu pomi, floricele și iarbă verde, dătător de entuziasm progresist, și care a livrat un fundal maro, căcăciu în dungi, presărat cu albii de fluviu secat și fabrici abandonate, ca în Fallout, trebuie să dea banii înapoi”.
Piperea a amintit că în România, de exemplu, 80% din populație consideră că țara și UE se duc în direcții greșite, și a subliniat că „povestea cu rușii nu mai convinge”.
Europarlamentarul AUR a propus și un exercițiu de logică: „să crezi că Rusia, care se afundă într-un război interminabil, este deosebit de eficientă în planul convingerii europenilor să fie democrați, să gândească liber, să aleagă opoziția (care, apropo, este pe față anti – rusească, așa cum e cazul AUR, din România, sau PiS, din Polonia), este stupid”.
Piperea a încheiat postarea la modul ironic, susținând că: mai bine ne vom fi amuzat când, din lipsă de resurse și de piață de desfacere, deștepții din “elita pro-europeană” o să fie nevoiți să plece în marș, la Moscova, să se roage de ăia să le dea “să mănâncă și gura lor ceva”.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Abonați-vă la canalul nostru de YouTube: New York Magazin România
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com

