The Federalist: Cum a creat propaganda anti-rusă tabăra americană care respinge acordul de pace pentru Ucraina
Daniel George
04.12.2025
Fără minciunile „în stil” Irak despre Rusia, farsa cu coluziunea, farsa cu impeachmentul și cei 51 de oficiali ai serviciilor secrete care spală informații înșelătoare pentru câștig politic, probabil că nu ar fi existat războiul dintre Rusia și Ucraina, scrie Hans Mahncke în website-ul The Federalist.
Hans Mahncke este consilier juridic la o firmă globală de consultanță în afaceri. Deține diplome de licență în drept (LL.B.), master în drept (LL.M.) și doctorat în drept. Este autorul cărții „Swiftboating America: Exposing the Russiagate Fraud, from the Steele Dossier to the FBI’s Crossfire Hurricane Investigation”(„Demascând frauda Russiagate, de la dosarul Steele la investigația FBI privind uraganul Crossfire”).
Acordul de pace propus pentru Ucraina a zdruncinat clasa politică americană care insista că escaladarea cu Moscova era singura cale acceptabilă. Cum, se întreabă ei, poate Rusia să plece cu concesii? Aici există și un aspect de ordin material: Rusia a acumulat câștiguri de pe câmpul de luptă și își păstrează forța de muncă și resursele necesare pentru a susține războiul pe termen nelimitat. Dar aceasta este doar o dimensiune a acestuia.
Răspunsul mai complet datează cu mult înainte ca primele tancuri să treacă granița. A început cu un deceniu mai devreme, când o mică clică de persoane din interiorul Washingtonului au decis că Rusia va fi personajul negativ în fiecare poveste, iar Ucraina – instrumentul care va face acest lucru să se întâmple.
De la lovitura de stat de la Kiev din 2014, la farsa de complicitate cu Rusia și la fiasco-ul procesului de impeachment din Ucraina, aceiași actori au construit o arhitectură narativă care a reprogramat întregul peisaj geopolitic și a făcut războiul nu doar posibil, ci aproape inevitabil. Acordul de pace care prinde contur acum este, cel puțin parțial, prețul acestei înșelăciuni.
Ținte de acuzații: Trump, Rusia și Ianukovici
În timp ce Donald Trump a fost principala țintă a acuzațiilor de complicitate, Rusia și cei 144 de milioane de cetățeni ai săi au fost denigrați neîncetat, și transformați, oricât de inconfortabil ar fi să recunoaștem, în victime în sine. Această realitate a fost aproape complet ștearsă din discuțiile mainstream atât despre război, cât și despre negocierile privind sfârșitul acestuia. Dar nu putem dori să dispară. Va trebui să se țină cont de ea, indiferent dacă oamenilor le place sau nu.
Pentru a înțelege de ce, trebuie să revedem ultimii 12 ani. Pentru mulți americani, Ucraina a intrat în centrul atenției politice la începutul anului 2014, când administrația Obama a încurajat și facilitat o revoluție la Kiev. Neoconservatori de rang înalt, precum John McCain și Lindsey Graham, s-au alăturat cu bucurie, tratând schimbarea de regim ca pe o cruciadă morală, mai degrabă decât ca pe o dinamită geopolitică – de fapt, asta era.
În 2014, Ucraina avea un guvern ales democratic, condus de președintele Viktor Ianukovici. Acesta era caricaturizat, prezentat drept o marionetă rusească. În realitate, Ianukovici făcea ceea ce ar trebui să facă orice lider ucrainean: echilibra existența Ucrainei ca stat tampon între Europa de Vest și Rusia. Acest rol necesită calibrare strategică, nu zelotism ideologic. Ianukovici a înțeles asta.
Problema – pentru establishment-ul de la Washington, pentru elita sa de politică externă și rețelele sale de Deep State – era tocmai acest echilibru. Ei doreau ca Ucraina să fie blocată permanent pe orbita occidentală, legată de Uniunea Europeană (UE) și, în cele din urmă, de NATO. Când Ianukovici a refuzat să semneze un acord de asociere cu UE – având în vedere în mod înțelept că cel puțin jumătate din țara sa era legată economic, cultural și istoric de Rusia – el a devenit un personaj indezirabil.
Minciuna decisivă
Apoi a venit crescendo-ul anului 2020. Pentru a asigura alegerea lui Biden, 51 de foști oficiali ai serviciilor secrete – inclusiv mai mulți foști directori ai CIA și figuri cheie din farsa complicității cu Rusia, precum John Brennan și James Clapper – au susținut în mod fals că laptopul lui Hunter Biden conținea dezinformare rusească, chiar dacă era autentică. Această minciună s-a dovedit decisivă, sondajele ulterioare arătând că comportamentul alegătorilor fusese influențat. Încă o dată, Rusia a fost prezentată ca personajul negativ fantomă, iar Trump ca trădătorul compromis, toate în slujba agendei politice și instituționale a Washingtonului. A fost un joc extrem de periculos, făcând din Rusia în mod repetat actorul negativ desemnat.
Din perspectiva Moscovei, modelul era inconfundabil. Occidentul a înlăturat un guvern neutru de la granița Rusiei, a dat vina pe Rusia pentru haosul care a urmat, a sancționat-o și a izolat-o, apoi a folosit această narațiune înarmată pentru a sabota singurul președinte american dispus să urmărească dezescaladarea. Încrederea nu a fost doar afectată. A fost distrusă.
Realitatea pe care au creat-o
Acum, Occidentul se confruntă cu realitatea pe care a creat-o. Ani de război narativ și înșelăciune instituțională au reconstruit peisajul geopolitic și au lăsat Rusia atât cu avantaje, cât și cu nemulțumiri. Stabilitatea nu poate fi restabilită ignorând istoria; este nevoie de abordarea distorsiunilor care au produs acest conflict.
De aceea, acordul de pace propus pare generos pentru Moscova. Dar nu este generozitate și nu este capitulare. Este o corecție. Este recunoașterea tardivă a faptului că instabilitatea creată de elitele occidentale trebuie dezlănțuită, nu înăbușită moral. Ceea ce pare a fi o concesie este, în realitate, inevitabila luare de decizie, într-o criză pe care chiar Occidentul a declanșat-o.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
