Executive Intelligence Review: Arta de a inversa cursul criminal
Bogdan Alexandru Duca, analist politic
07.08.2026
La 6 august, se împlinesc 81 de ani de la lansarea, de fapt inutilă, a bombei atomice asupra orașului Hiroshima, Japonia. Chiar dacă războiul termonuclear este discutat mai serios – și mai intens – ca fiind „mai imaginabil” decât oricând de la octombrie 1962 încoace, există încă „veste bună”, într-un fel, comentează un articol publicat de EIR News.
Această veste bună a fost exprimată în enciclica Papei Leon al XIV-lea „Magnifica Humanitas”, în Cele Patru Inițiative Globale ale Chinei și în Cele Zece Principii pentru o Nouă Arhitectură de Securitate și Dezvoltare ale Helgei Zepp-LaRouche. Acum, mai mult decât oricând de la 1945 încoace, „corelațiile mondiale de forțe” favorizează finalizarea sarcinilor neterminate ale președintelui Franklin Roosevelt și ale învingătorilor în războiul împotriva fascismului.
Această corelație include și trebuie să includă națiunile Rusia și China. Nu include Marea Britanie – „Perfidul Albion” – al cărui Winston Churchill, în mai 1945, a propus „Operațiunea de Neconceput”, un plan de bombardare nucleară a Uniunii Sovietice cu bombe fabricate în America, pentru a „impune voința Statelor Unite și a Imperiului Britanic”, în cuvintele concrete ale planului. Din acea parte și din elementele „conservatoare” din sectoarele de informații și militare americane, inclusiv în mod categoric Silicon Valley, vine astăzi apelul la „mici războaie nucleare”.
Konstantin Sivkov, vicepreședinte al Academiei Ruse de Științe ale Rachetelor și Artileriei (RARAN), fost președinte al Academiei de Probleme Geopolitice, a declarat într-un interviu cu Dimitris Konstantakopoulos de la Defend Democracy Press că până și un „mic” război nuclear între Rusia și Franța ar distruge Europa, precum și o treime din teritoriul rus. „Adică, avem capacitatea de a folosi arme nucleare, dar fundamental nu vrem să facem acest lucru. Pentru că consecințele – am vorbit deja despre asta – ar fi catastrofale pentru țara noastră și pentru Europa.”
El a mai spus că „Vreau să menționez că industria militară americană – Statele Unite ale Americii – a putut rezista doar șase săptămâni de război aerospațial cu Iranul. Industria noastră, de la începutul bombardamentelor cu rachete și atacurilor cu drone de către Ucraina asupra teritoriului nostru, care au început acum aproximativ doi ani, a îndurat calm acest regim timp de doi ani deja. Ceea ce americanii nu au putut îndura timp de șase săptămâni, noi am îndurat timp de doi ani… Și, prin urmare, nu este absolut nicio nevoie să trecem la utilizarea armelor nucleare.”
Aliații Americii în acel al Doilea Război Mondial nu au uitat, de fapt, scopul acelui război și promisiunea sa – „Niciodată din nou”. Dar astăzi, 81 de ani mai târziu, sfârșitul dominației majorității popoarelor lumii de către imperialismul și colonialismul olandez, britanic, francez, belgian și portughez necesită o inversare completă a politicii externe și interne americane față de cursul său post-22 noiembrie 1963. Vestea bună este că acest lucru nu numai că trebuie, dar poate fi realizat pe termen relativ scurt, în ciuda convingerii contrare a majorității.
În Statele Unite și Europa apar semne că „adevărata excepție americană”, inclusiv asociații lui Lyndon LaRouche, ar putea în curând să-și plaseze soluțiile fizico-economice în prim-planul vieții politice transatlantice. Acest lucru nu se face într-un vid, ci în „câmpul încărcat” al deliberărilor pe care cercetătorii și luptătorii brazilieni, chinezi, ruși, sud-africani și alți cercetători le-au propus, de asemenea, sub forma Planului Oasis și în alte moduri. Există o mare compoziție pentru supraviețuirea umană care trebuie să captiveze conducerea națiunilor lumii, pentru a evita tragedia altfel iminentă care se profilează acum în fața noastră.
În discuțiile care au avut loc ieri la München, la care a participat fondatoarea Institutului Schiller, Helga Zepp-LaRouche, alături de reprezentanți ai Chinei și ai altor națiuni, s-a clarificat faptul că cele Patru Inițiative Globale ale Chinei și Cele Zece Principii ale Institutului Schiller au funcționat pornind de la o concepție comună a ceea ce Papa Leon al XIV-lea a numit „Magnifica Humanitas” – Măreția Umanității.
Aceasta este ceea ce se înțelege prin „polifonie” în arta guvernamentală. Fiecare dintre interlocutori, fie că este vorba de o națiune sau, în cazuri extraordinare, chiar de un individ, își menține propria voce distinctă, inimitabilă – totuși, toate vocile sunt instrumente unice, esențiale pentru buna desfășurare a compoziției artei guvernamentale: construirea viitorului Pământului pentru următorii cincizeci de ani și mai mult.
În rezultatele electorale de aseară din Statele Unite, a existat o înfrângere clară, chiar „seismică” a „unipartidului de război” democrat-republican din Michigan, unde banii au încercat să vorbească, dar s-au înecat în schimb. În cursa primară democrată pentru Senatul Statelor Unite, AIPAC a cheltuit 30 de milioane de dolari împotriva Dr. Abdul El-Sayed. Este fiul egiptean a doi ingineri imigranți și fost director al Departamentului de Sănătate al comitatului Wayne. Fusese motivat să candideze nu doar de ceea ce se întâmpla în Gaza, ci și de otrăvirea copiilor din Flint, Michigan, prin prezența plumbului în sistemul de apă de acolo, o situație care a durat mai bine de o jumătate de deceniu. Mai mulți alți candidați, în special în Michigan, au depășit eforturile AIPAC și ale altor fonduri, care probabil s-au ridicat la peste 60 de milioane de dolari, destinate cursei pentru Senatul din Michigan și altora.
Acesta, însă, este doar un indicator al dinamicii reale din națiune. Câmpul mai profund, în care sunt încorporate rezultatele electorale de aseară, este indicat de remarcile făcute de Scott Ritter în timpul unui podcast de ieri: „Donald Trump a devenit președinte de data aceasta doar pentru că democrații au pus pe buletinul de vot pe cineva care era și mai incompetent decât el. Deci, ce facem? Ei bine, știm, de exemplu, că există candidați din terțe părți. Diane Sare candidează la președinție. Și-a anunțat președinția. Deci, dacă îl concediați pe Donald Trump, poate angajați-o pe Diane Sare. «Ești angajat!»” Și dacă nu își face treaba, „Ești concediat!” E atât de simplu. Despre asta este vorba în democrație. Dar să presupunem că nu-ți place Diane. Mie îmi place, dar să presupunem că nu. Cine ar putea lua locul lui Donald Trump? Tucker Carlson, Marjorie Taylor Greene, Thomas Massie și Joe Kent. Aceștia sunt oameni care s-au uitat la Donald Trump și au spus: nu vrem să avem nimic de-a face cu asta. Deci, automat, sunt mai calificați să fie președinte decât Donald Trump. La naiba, câinele meu, Maverick, este mai calificat să fie președinte decât Donald Trump!” Ritter, care a fost extrem de elocvent în avertismentele sale cu privire la pericolul războiului termonuclear, a găsit și el soluția. Va fi urmat de poporul american? Își vor declara ei independența față de „Operațiunea de Neconceput” a Marii Britanii din zilele noastre și vor elibera America pentru a se alătura comunității națiunilor într-o armonie de interese care poate asigura nu numai supraviețuirea umană durabilă, ci și prosperitatea pe care Franklin Roosevelt a cerut-o în Cele Patru Libertăți ale sale?, se arată în materialul citat.
Pe 6 august, 81 de ani mai târziu, aceasta este singura politică pentru care merită să lupți, subliniază EIR News.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Abonați-vă la canalul nostru de YouTube: New York Magazin România
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
