Mesaj din Londra: Înconjurat de curteni lingușitori, Trump a devenit nechibzuit
Bogdan Alexandru Duca, analist politic
13.03.2026
Este rar ca un șef de guvern să ordone moartea altuia. Totuși, pe 28 februarie, președintele Americii și prim-ministrul Israelului au făcut exact acest lucru, ucigându-l pe liderul suprem al Iranului, în vârstă de 86 de ani, ayatollahul Ali Khamenei. Dar locul lui Khamenei a fost luat imediat de un triumvirat și apoi de următorul lider suprem – fiul lui Khamenei. Acest lucru prevestește ceva mai subtil și mai îngrijorător: că operațiunea nu își atinge obiectivele politice, scrie „The Economist”.
Este naiv să spunem, așa cum fac unii dintre susținătorii lui Trump, că, deoarece Khamenei a fost rău, orice fel de război are sens.
În acest război, scopul Israelului este clar: să demoleze amenințarea reprezentată de regimul iranian. Prin contrast, Trump și cabinetul său au oferit o serie de afirmații schimbătoare – despre rachetele Iranului, armele nucleare, schimbarea regimului, urmând exemplul Israelului, un „sentiment” că Iranul era pe cale să atace și reglând conturi după decenii de dușmănie. Din punct de vedere politic, vaguitatea îi oferă lui Trump spațiu de manevră. Strategic, eșecul său de a spune la ce servește Epic Fury este cea mai mare vulnerabilitate a sa.
Cealaltă față a acestui război este politică și reiese din strategia Iranului, care constă în a semăna îndoieli și confuzie. Supraviețuirea ar conta ca o victorie pentru regimul iranian. Departe de a se destrama, acesta se grăbește să escaladeze pe orizontală – un mod elegant de a spune că atacă în toate direcțiile. Acest lucru are o serie de consecințe.
Una este că alte țări sunt atrase. Iranul a atacat statele din Golf, care și-au pariat viitorul pe a fi refugii în afara haosului care cuprinde restul Orientului Mijlociu. Luptele au izbucnit și în Liban.
O altă consecință este economică. Iranul a încercat să închidă Strâmtoarea Hormuz, întrerupând probabil 20% din aprovizionarea globală cu petrol. De asemenea, a lovit infrastructura energetică, inclusiv cel mai mare complex de lichefiere a gazelor din lume și cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită. Prețul țițeiului Brent a crescut cu 14% din 27 februarie, ajungând la 83 de dolari pe baril. Un megawatt-oră de gaze naturale costă în Europa 54 de euro (63 de dolari), cu peste 70% mai mult decât înainte de război. Pe măsură ce cumpărătorii asiatici se grăbesc să se aprovizioneze, prețurile ar putea crește. Economia globală ar putea suferi totuși o lovitură. Dacă petrolul ajunge la 100 de dolari pe baril, creșterea PIB-ului ar putea fi redusă cu 0,4 puncte procentuale, iar inflația ar putea crește cu 1,2 puncte.
A treia consecință potențială este haosul din interiorul Iranului. America și Israelul pun presiune asupra regimului sprijinind insurgenții kurzi – o idee nechibzuită care ar putea ajunge să alimenteze naționalismul persan sau războiul civil. Lui Trump s-ar putea să nu-i pese de acest lucru, dar nu ar putea ignora efectele care se revarsă peste granițele Iranului în statele din Golf, Irak, Siria și Turcia.
Riscul este că Trump nu poate accepta să renunțe atâta timp cât piețele și sondajele îi refuză aclamațiile pe care le dorește – și acest lucru ar putea dura atâta timp cât Iranul poate lansa chiar și rachete și drone sporadice. Astăzi, abia o treime dintre americani sunt în favoarea războiului din Iran (90% au susținut invadarea Afganistanului în 2001). America poate fi un exportator de energie, dar alegătorii săi detestă benzina costisitoare, scrie publicația britanică.
Potrivit The Economist, Trump poate avea noroc, dar este mai probabil să ajungă să se confrunte cu haos regional sau cu o nouă linie dură. Înconjurat de curteni lingușitori, Trump a devenit nechibzuit în al doilea mandat. Acapararea sa oportunistă de putere ori de câte ori vede slăbiciuni este periculoasă.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
